x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ham-ham peste platforma lui Cotoi – PDL

0
Autor: Dan Constantin 31 Mar 2011 - 20:39
Ham-ham peste platforma lui Cotoi – PDL Cristian Marcu/


159114-139.jpgUn post TV cu lipici la Traian Băsescu fa­ce seară de seară un top al ştirilor zi­­lei. Într-una din serile trecute am lu­at act de ierarhia celor doi ju­de­că­tori care au transmis un mesaj amu­zant: soarta câinilor fără stăpân este ca interes „peste” platforma Maco­vei – Preda – Voinescu.

În concurenţă directă cu ploaia de cablograme expediate de Ambasada SUA şi la public date, maidanezii au fost la un pas să ocupe primul loc în ierarhia ştirilor. Şi nu ar fi fost chiar ne­firesc pentru realitatea oraşelor României în care ordinea publică este menţinută în zone întinse de maidanezi. Paza la blocuri, accesul în ins­tituţii publice, trecerile prin Piaţa Victoriei, rondul de la Charles de Gaulle, intrările la metrou, Gara de Nord sunt luate în arendă de maida­nezi. Ei au ajuns să aibă „nas” la ce­tă­ţeni – pe unii îi lasă să treacă, pe alţii îi capsează pe criteriul – „au făcut ei ce­va, o faptă rea contra neamului câi­nesc”. Parlamentarii nu puteau să nu re­zoneze cu ţara care, iată, are nu nu­mai oameni pe două picioare, ci şi suflete pe patru picioare care au drepturi prin lege. Este bine, în de­mo­craţia extinsă spre toate vie­ţu­i­toarele gândim pozitiv faţă de noua ame­nin­ţare la siguranţa naţională care ur­mea­ză să intre în atenţia consilierului Fota. Crotarea animalelor fără stă­pân, cu fişe de urmărire şi cip plantat sub blană devin acţiuni pentru ser­viciile secrete, dulăii din SPP, şme­cherii din STS şi alţi asemenea pă­zi­tori de securitate. Dacă o haită de maidanezi fioroşi s-ar repezi spre picioarele care gân­desc politica României, nu este ţara în pericol? Iată suficiente argumente să nu luăm peste picior preocuparea Parlamentului şi să o aşezăm, aşa cum a făcut-o postul de televiziune amintit în zona de interes public maxim.

Tripleta izolaţilor din PDL – Ma­covei, Preda, Cotoi – şi-a ales aşa­dar o zi proastă pentru a capta atenţia. Da­că nu erau făcătorii de top aten­ţi­o­naţi de la Cotroceni, nici nu bă­gau în seamă demersul plat­for­miş­tilor. Aşa, l-au pus acolo, pe podium, ca să nu zică mogulul cel bun că-şi iau leafa degeaba. De două zile, platforma maco­vescpredescotoioasă zace nebăgată în seamă de PDL. Oficiosul TV al par­ti­dului şi-a fă­cut datoria, dar partidul, nu! Banda ce­lor trei este ignorată, doar cio­bă­na­şul Oltean a catadixit să zică două vor­be despre moţiune: nu ştim cui se adre­sează!

Cei trei propun un drum în 35 de paşi pentru modernizarea şi cu­ră­ţa­rea PDL. Este un fel de „Marşul cel lung” al lui Mao spre purificarea PDL prin scăparea de lichelele opor­tu­­niste, de carieriştii fără studii, de îm­bui­ba­ţii iliciţi.

La capătul celor 35 de paşi ţara va arăta „bec”: curată, deşteaptă, bogată. Sistemul sanitar deja este pe cale să facă ultimul pas spre prăbuşire, educaţia este reformată, protecţia socială a scăpat de sărăntocii leneşi. NATO şi americanii ne-au luat în braţe – se vede cât şi cum ne stimează –, iar elevii din România se numără printre primii zece din lume.

Planul lui Macovei – Preda – Voi­nescu (Cotoi) este anunţat ca o mo­ţi­u­ne pentru Convenţia naţională din ­lu­na mai a partidului aflat la gu­ver­na­re. Trio-ul speră să mai adune în jurul lor încă 32 de delegaţi, dar până acum nu se prea înghesuie nimeni să-i sus­ţ­i­nă. Lenuţa e cu Boc, Videanu e cu Blaga. Nehotărâţii vor să vadă în­co­tro bate vântul ca să ştie, vorba lui ne­nea Iancu – „da’ eu cu cine vo­tez?”. Cetăţeanul turmentat are însă o opţiune. El i-a trimis pe cei trei să re­­for­meze partidul, să-l pună pe calea cea justă, spre Cotroceni.

Marea problemă a celor care şi-au pus ştampila de incoruptibili este că din interiorul PDL mulţi îi văd altfel de­­­cât se cred. Cea mai frecventabilă la­­­tu­ră a triunghiului este Cotoi. Ma­co­­­vei pare mutată cu totul în am­ba­sa­­­de­le străine, iar Preda priveşte prea fix pentru a nu necesita un examen com­­­plet. Astfel încât pentru PDL, din triunghi rămâne o linie care poate să fie semn de dialog sau, şi mai rău, un simplu minus.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de