Hoţia şi risipa, bugetul public şi Tratatul (II)

Discutia despre Tratat nu trebuie sa devina captiva argumentului privind dimensiunea deficitului bugetar. Un deficit limitat ajuta la disciplinarea exe­cu­ti­i­lor bugetare si poate ajuta echilibre macro. Dar sa nu uitam ca o sursa a dezechilibrelor se gaseste si in supraindatorarea sectorului privat, in excesele bancilor. In plus, un de­fi­cit structural foarte mic si limita efectiva de 3% introduc o restrictivi­tate majora asupra posibilitatii de a ras­punde la socuri adverse puternice.

Economia noastra, cu cheltuieli pu­blice relativ mici si cu neprogresivitate in impozitarea veniturilor, are sta­­bilizatori cu forta limitata. Aceasta face ca la un soc extrem actiunea contraciclica a bugetului sa fie ineficace. Ce am face intr-o situatie care ar reclama poate un deficit temporar de peste 3%? Tratatul vorbeste la ar­ticolul 3 despre 'circumstante ex­cep­tionale' care privesc urmarile unor socuri puternice, dar cine decide in aceasta privinta? Din pacate, Tra­tatul nu mentioneaza posibilitatea preluarii la nivel supranational a unor prerogative care sa asigure tarile contra unor socuri asimetrice.

Desi Ro­ma­nia are un grad de libertate in plus prin autonomia politicii mone­ta­re, euroizarea inalta il ciunteste. A com­bina o regula bugetara stricta cu pu­te­rea slabita a po­liticii monetare (si de curs) in­gus­tea­za mult capacitatea de raspuns a po­liticii (ca policy). Mai este si problema stabilirii PIB-ului potential al Romaniei in conditiile cri­zei; cat s-a erodat el? Cat este erodare temporara si cat este pierdere de activitate economica permanenta? Dezinvestitia prin ineficienta in­­ves­ti­ti­ilor/cheltuielilor publice, deteriorarea procesului educational nu il erodeaza in continuare? Daca cres­te­rea po­tentiala este mica, spatiul de manevra la deficite se ingusteaza, chiar daca acestea – pentru a judeca mersul finantelor publice — se ma­soa­ra in raport cu cresterea nominala (ce in­clude inflatia) a PIB-ului.

De exemplu, un deficit structural de 1,5% si o crestere nominala a PIB-ului medie de 5% (2,5% crestere medie reala si 2,5% inflatie anuala medie) ar face ca datoria publica sa convearga spre 30% din PIB peste ani. Aici ar trebui sa tinem cont de riscul deprecierii valutare si al deteriorarii conditiilor de finantare externa, care pot mari serviciul datoriei publice, ca si de alte impondera­bi­le care cer sa-ti asiguri spatiu fiscal. In fine, daca am parti­cipa la Mecanismul de Stabilitate Fi­nanciara nu ar trebui sa obtinem un quid pro quo de genul: titlurile suve­ra­ne romanesti sa fie acceptate drept co­lateral de catre BCE si sa putem uti­liza fonduri europene pentru stabili­ta­tea sectorului bancar autohton?

Discutia privind li­mi­tarea prin Tratat a deficitului bugetar reclama o in­te­legere mai profunda. Coruptia, hotia si risipa sunt en­demice in structura bugetului; sunt in larga masura au­tonome de ma­ri­mea deficitului bu­getar. Romania nu se poate singu­la­riz­a prin nesemnarea Tratatului, in­clusiv pentru ca am da apa la moara ce­lor care nu ne vor in Schengen. Dar trebuie sa intelegem care sunt im­­­pli­ca­tiile, compromisurile Trata­tu­lui, sa pledam in Consiliu si in Parlamentul European, in alte instante, pentru o reforma a Uniunii Monetare care sa o repare in mod fundamental. Altfel, Tratatul cred ca nu va re­zista, in timp, si daunele colaterale vor fi multiple, inclusiv in ceea ce ne priveste.