"Hai să-ţi trag un cap în gură, ca-ntre oameni de cultură!"

Discutând, cu ceva  vreme în urmă, cu un distins universitar, reprezentant de elită al mediului nostru ştiinţific şi politic, observam un fapt semnificativ: mare parte a textelor inserate în spaţiile rezervate comentariilor la articolele apărute în "Jurnalul Naţional"- mai precis, a celor care exprimau puncte de vedere critice la adresa regimului autocrat al lui Traian Băsescu- nu sunt decât nişte înjurături de maidan sau ameninţări cu represalii la adresa autorilor acelor articole şi a editorilor gazetei. Fiind iscălite, dacă pot să spun aşa, cu pseudonime, menite să–i protejeze pe curajoşii şi devotaţii putători de mesaj încorporaţi în aceste falange ale promotorilor dialogului civic. Mai în glumă mai în serios, am ajuns la încheierea că cel mai potrivit generic pentru asemenea ieşiri umorale nu ar putea fi decât sloganul "Hai să-i trag un cap în gură, ca-ntre oameni de cultură!"

Anii au trecut  iar ofensiva acestor vajnici reprezentanţi ai spiritului democratic, modern, a continuat şi continuă, bineînţeles sub protecţia anonimatului şi sub faldurile atotbiruitoare ale gloriosului stindard al libertăţii de exprimare. Nimic de mirare dacă ne gândim că, încă din primele lunii ale tinerei noastre democraţii, un autoproclamat pontif al "dialoguluisocial"- astăzi, bineînţeles, aflat în avanposturile intelectualilor cu Traian Băsescu în suflet- a proclamat "dreptul de a huidui" ca drept civic fundamental. Drept în temeiul căruia sudalmele şi invectivele au continuat să apară pe post de comentarii la acelaşi gen de articole apărute în "Jurnalul Naţional". Deloc întâmplător, atunci dacă, mai acum un an şi ceva, un alt magistru al dialogului de idei, zelos simbriaş aciuiat pe lângă Amiralul Dezastrului Naţional, imagina nişte zăbrele în dosul cărora se vedea chipul unei apreciate crainice a postului "Antena 3". Prietenii ştiu de ce...

Ieri a venit rândul lui Dan Constantin, redactorul şef al "Jurnalului Naţional"! Fireşte, la ora când scriu aceste rânduri, faptele sunt bine cunoscute şi au fost îndelung comentate. Totuşi, cred, că există cel puţin un amănunt semnificativ asupra căruia merită să  zăbovim cu ceva folos.  Mă refer la afirmaţia agresorului cum că, nefiind de acord cu cele susţinute în comentariile sale de către Dan Constantin, el îl va scuipa fără să pată nimic. Atenţie vă rog la nuanţă: individul nu a spus "fără să îi fie teamă că va păţi ceva" ci, direct, "fără să pată nimic"! Altfel spus, nu va exista nici-o măsură punitivă pentru fapta sa. Veţi spune, poate, că sunt eu firoscos de felul meu şi dau prea mare atenţie nuanţelor. Tot ce se poate, dar vă atrag atenţia că este vorba despre nuanţă care spune foarte mult despre ceea ce există de-acum bine înrădăcinat în mentalul acestei categorii de indivizi.  Şi anume că, atunci când comit un atac, verbal sau fizic, asupra unei persoane particulare sau aparţinând unei instituţii, prin ea însăşi, simpla împrejurare că au făcut-o în slujba nobilelor idealuri ale "Băsescianismlui-multilateral-dezvoltat" le asigură protecţie definitivă şi irevocabilă. Desigur, în faţa justiţiei noastre hper-independente şi ultra-reformate, îndelung aplaudată de către emisari ai democraţiilor consolidate, dar aflată le minimele cote de încredere a populaţiei scumpei noastre patrii. Simplă coincidenţă, nu-i aşa?
Nu ascund  că atunci când afirm aceste dure adevăruri mă bazez şi pe o anumită experienţă personală, adică la o decizie judecătorească prin care s-a dat câştig de cauză unei reclamaţii fără a exista şi dovada materială a vinovăţiei. Petiţie în care, mai mult sau mai puţin întâmplător, în locul probelor materiale, existau dese şi apăsate referiri la o presupusă apartenenţă politică a persoanei intimate.     

Fără a dori să institui o relaţie directă "cauză-efect" între aceste ieşiri de domeniul patologicului, cum este şi cea care l-a avut ca "obiect al munci"pe publicistul Dan Constantin, nu pot să nu observ faptul că ele se produc pe fondul unei febrile activităţi a unor anumite organisme –absolut democratice!- care îi au în cătare exact pe cei consideraţi nu adversari de idei, ci duşmani juraţi pentru Traian Băsescu şi băieţii lui.  Dovadă, între altele, amenzile în cascadă aplicate, în mod preferenţial fireşte, postului Antena 3 de către ultra –imparţialul CNA, cele mai multe mai multe date la iniţiativa şi în urma insistenţelor repetate ale unei foste angajate ale acestui post. Întâmplare care nu face decât să demonstreze, pentru a câta oară?, deplina actualitate a zicalei despre câinele care muşcă tocmai mâna care l-a hrănit.

Poate că la ora când apar aceste rânduri - sub imperiul dictonului lui Andre Gide:"numesc jurnalism ceea ce mă va interesa,mâine, mai puţin decât azi"- unii vor considera că "episodul Dan Constantin" a ieşit din raza de atenţie a formatori de opinie. Totuşi, eu cred că nu e bine să se întâmple aşa ceva. Nu de alta dar suntem doar în prima luna din această "lungă vară fierbinte", care precede alegerile prezidenţiale. Iar, după cum prea bine se vede, pe Traian Băsescu şi ai lui, au început să îi lase nu doar prietenii juraţi de până mai ieri- vezi, episodul Radu Berceanu- dar şi nervii...

De aceea, am serioase motive să mă întreb dacă cele ce i s-au întâmplat sâmbătă seară lui Dan Constantin reprezintă doar o întâmplare sau, dimpotrivă, este un îngrijorător semnal de avertisment? După cum, la fel de bine, am dreptul să mă întreb dacă lipsa de reacţie de care au dat dovadă, cel puţin până la ora când scriu aceste rânduri, anumite instituţii ale statului de drept în acest caz este, la rândul ei, doar o întâmplare sau trebuie să devină un serios motiv de îngrijorare?