x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Iancu şi-a luat din nou fudulia la purtare

Iancu şi-a luat din nou fudulia la purtare

de Dan Dumitrescu    |    06 Dec 2010   •   18:50

Decizia demiterii lui Cosmin Contra de la Politehnica Timişoara, oricât ar fi ea de idioată, n-ar însemna mare lucru într-un fotbal caracterizat altfel de o bine aşezată stare de normali­ta­te. Într-o lume cumsecade puteai bănui că patronul Politehnicii, care pe lângă nişte bani mai are şi ceva glagorie, a hotărât să renunţe la so­lu­ţia interimatului în favoarea sta­bi­li­tă­ţii, în favoarea numirii pe post a unui antrenor cu atestat profesional corespunzător cerinţelor regulamentare. Dar cum fotbalul nostru numai de normalitate şi cumsecă­de­nie nu poate fi bănuit, demiterea lui Cosmin Contra nu reprezintă decât o nouă mostră de netrebnicie prin care nişte venetici incompetenţi persecută fenomenul din postura de mari conducători.

Marian Iancu s-a străduit şi a reuşit în cele din urmă să înveţe multe cuvinte. Numai că efortul său de a epata, efortul de a da lustru pretins academic discursurilor de care este îndrăgostit îi joacă feste. Expunerile lui Marian Iancu cad deseori în capcana unor fracturi logice de mare spectacol. Motivarea demiterii lui Cos­min Contra beneficiază şi ea de sa­voarea unor contradicţii pe care gân­direa patronului timişorean le găzduieşte fără nici un fel de greaţă.

Omul care vrea să pară raţional aşe­zat în interesele echipei vorbeşte des­pre ratarea unor obiective cum ar fi Cupa României, despre lacunele profesionale ale unui antrenor încă neşco­lit, despre incapacitatea lui Contra de a evalua corect valoarea unor jucători din lotul Politehnicii. Din spatele unor astfel de argumente, doar aparent temeinice, iese însă la iveală omul care-şi ia fudulia la purtare şi o dă pe bune. După cum îi dictează educaţia bugetară. Marian Iancu îl condamnă de fapt pe Cosmin Contra doar pentru că i-a dat re­pl­ică în direct, la televizor, pentru că e tare în gură. Apoi trage o concluzie demnă de capriciile primitivismului capitalist: „Contra este un rebel. Am riscat şi uite unde am ajuns. Eu sunt prost şi el e deştept? Bine. Eu sunt prost, dar rămân la echipă şi el va pleca. Nu poate să-mi dea mie replică pe banii mei”.

Cosmin Contra, spre deosebire de alţi obedienţi înconvoiaţi de fudulia lui Marian Iancu, nu s-a lăsat călcat în picioare. Ceea ce înseamnă demnitate, ceea ce înseamnă personalitate puternică şi nicidecum atitudine rebelă. Cosmin Contra, cel cu care a riscat Marian Iancu (!?), a dus Timi­şoa­ra pe locul doi în clasament deşi banii patronului nu prea au ajuns la echipă. Iar atunci când au fost anu­miţi jucători la ananghie, cel care a bă­gat mâna în buzunar a fost interimarul Contra.

Cât despre întrebarea pe care Marian Iancu şi-o pune în textul de mai sus, ce să mai zic? Prefer să nu răspund. Spun doar că în fotbal Cosmin Contra este profesio­nist atestat de o carieră meritorie în timp ce Marian Iancu nu reprezintă decât un biet henţ. Cosmin Contra nu mai este an­tre­norul Timişoarei, dar rămâne pentru totdeauna ti­mi­şo­rean şi un om al fotbalului. Marian Iancu, în schimb, este în continuare patronul Po­li­teh­ni­cii Timişoara. Dar niciodată el nu va reuşi să-şi treacă în proprietate de­finitivă fotbalul ti­mi­şo­rean.

×
Subiecte în articol: editorial