x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Harul divin si darul divin

0
Autor: Dorin Tudoran 21 Apr 2005 - 00:00

de Dorin Tudoran
Lovit de tragedii ce l-au lasat singur pe lume foarte devreme, Karol Wojtyla si-a cautat familia in legea lui Dumnezeu. A gasit-o si, dupa ce a devenit conducatorul Bisericii Catolice, a impus un model greu de egalat, in care forta morala, curajul si umilinta s-au regasit de minune.

Parasindu-ne, cel care in 1979 spunea polonezilor sufocati de comunism "Nu trebuie sa va temeti!" a lasat in urma sa cam tot atatea bunuri lumesti cat un modest pensionar din Gdansk. Karol Wojtyla a reprezentat maretia nascuta din tragedie si accesul la harul divin.

De partea cealalta a unui canal nu mai lat decat o maneca s-a jucat ceea ce britanicii spera sa fie ultimul act al unei tragicomedii nascute din maretie. Tragedia este cea a unui om neavand nici un fel de vocatie pentru partitura destinata lui de un fost imperiu. Maretia - cata mai este - apartine unei coroane pe care episoade dintre cele mai jenante au facut-o uneori sa arate ca felinarul unui bordel.

Recasatorindu-se, dupa lungi decenii de adulter, printul Charles incearca sa para, in sfarsit, pregatit pentru tron. Aparatorii printului ne atrag atentia ca dreptul de a avea amante a constituit dintotdeauna un "drept divin" al regilor, daruit lor ca rasplata pentru ca au fost obligati de atatea ori sa accepte casatorii in care primeaza "ratiunea de stat".

Presa a readus pe tapet episodul in care, intelegand ca tanara mireasa, Diana, astepta ca sotul sa-i fie fidel, Charles ar fi intrebat-o uluit: "Chiar astepti de la mine sa fiu primul print de Wales in istorie care sa nu fi avut o amanta?". Ce a urmat e de-acum istorie, si nu neaparat una glorioasa, gandindu-ne fie si numai la cata suspiciune va continua sa planeze asupra conditiilor in care a murit printesa Diana. Cat despre Camilla Parker Bowels, ea este o varianta pe dos a Penelopei - Camilla nu a penelopat in asteptarea sotului, ci in asteptarea amantului.

In testamentul sau, la care a inceput sa lucreze la un an dupa ce a devenit Suveran Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea si-a cerut iertare de la noi toti. La cererea episcopului David Stancliffe, printul Charles a trebuit sa-i ceara iertare fostului sot al Camillei, Andrew Parker Bowels, pentru adulter si ruinarea casatoriei celor doi. Scuzele au fost primite cu draga inima, caci fostul sot al Camillei nu e nici el vreo usa de biserica. Drept rasplata, Andrew Parker Bowels a fost unul dintre invitatii de onoare la casatoria fostei sale sotii cu, mai stii, viitorul rege al Angliei.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost convins ca a scapat tentativei de asasinat a turcului Agca doar gratie unui miracol. In 1982, a facut un pelerinaj in Portugalia si a depus glontul ce ar fi trebuit sa-l ucida pe altarul Madonei din Fatima. Pe Agca l-a vizitat in puscarie, a luat in palmele sale palma ce gazduise pistolul ce ar fi trebuit sa-i aduca moartea, a mangaiat-o si l-a iertat pe atentator in numele sau si al lui Dumnezeu.

S-a vorbit mult despre seninatatea cu care a parasit aceasta lume Papa Ioan Paul al II-lea si despre expresia serena a chipului sau din urma. Funeraliilor sale, urmarite de peste doua miliarde de oameni, nu pare sa le fi lipsit nimic din tot ce merita sa le incarce de recunostinta si de un suprem simbolism. Totusi eu unul cred ca a lipsit ceva.

Afland de moartea Papei, Mehmet Ali Agca, detinut astazi intr-o puscarie din Turcia, a cerut sa i se dea dreptul de a merge la Roma spre a-si lua ramas bun de la cel care ii acordase iertarea. Cum Agca e in arest pentru comiterea altei crime, cererea i-a fost refuzata.

Sunt sigur ca Sfantul Parinte ne-a parasit cu o unda de tristete, caci, din pacate, una din lectiile supreme pe care s-a straduit sa ni le inculce mai are mult pana sa ne convinga. Acea spirituala Via della Conciliazione desenata de el este inca infinit mai putin populata decat artera stradala cu acelasi nume, atat de aglomerata in timpul funeraliilor sale. Si pentru asta, da, polonezi ori nu, cred ca trebuie sa ne temem.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de