Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine spune că s-a simţit perfect într-un hotel de 5 stele spune, de fapt, cum crede el că ar fi fost să se simtă. Sau cum o să se simtă după ce va deveni unul dintre clienţii obişnuiţi ai hotelurilor foarte scumpe. Chiar dacă nu eşti sărac, chiar dacă hotelul îţi e plătit de alţii, sărăcia pe care ai îndurat-o cândva te reclamă.
Nu că nu m-am simţit bine, ocupând trei zile, mai bine zis trei nopţi, un apartament de 2.000 de euro somnul, dar m-am simţit de-a dreptul în plus. Am avut sentimentul că sunt confundat. În jurul meu se târau contese octogenare. În nenumăratele baruri şi separeuri, cu canapelele din piele mirosind a lorzi şi a vedete de cinema, moţăiau miliardari nonagenari bălăngănindu-şi guşile. Nu puteai să faci un pas fără ca să nu răsară lângă tine un servitor rasat în uniformă de mareşal. Iar ce era pur şi simplu obositor, aceasta era privirea placidă a servitorilor rasaţi care ştiau că sacoul meu nu era de la Gucci sau de la Mucci. Tot personalul îmi zâmbea ca unui client cu parale, însă privirile tuturor, de la femeia care împingea dimineaţa căruciorul cu prosoape curate pe coridor la cei şapte recepţioneri cu mutre impenetrabile, mă taxau: eram fraierul, încă unul din fraierii, căruia îi plătea hotelul firma ce avea să-i cumpere sufletul.
Am dormit în tot felul de locaţii şi pensiuni, am dormit, ca reporter de rând, în camerele de oaspeţi pline de păduchi şi igrasioase ale unor primării comunale, în "hotelurile partidului" din oraşele capitale de judeţ, în odăi sordide cu străini care sforăiau, în garsonierele cu baia pe coridor ale unor reţele hoteliere pentru calici şi chiar în dormitoarele comune ale Armatei Salvării, fără să-mi fi pierdut umorul şi aţâţarea profesională. Dar peste tot m-am ales cu o învăţare de minte, cu o poveste, cu memoria unor oameni interesanţi, cu o continuă rafinare a experienţei de viaţă. Din cele câteva hoteluri de 5 stele, în care mi-a fost dat să mă "cazez" o noapte sau două, nu m-am ales decât cu un gen de umilinţă fără nume şi aparent fără cauză. Cum să te simţi prost când eşti servit regeşte? Ei bine, te simţi prost, fiindcă nu eşti rege.
Pentru excesul de gentileţe şi promptitudine, din hotelurile de 5 stele, trebuie ori să fii născut, ori să-l fi exersat atât de des, încât să nu ţi se mai pară exces, ci un dat al stării tale sociale. Nu ştiu să existe şi hoteluri de 8 stele, dar, din ce am văzut în filme, sunt sigur că servicii şi oportunităţi de 8, de 10 şi poate şi de 20 de stele există.
Aşa cum a existat şi întâmplarea pe care mi-a relatat-o un violonist român, care i-a cântat unui mafiot obez o piesă de Haydn într-un mare restaurant gol închiriat pentru toată seara de acesta, numai ca să se îndoape cu homari şi să-i cânte în gol cinci minute un trio de muzicieni celebri.
