Hoţia mai are leac. Prostia, niciodată!

Arbitrajele scandaloase au îmbelşugat starea de nervozitate din fotbal în debutul acestui sezon. Rezultatele unor meciuri, multe la număr, au fost nedrept aranjate de gafele stipendiaţilor lui Vasile Avram. Şmecherii care au ieşit cu plus la inventar în urma cascadoriilor arbitrăreşti merg pe blat. Ori n-au văzut, ori n-au auzit, ori nu au competenţa necesară comentariilor pe margine prestaţiei "fluieraşilor".

Atitudinea lor rezervată are un oarece schepsis. Prin tăcerea de acum, ei îşi conservă dreptul de a vorbi atunci când, la rându-le, vor fi şi ei păgubiţi. Această atitudine parşivă a hârşiţilor nu-i lasă însă pe "fluieraşi" fără apărare. Circulă prin fotbal şi destui guţani care cred în continuare că în relaţiile dintre făptaşi mai sunt valabile înţelegerile pe cuvânt. Aceştia iau apărarea arbitrilor chiar şi atunci când adevărul le scoate ochii. Fraierii mint cu neruşinare în apărarea gafeurilor, în speranţa că, în compensaţie, la viitoarele întâlniri vor avea din nou parte de foloasele necuvenite ale ciordelii.

Criza, tot mai a dracului prin efectele sale, te aduce şi în astfel de situaţii. Neamaifiind bani, săracii încearcă să cumpere bunăvoinţa "fluieraşilor" prin jurăminte false. Strategia guţanilor, oricât de slinoasă ar fi ea, are totuşi suportul unor condiţii logice. Numai că, la rândul lor, aceste condiţii nu devin valabile decât dacă trec examenul altor pre-condiţionări absolut obligatorii. Prima ar fi aceea a funcţionării resortului de recunoştinţă. Or, amnezicii ăştia sunt capabili să uite şi de mama care i-a născut. Aşa că la ce bun să îşi mai încarce ei memoria cu vreo facere de bine care, pe deasupra, îţi mai creează şi obligaţii. În al doilea rând, presupunând totuşi că recunoştinţa încă mai funcţionează, arbitrii cu simţirea afectată ar mai trebui să aibă şi capacitatea de a lucra în slujba unei idei.

Mă tem însă că săracii ăştia nu sunt decât nişte victime ale întâmplărilor de tot felul, că nu sunt capabili să controleze nici o confruntare cu viaţa. Cu câtva timp în afirmam că, împotriva opiniei majoritare, cred că în arbitraj avem de-a face cu mai multă prostie şi mai puţină hoţie. Mai mult, spuneam că prin acuzaţia de hoţie nu facem decât să-i graţiem pe "fluieraşi". Pentru că hoţia mai are leac. Prostia, niciodată!

Arbitrajul păstorit de Vasile Avram, în interesată prietenie cu Dumitru Dragomir, are suficientă forţă să strice ceea ce a mai rămas bun prin fotbalul nostru. Şi nu cred că acest obiectiv mai are mult de aşteptat până la împlinirea supremă. Taraba favorurilor de la Ligă a mai fost în suferinţă. Atunci când comisiile funcţionau sub coordonarea FRF. Atunci când Dragomir ţipa ca din gură de şarpe că se comit abuzuri la federaţie, că oamenii săi suportă persecuţii inimaginabile doar pentru că sunt foarte corecţi. Într-un gest de mărinimie, federaţia a cedat ligii dreptul de a coordona comisiile. Şi Mitică nu mai ţipă. Doar gâfâie de sătul ce este. Strigătele de revoltă au funcţionat şi atunci când Ionuţ Lupescu făcea delegările "fluieraşilor".

Fiindcă ceea ce făcea Lupescu nu se brodea cu aşteptarea ciracilor, fiindcă ceea ce făcea directorul FRF cam dădea peste mână celor cu dare de mână. Până la împuternicirea nefericitului Avram n-a mai fost cale lungă. Dar arbitajul tot la FRF este. Şi, pentru ca nimeni să nu mai aibă vreun amestec în mult prea reuşitul campionat al primei ligi, propun ca Avram să fie luat în spaţiu definitiv şi pe faţă tot de LPF. Să fim siguri că măreaţa operă nu are decât un singur autor, că nu mai zboară pisicile moarte peste garduri.