x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hai să privatizăm Gazpromul!

0
Autor: Razvan Belciuganu 27 Feb 2008 - 00:00

Fostul ofiţer KGB Vladimir Putin l-a cântărit dintru-nceput, la o plimbare cu sania şi un Crăciun de su­flet, în 2001. Preşedintele rus, un fin cunoscător al spiritului german, l-a adus, încă de atunci, la pomana porcului pe directorul Gazprom.

Gerhard Schröder se gân­dea la berea pe care a băut-o la Sankt Petersburg cu Volodea Putin, când cariera sa de cancelar al Germaniei Federale s-a frânt. Lumea nu te mai cunoaşte când ochii nu-ţi mai sticlesc hulpav a putere. Fulgerele pe care le trimitea lumii ca lider al celei de-a treia puteri economice mondiale abia ar mai fi aprins un opaiţ din îngheţata Siberie. Trecuse doar o lună şi ambiţiosul de-acum fost po­litician a fost invitat de bunul său prieten să dea o mână de ajutor. Gazpromul l-a înregimentat lacom pentru abilitatea lui de a apăsa pe câte-o clanţă pe glob. Prin Europa de Est, când Schröder se lasă pe clanţă cu toată puterea şi hainele aduc boarea de gaz, uşile se des­chid acum de frică să nu ia foc instan­taneu. Pe Gerhard Schröder poziţia de consilier al Gazprom îl prinde şi se înduioşează mai ceva ca pe vremea când îl obliga nevasta să nu mai înfulece cârnăciori seara şi să nu mai bea un păhărel cu vin roşu. Duioşia vine de la faptul că Gerhard Schröder îşi dă seama că nu mai trebuie să ţină la imagine şi să-i fie frică de un pic de burtică. Omul de afaceri este o redescope­rire de sine de maximă importanţă.

 

Fostul ofiţer KGB Vladimir Putin l-a cântărit dintru-nceput, la o plimbare cu sania şi un Crăciun de su­flet, în 2001. Preşedintele rus, un fin cunoscător al spiritului german, l-a adus, încă de atunci, la pomana porcului pe directorul Gazprom. Politicianul german era uns cu toate alifiile consiliilor de administraţie din Saxonia natală în care învăţase ce-i puterea retribuită. Până în acea clipă, bătuse cu pumnul în masă că datoria de 48 de miliarde de dolari a Federaţiei Ruse, moştenită de la defuncta URSS, către Occident, din care jumătate era pentru Germania, nu trebuia iertată. Uşurel, a în­ce­put să sugereze, mai întâi, că aceste datorii pot fi convertite în acţiuni ale companiilor ruse, apoi în proiecte de investiţii. Între timp, Gaz­prom, gigantul rus din domeniul producţiei şi transportului gazelor naturale, e mai ceva ca un amba­sa­dor. Adulat, parfumat, cu maşina la scară, se preschimbă în fiară ce scuipă deloc isteric pu­cioa­să. Îşi şi permite, fiindcă un sfert din produc­ţia globului de gaze îi aparţine, precum îi aparţin şi 17 procente din re­zervele mondiale. Totodată, compania are peste 400.000 de salariaţi, iar Europa este pe sfert dependentă de ea. Mai mult, păienjenişul de fir­me-fiice, peste 60, pe care le-a arun­cat pe glob, ţine să regleze presiunea ga­zelor care curg sau vor curge prin ga­zoductele atent croite. De pildă, Gerhard Schröder a ştiut să sus­ţină ca pe sub Marea Baltică gazul rusesc să îşi croiască drum exact până la litoralul Germaniei. De-acolo, gazul se va disipa în în­trea­ga Europă. Aaaa, Uniunea Europeană? Schröder a fost de părere că abordările bilaterale, frăţeşti, de la stat la stat, de la un cârnăcior de conductă la altul, sunt de preferat. Cu Uniunea, e de văzut mai încolo, iar unirea se poate face sub drapelul intermediarilor germani. Sigur, preţul creşte pentru utilizatorii de prin Polonia, România, dar cui îi pasă. Lui îi pasă că Burckhard Bergmann, conaţionalul său, şef la E.ON Ruhrgas, a ajuns în Consiliul de Administraţie de la Gazprom. Îi mai pasă că Wintershall şi Siemens, corporaţii germane, sunt parteneri importanţi pentru Gazprom.

 

Ceva, totuşi, nu-i prea bine cu Gazpromul ăsta. Veniturile sale în primele nouă luni ale lui 2007 s-au redus cu 13%, iar profitul a scăzut la aproape 19 miliarde de dolari faţă de perioada similară a anului precedent. Normal, e companie în care statul mai are un pic peste 50% din acţiuni. Dacă Gazprom ar fi multinaţională, ehehei, profitul s-ar duce pe la 25-30 de miliarde de dolari. Gerhard Schröder şi-aduce aminte că este consilier şI la Banca Rothschild, care nu prea ţine la umorile statului, în general. Deci nu contează nici măcar că statul rus mai are 50 de procente din Gazprom. Tiptil, tiptil, după ce se face un pic de presiune internaţională şi se aşază bine ploile, privatizarea Gazprom va fi deplină. Cinci, zece ani. Să vezi atunci multinaţională şi creştere a preţurilor la aragaz şi la rusul de rând. Gerhard Schröder va mai puncta, atunci, încă o dată, victorios: “Elitele ruse gândesc după model european”. Întâia companie a lumii va fi iarăşi scăldătoare pentru puterea lui Schröder. Alături, desi­gur, de cea a lui Volodea.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   gazprom,   schroder,   gerhard schröder,   gerhard schr

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de