x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hăuleşte lupul moralist

0
Autor: Adrian Păunescu 02 Feb 2009 - 00:00

PAMFLETE CORDIALE



Cu fiecare nou impuls către debirocratizare, la Bucureşti şi în împrejurimi, birocraţia sporeşte. Câteva zeci de mii de înalţi funcţionari publici aveau obligaţia să aducă în ţară, anul trecut, trei miliarde de euro spre folosul general. N-au adus nici a zecea parte. Acei bani sunt pierduţi. Dar înalţii funcţionari pu­blici şi-au primit salariile şi sunt liniştiţi. Salariile lor sunt mult mai mici decât veniturile lor. Dar ei au fost plătiţi de do­uă ori mai mult, pentru că erau decisivi în acţiunea de pre­luare a fondurilor europene. Fonduri pe care nu le-au pre­luat. Salarii pe care le-au primit.

Dacă n-ar fi atât de trist şi de sărăcit, po­porul român ar trăi sub ameninţarea că poate muri de râs, contemplând comedia politică de pe scena pe care tot el, po­po­rul român, o plăteşte. De fapt, în aceas­tă ţară, în această societate feudalistă, e mult mai multă birocraţie decât popor propriu-zis. Cu fiecare nou impuls către debirocratizare, la Bucureşti şi în împrejurimi, birocraţia sporeşte. Câteva zeci de mii de înalţi funcţionari publici aveau obligaţia să aducă în ţară, anul trecut, trei miliarde de euro spre folosul general. N-au adus nici a zecea parte. Acei bani sunt pierduţi. Dar înalţii funcţionari pu­blici şi-au primit salariile şi sunt liniştiţi.

Salariile lor sunt mult mai mici decât veniturile lor. Dar ei au fost plătiţi de do­uă ori mai mult, pentru că erau decisivi în acţiunea de preluare a fondurilor europene. Fonduri pe care nu le-au pre­luat. Salarii pe care le-au primit. Când vine vorba însă de perspective salariale reduse, aceşti funcţionari înalţi devin principiali şi democratici. Dacă brutarul nu face pâine, el nici nu poate vinde pâi­ne şi nici nu are de unde să facă rost de bani pentru el şi pentru familia lui. Dacă înalţii funcţionari publici nu aduc banii la care are dreptul această ţară şi pentru aducerea cărora sunt plătiţi, ei au din ce trăi, cu asupra de măsură. Compe­tiţia va­lorilor nu funcţionează în domeniul în care lucrează sau se fac ei că lu­crează.

Dar deasupra înalţilor funcţionari pu­blici sunt secretarii de stat şi miniştrii. Şi premierul. Cu guvernul lui cu tot. Şi pre­şedintele. Nici aceştia nu au păţit nimic, pentru că nu au făcut ceea ce erau datori să facă: să pună în mişcare mecanismele pentru fondurile europene. Întrebaţi de motivele acestei pagube, ei răspund, indiferent de culoarea politică şi de guvernul din care fac parte, cam în acelaşi fel, descriind situaţia, înfierând-o, acuzându-i pe ceilalţi, dar primindu-şi salariile şi veniturile, fără pauză.

Unii dintre ei sunt şi buni analişti. Îi ex­cede capacitatea de a înţelege realita­tea lucid. Dar numai analiza nu ajunge, chiar când e corectă. Ipocriţii respectivi au comportamentul unor critici de artă care trec printr-o ex­poziţie asupra căreia emit opi­nii. Dar res­ponsabilitatea lor care e? La ce ne folo­seşte permanenta înţelepciune re­troactivă? Cu ce ne încăl­zeşte împrejura­rea că ştim că ne prăbu­şim? N-are ni­meni  o propunere cât de cât realistă des­pre ce ar trebui să fa­cem ca să nu ne prăbuşim? Ţin minte un banc despre un şofer aflat la volan care, în marşarier, încerca să-şi ba­ge maşina în curte, în timp ce vecinul său îl îndruma de lângă unul din stâlpii por­ţii: "Aşa, aşa, puţin mai la dreapta, pof­tim, puţin mai la stânga...". "În acea clipă, şoferul a izbit maşina de gardul de beton. Înţeleptul, care-l condu­sese prin excla­ma­ţii şi urale, i-a strigat atunci: "Coboară şi vezi ce-ai făcut!". Cam aşa apar unele peisaje politice româneşti. Paradox is­to­ric: după câteva decenii de lup­tă pe viaţă şi mai ales pe moarte – deja întâmplată – cu co­munismul (dispărut din România acum 20 de ani), domnii Bă­sescu şi Boc fac toa­te eforturile pentru a res­taura ceea ce era cel mai rău şi sufocant în societatea co­munistă în scăpătare, distrugând dân­şii prin tot felul de mij­loa­ce birocratice competiţia valorilor. Premierul dezvoltă teo­rii ale salvării banului public prin apla­tizarea, prin nivela­rea, prin înghesuirea tuturor categoriilor şi indivizilor într-un perimetru strâmt şi irespirabil. Egalizare în jos! Tocmai virtutea capitalismului, plătită scump de diverse scăderi de fond ale sale, este eliminată din joc. Păi, atunci, de ce a mai avut loc toată această tărăş­e­nie? De ce atâta sânge? De ce atâtea jert­fe? Se observă că reglementările actualului Guvern blo­chea­­ză orice performan­ţă la nivelul în­tre­gii societăţi. Nebunia de a se încerca desfiinţarea legii drepturilor de autor a mai fost încercată şi ea la mij­locul anilor ’70 de doamna Ceauşescu şi însuşită pentru un timp de domnul Ceau­şescu. Pentru 2-3 ani s-a încercat elimina­rea drepturilor de autor din practica presei. Acea catastrofă incipientă pare a fi absorbită, ca să fie de­săvârşită de liderii actuali, în personali­tăţile cărora dau în spic treptat semin­ţe­le bolşevismului, se­cu­rismului şi uasece­rismului. Sigur că bi­rocraţia trebuie re­dusă drastic. Sigur că sa­lariile la stat trebuie să respecte po­ten­ţa financia­ră a ţării şi scara valorilor, de care oame­nii au ne­voie. Avea dreptate mi­nistrul de Interne Dragnea să fie su­pă­rat că i se cre­ează greu­tăţi când e să răs­­plă­tească o rea­lizare excepţională a unor oameni din subordi­nea sa. Trebuie ri­goa­re, dar şi fle­xibi­li­tate, ca să nu se scâr­beas­că şi puţinii eroi ai zi­lelor noastre de fe­lul în care sunt tra­taţi. Dar mai e un as­pect: nu doar ba­nii, atâţia câţi s-au pierdut prin cotloa­nele birocra­ţiei şi ale abu­zului ministerial, prin agen­ţiile inutile şi prin luxul sfi­dă­tor, ci şi fe­lul în care s-au scurs banii sta­tului către di­verşi particulari, îmbo­gă­ţiţi de război (da­că şi revolu­ţia e un răz­boi) şi care, prin uri­aşa lor dis­ponibilitate bă­neas­că – pot hotărî soarta alegerilor lo­ca­le sau gene­ra­le. Cum s-au scurs şi prin ci­ne? Premierul Boc ar putea să ana­lizeze şi felul în care, de exem­plu, dl Paskani din Cluj-Napoca a ajuns unul dintre cei mai puternici pri­vaţi din Transilvania. Acolo nu sunt banii noştri? Dacă nu sunt, să se precizeze aceas­­ta. Dar dacă sunt, cum s-a întâmplat să ajungă toţi, gră­ma­dă, la în­zestratul baci îndemânatic, al unei singure turme, protejate (boc-boc) de însuşi lupul moralist?

Citeşte mai multe despre:   editorial,   funcţionari

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de