x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Haiducul de oraş

0
Autor: Tudor Octavian 06 Mai 2009 - 00:00

Nu-i creştineşte să doreşti răul unui om, totuşi pe nişte bogaţi din cale afară de obraznici şi de aroganţi i-aş vrea săraci peste noapte.



Numărul avuţilor, care nu fac deloc caz de banii lor, e mult mai mare decât al mârlanilor, care nu-şi mai încap în piele de mândri ce sunt, dar aceştia din urmă se văd fiindcă se bagă în faţă tot timpul şi sunt imitaţi imediat la purtări. Mârlănia lor e multiplicată de adoratori naivi, majoritatea lipsiţi de posibilităţi financiare, însă visând să ajungă şi ei milionari în euro.

În fiecare seară, televiziunile dau filme cu răzbunări, îndeobşte cu inşi loviţi nu de soartă, ci de nişte persoane. Răzbunări om la om, în marginea legii sau în cel mai bun caz pe linia foarte subţire dintre lege şi arbitrar. Modelul îndepărtat e contele de Monte Cristo, cel pe care duşmanii l-au crezut mort, dar care se întoarce într-un târziu din morţi şi face prăpăd. În nici unul din aceste filme oropsiţii nu se răzbună pe bani, nu provoacă falimentul bancar al celui sau al celor care au vrut să-i nenorocească. Răzbunătorii din filmele, care în sine sunt un scenariu de conduită socială, nu atacă la cauze, la averi, ci la persoane. Contele de Monte Cristo era un senior. Nu-şi mânjea mâinile cu sânge, el îşi aducea duşmanii în situaţia de a falimenta în plan social. Cam aşa i-aş vrea şi eu pe îmbogăţiţii prin jaf şi relaţii oneroase: prăbuşiţi în plan social, decăzuţi din condiţia lor de modele de reuşită în afaceri. În felul acesta, cred că şi bunul Dumnezeu mi-ar aproba sentimentele.

Pe un Ion Ţiriac, de exemplu, în ciuda unor ieşiri cam nefericite şi a unor convingeri de ales al providenţei, care îi trădează frustrările din anii de formaţie, nu l-aş vrea în sapă de lemn. Omul şi-a muncit din greu avutul, l-a construit ban cu ban, nu dând tunuri. În biografia averii sale îi poţi urmări ideile. Ultimul lucru pe care mi-l pot imagina în viaţa lui Ion Ţiriac e un aranjament de tip mafiot. El e genul de om care joacă bridge sau golf, dacă îşi face o plăcere aristocratică, nu barbut. Pe un alde Becali însă mi-l închipui, cu ochii minţii, vinzând iarăşi săpunuri turceşti şi blugi în Obor, laolaltă cu clanurile de burtoşi, şi mă simt ca după un film bine făcut cu povestea Contelui Monte Cristo. Mă răzbună povestea destrămării unor averi obţinute prin speculă şi agresivitate, prin apucături de ev mediu, în dispreţul legilor de căpătâi ale civilizaţiei.

Există aşadar şi un model Monte Cristo inversat, în care inşi plecaţi de jos se răzbună pe locul de unde au pornit, nimicindu-i pe cei care le stau în cale sau care nu se lasă jefuiţi în admiraţie pentru jefuitor. Acesta e modelul românesc cel mai popular, răzbunarea pe ordinea socială a omului născut într-o lume de nelegiuri: haiducul de oraş călare pe miliarde.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de