x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

I-a căsătorit Contele de Monte Cristo

0
Autor: Ion Cristoiu 15 Feb 2009 - 00:00

Viorel Uşurelu şi Anica Pantazică s-au cunoscut prin intermediul "Contelui de Monte Cristo", de la Secţia Împrumut a bibliotecii orăşeneşti.



Toţi salariaţii sunt convocaţi să ia parte la simpozionul Sindromul Imunitar Deficitar Dobândit (SIDA), organizat în cinstea sărbătoririi a 65 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român.

ÎN DOUĂ SECTOARE
Cei de la Primărie aveau treburi până peste cap. Cazuri după cazuri cereau re­zol­varea. Unul dintre ele – cel mai com­pli­cat şi, de ce nu?, cel mai dificil: cazul unei case care pica între două sectoare. Dormitorul era într-un sector, iar baia, într-altul. Locatarul trimisese memorii peste tot: la Camera Deputaţilor, la Preşedinţie, la televiziuni şi la ziare, ba chiar şi la Organizaţia Statelor Africane.
– Când mă scol noaptea să merg la toaletă – se plângea autorul –, mă văd nevoit să trec dintr-un sector într-altul. Şi dacă mă întâlneşte o Patrulă de Poliţie şi mă ia la întrebări de ce umblu brambura noaptea prin oraş?
Fiecare dintre instituţiile sesizate tri­miseseră Primăriei Memoriul prefaţat de o adresă.
Făcea excepţie hârtia venită de la Organizaţia Statelor Africane. Cei de acolo confundaseră româna cu dialectul tribului Zulu şi, în consecinţă, cereau imperios ca autorul Memoriului să primească statut de refugiat ONU.

ARTERELE CAPITALEI
Se lucrează intens pe arterele Capitalei. E în aer acea veselie de după viscol, când totul stă încremenit şi alb. Scoşi la muncă voluntară, salariaţii din schimbul întâi al IPRS Băneasa degajă trotuarul de zăpadă. La câţiva metri în urma lor, o freză a Administraţiei publice, pufăind dintr-un coş ca de combină, o aruncă la loc, pe trotuar. Venit să-l înlocuiască, schimbul doi al aceleiaşi întreprinderi aruncă din nou zăpada de pe trotuar în stradă.

GRAŢIE UNEI CĂRŢI
Viorel Uşurelu şi Anica Pantazică s-au cunoscut prin intermediul "Contelui de Monte Cristo", de la Secţia Împrumut a bibliotecii orăşeneşti. Dând gata cartea, Viorel scrisese pe ultima pagină: E f.f. frumoasă. Am citit-o cu mare plăcere.
Împrumutând-o şi ea, Anica ajunse cu greu la ultima pagină, deoarece, la un moment dat, se apucase de bocit şi, ca să nu strice cartea, o ţinuse la vreo jumătate de metru de ea. Fericită însă că Edmond Dantes se răzbunase pe ticăloşii care-i distruseseră viaţa, Anica trânti sub mărtu­risirea lui Viorel o remarcă răută­cioasă: E vorba cumva despre o vacă? Venind după o altă carte, Viorel deschise "Contele de Monte Cristo" şi, descoperind ce-i scrisese ea, îi răspunse tot ironic, deşi nu ştia cine-i autoarea:
– După cum scrii, e vorba mai degrabă despre o viţică.
– Nu crezi că-i vorba despre un bou?, replică Anica, tot în scris şi tot pe ultima pagină a romanului.
Şi uite aşa, din ironie în ironie, ajunseră să mâzgălească toată ultima pagină albă. De trecut la copertă nu se putea, deoarece aceasta nu era disponibilă. Pe întreaga ei suprafaţă se lăfăia o tipă cu priviri deşucheate de hangiţă şi cu poalele sumese. Era, potrivit editurii, Mercedes, nefericita iubită a nu mai puţin nefericitului Edmond Dantes.
Viorel şi Anica n-avură încotro. Pentru a putea continua fermecătorul schimb de replici, trebuia să se întâlnească, în fine.
Şi când se văzură, se îndrăgostiră atât de tare încât la nici un an după asta erau căsătoriţi  şi aveau un copil.
Căruia i-au spus Edmond, în amintirea lui Edmond Dantes.

FĂRĂ LUMINĂ
Culai Câmpureanu n-a vrut să-şi bage lumină, zicând că nu doreşte să fie escrocat de bandiţii de la Electrica.
Pentru nevoile de energie electrică ale casei şi-a făcut o instalaţie alimentată de la un tractor care nu-i mai e de nici un folos, deoarece şi-a vândut pământul.
Când se înserează, o pune în funcţiune. Motorul scoate fum, un fum negru, înecăcios, şi păcăne de se zguduie întreaga casă, ba chiar şi coteţele de găini din vecini.
Pentru că lumina nu-i suficientă, când arde becul într-o cameră, trebuie să-l stingă în cealaltă.

EXTRĂDAŢII
Când primeau din ţară ştiri că vărul are un botez sau o nuntă, făceau pe dracu-n patru pentru a fi extrădaţi. Dacă până atunci se fereau de poliţişti, acum şterpeleau la vedere, cu strădanii ostentative de a dovedi că încalcă legea. Sperau astfel că poliţiştii vor pune mâna pe ei şi-i vor duce la centrele de extrădare.
De aici urmau să fie transportaţi la Bucureşti cu avionul, pe gratis. Primeau mâncare din belşug, ba chiar şi apă minerală şi o broşură într-o limbă de circulaţie internaţională, dedicată integrării romilor. Mâncarea o haleau, apa mine­rală o beau, iar broşura o foloseau drept hârtie igienică. După ce dădeau gata botezul, care dura o săptămână, dacă nu chiar două, o ştergeau din nou în Occident, unde se apucau din nou de furat sau de cerşit. Până la următorul botez.

Din volumul "Veselia generală", în curs de apariţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de