x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hmmm. Da, am!

0
Autor: Tudor Octavian 07 Iun 2010 - 00:00
Într-o iarnă de demult ve­neam acasă, în vacanţă, înnotând prin zăpada până la brâu, împovărat ca întotdeauna cu geamantanul meu de placaj plin cu cărţi. Le tot duceam şi le tot aduceam, ca pe o cruce pe care trebuia s-o port, fără să mă întreb de ce o fac, de vreme ce nu le re­citeam, iar pe unele nici nu le citisem.  Le aveam cu mine şi ga­ta. De fapt, era tot ce aveam. Uniforma de liceu militar o primeam, pe tren călătoream cu foi de drum, mâncarea n-o cumpăram, mi se dădea cu porţia de la cazan, iar cu "obiectele personale" nu-mi băteam capul, deoarece proso­pul, săpunul şi periuţa de dinţi nu se furau. Cărţile însă le ţineam ferecate sub lacăt în geamantan, deşi nu riscam nimic nici fără lacăt. De ce le-am cărat eu în atâtea rânduri, cocoşându-mă de grele ce erau, de ce nu le lăsam acasă şi le păzeam ca pe sfintele moaşte, crezând în ele şi ne­cer­cetându-le, iată nişte întrebări pe care atunci nu mi le puneam, dar care azi mă sâcâie.

Îmi amintesc foarte bine, aş zice chiar la amănunt, de drumul de la gară până în cartier, din iarna cumplită a lui 1954, când mulţi colegi au rămas în că­min, fiindcă satele şi târgurile lor erau înzăpezite. Trenul a ajuns cu multe ore întârziere, drumul mai scurt, pe care-l băteam de­obicei, abia de se desluşea sub ninsoarea care nu mai contenea, era întuneric, iar eu mutam geamantanul de pe un umăr pe celălalt, cucerind metru cu metru distanţa pe care o mai aveam până acasă. La un mo­ment dat mi-a fost frică, m-am gândit că o să mor acolo de isto­vire şi o să fiu găsit abia pr­i­măvara. Şi am abandonat geamantanul. Cu el sau fără el, şansele de a ajunge viu acasă erau la fel de mici. Însă m-am întors, l-am găsit nins de acum şi aproape ascuns în nea, iar faptul că totuşi l-am recupe­rat mi-a produs un fel de lumină caldă în tot corpul. S-a mai petrecut un miracol: drumul, pe care-l ştiam încă lung, s-a scurtat şi m-am trezit în faţa porţii noastre, atât de înţepenită în nămeţi, că am ridicat geamantanul peste gard şi apoi m-am căţărat şi eu, ca să pot ajunge în curte.

A fost ultima oară când am mai mutat de colo-colo, fără nici un sens, mica mea strânsură de cărţi, dar şi prima oară când mi-am dat seama că patima pentru unele lucruri poate să semene mult cu o infirmitate. Cu o in­conş­tienţă dominantă, având pro­­pria ei noimă şi sfidând lo­gi­­­ca. Să aduni cărţi, să devii robul lor şi să nu le citeşti. Doar să le ai, să te înconjori cu ele şi astfel să trăieşti în fals, cu sentimentul că ai ajuns deasupra celorlalţi, că eşti unul din aleşii spiritului. Nu-s puţini cei care adună munţi de cărţi, cumpărând cu toptanul. Unul din aceştia, şef cândva într-o redacţie, m-a sunat în miez de noap­te, că de aceea era el şef, să fie şi feudalul nopţilor mele, ca să-mi dea nu ştiu ce "sarcină" pentru a doua zi. M-a întrebat cum se întreabă, "Ce faci?", şi cum eu citeam, i-am zis şi ce car­te citeam. Surprins de lipsa de echivoc a răspunsului, la ceasurile trei din noapte a făcut întâi "Hmmm", apoi a adăugat, cu to­nul omului născut să aibă întotdeau­na ultimul cuvânt:
"Da, am!".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de