Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cănd s-au inventat hărţile, oamenii desenau monştri pe locurile pe care le cunoşteau. Spaima de necunoscut era mai mare decăt spaima de gheare, colţi şi ochi injectaţi, aşezaţi cu voluptate peste ţinuturi albe, de la capătul lumii. Explorarea era o meserie in sine, iar fiecare pată albă de pe harta completată cu informaţii valora adesea vieţi umane - de aici şi preţul uriaş, in evul mediu, al unei hărţi buneâ¦
Cănd s-au inventat hărţile, oamenii desenau monştri pe locurile pe care le cunoşteau. Spaima de necunoscut era mai mare decăt spaima de gheare, colţi şi ochi injectaţi, aşezaţi cu voluptate peste ţinuturi albe, de la capătul lumii. Explorarea era o meserie in sine, iar fiecare pată albă de pe harta completată cu informaţii valora adesea vieţi umane - de aici şi preţul uriaş, in evul mediu, al unei hărţi buneâ¦
Acum, că ştim cam toate locurile, hărţile au devenit hărtii ieftine. Două la leu, in benzinărie. Nu mai au nimic magic in ele: te pot doar ajuta să găseşti o cafea sau un pat peste noapte - nicidecum să-ţi dea un motiv să pleci la drum. Nu sunt decăt o inşiruire de banalităţi. Drumuri, poduri, dealuri şi plictis. Ce să mai descoperi? Doar reclamele de la marginea şoselei. Doar un căine mort, pe care nu-l ştiai. Sau, stai puţin, nu era aici şi săptămăna trecută?
Şi totuşi, există o cale să scapi de toate astea. Există incă locuri libere pe hartă. Nu sunt locuri albe totuşi, pentru că ştim ce e acolo: e apă. Hărţile cu mult albastru sunt acum singura soluţie să evadezi de o planetă cunoscută, ultrapopulată şi infraamenajată. Hărţile mării, adică.
Marea e de altfel următoarea mare afacere. Condiţiile sunt perfecte: terenul e gratis. Ieşi căteva mile in larg şi-ai scăpat de toată lumea. Pentru asta insă plăteşti cu vărf şi indesat, pentru că o casă pe mare, cu tot confortul, bate o casă pe uscat. Două porturi la Marea Neagră se bat pe o populaţie de marinari amatori amestecată: vedete care vor să se afle că au barcă, milionari care n-ar vrea să se ştie nimic, pescari cu dare de mănă şi bărcuţe cu motor de fibră de sticlă de mare serie, pasionaţi de vele cu iahturi aduse la măna a doua şi incă vreo 100 de personaje intre ele. Marea are loc pentru toată lumea şi pentru toate genurile de orgolii. Marinele, adică porturile de agrement, sunt insă cam pline - drept pentru care alţi intreprinzători se pregătesc să construiască incă cel puţin una.
Faţă de vecinii noştri, suta noastră de bărci (ok, or fi mai multe, dar cam atătea cred că se mai pot ţine pe mare) e o performanţă mediocră. Şi-n marină e mic litraj, avem o grea moştenire, care se simte incă: multă vreme, regimul comunist a tratat vasele ca pe nişte dispozitive de fugit din ţară. La un moment dat, nici nu se mai punea problema să deţii aşa ceva fără un milion de acte, imposibil de găsit. Asta nu ne-a lăsat in â89 fără prea multe bărci, ci şi fără foarte multe vise şi visători. Dacă nu era serialul acela "Toate pănzele sus", probabil că romănii uitau complet de bărci.
Şi totuşi, ne intoarcem incet-incet pe mare. După buget: caiacul de căteva milioane odihneşte democratic lăngă barca de tot atătea, doar că-n euro. Intre ele e o industrie care creşte şi care amploaiază tot mai mulţi romăni. Eu zic că merită să-i aruncăm un colac. Nu de salvare, de inţelegere...
