Humanoizii Fleică şi B.B. distrug Bucegii

Le priveam fetele: ce fete! Le studiam privirile: vidul betonat. Le masuram din ochi trupurile si citeam limbajul neascuns al acestora.
El, imens, cu profil de vier castrat, cu ochi mici lacrimand saliva si sunci de Ignat sub barbie. Un munte de slanina din ceafa pana la pubis, lesne de ghicit sub hainele ca puse cu furca pe o capita. Prototipul sefului de consiliu judetean. Ea, o banala manuitoare de mop si andrele, crezandu-se – ca orice proasta – frumoasa si desteapta. Alt prototip: cel al tupeistei numite ministru, pro­-
pulsate politic gratie nurilor sai plavani, de un alt tupeist de bodega, ajuns ceva mai sus.

Toate imi induceau o singura si trista concluzie: doi humanoizi, obezul Fleica si femela Buca Blonda, decideau soarta Bucegilor. Faptul ca cele doua fiinte politice ajunsesera sa hotarasca mai mult si altceva decat numarul oualor dintr-o omleta personala, ma umpluse de greata la adresa democratiei si – de ce nu as marturisi-o? – la adresa unei populatii vegetale. In tara mea, Romania, era posibil asa ceva. Imi era clar: aplicata de catre si pe nevertebrati, libertatea si democratia isi pierdusera aici orice virtute.

Le ascultasem si vorbele, fiindca humanoizii cu pricina – oricat vi s-ar parea de imposibil –, cuvanteaza. Fireste, nu avusesem eu pretentia de a auzi din gura lor discursuri cu farmecul angajat al lui Hubert Reeves, al unui Al Gore, Neagu Djuvara sau Florin Constantiniu. Nu ma asteptasem nici la memorabile si profunde originalitati de limbaj, tradand obsesia vreunui ideal. Nici macar nu crezusem ca vor citi sau rosti pe dinafara cuvantari faurite de propriile capete. Cam stiam la ce sa ma astept... Da, dar nici chiar asa! Fiindca, daca baiguiala lor frenetica ma frapase prin ceva, acest ceva fusese amestecul de relaxare si siguranta – propriu mitocanilor entuziasti care umbla pe strada cu slitul descheiat – ca pot face in tara asta absolut tot ce le trece prin scafarlii, ca lor nu li se poate intampla nimic rau.

Da... Lor, nimic rau...
Ca la o flecareala zemoasa, cu gura plina de mici, pita si mustar, in jurul discului incins, humanoizii Fleica si Buca Blonda improvizasera pe loc motivatii personale despre un ceapeu cu iz capitalist, ce urma a fi faurit intr-un parc natural din Bucegi – chipurile – prin grija lor de conducatori, spre binele oamenilor muncii veniti la odihna si distractie. Un adevarat sat de vacanta, proprietate a clientelei de partid si a altor plutocrati ignoranti.

Nu contase ca presa era prezenta, ca microfoanele le captau pana si duhoarea respiratiei: siguri pe ei ca in propria tinda cu pamant de Plescoi in loc de dusumele, humanoizii dadura din ei, ca de la prostul cu putere spre plebeul respectuos. Clisee fara bracinar, prafuite si heirupiste despre frumusetile naturii care, musai, trebuie valorificate, despre investitii si 'dezvoltare', despre asfalt, locuri de parcare, hoteluri si pensiuni – toate urmand a fi facute in adancul muntelui –, le iesisera pe gura cu seninatatea celui care nu stie ca nu stie. 'Sunt convins ca vor veni foarte multi investitori, mai ales ca este o zona cu un peisaj deosebit, este una dintre putinele zone din tara unde mai sunt cocosi de munte, capre negre si ursi', rostise Fleica, iar Buca Blonda il completase: 'Toti turistii pot veni aici pentru o multime de lucruri pe care sa le traiasca intr-un mod in care nu o pot face in alta parte de lume.

Privelistea, faptul ca pot face tu­rism de observare a animalelor, sunt specii rare de pasari, de flori, se poate pescui. Se poate merge cu ATV-ul (...)'. Aproape ca imi venise sa ii pup pe frunte, ca pe vitel, saracu’.
Nimic mai limpede si mai la vedere: spalaciti si lipsiti de imaginatie, cei doi humanoizi faceau parte din categoria precarilor neumblati prin lume si prin biblioteci – atat de proprie Romaniei din nefericire – pentru care modelele occidentale sunt fara cusur. O Romanie 'ca Germania' sau 'ca Austria' este pentru ei visul suprem. Neintelegand ca pe taramul conservarii naturii 'modelele occidentale' au ratat, neinteresati decat de 'peisajul spectaculos' si de 'oportunitati', humanoizii Fleica si Buca Blonda nu aveau cum intelege ca prin lucrarile lor – banale imitatii ale asezamintelor turistice occidentale – vor stinge bruma de farmec pe care, tocmai prin lipsa 'progresului si dezvoltarii' – o mai au locurile naturale ale Europei.

Altcumva spus, ei urma sa distruga inca unul dintre foarte putinele atuuri ale Romaniei: tinutul salbatic fara de oameni. Casa de veacuri, tot mai stramtorata, furata si pangarita de om, a caprelor negre, a ursilor, a cocosilor de munte si a vulturilor.

Faptul ca societatea civila – bantuita de credinte democratice – se mai asteapta ca humanoizii Fleica si Buca Blonda sa isi inteleaga de bunavoie greselile, ascultand argumentul cuvantului bland, mi se pare tot mai grav si costisitor. Iar tolerarea acestor fiinte pe functii, fara interventii abrupte civice, nu este decat dovada cancerului national.