x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iapa Neagră

0
Autor: Tudor Octavian 03 Sep 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd avea douăzeci de ani, era o fată frumoasă, dar frumoasă, într-un fel animalic. Era înaltă, şi nu zveltă, ci vînjoasă. Avea ochi mari şi umezi. Ochi de vacă, spuneau bărbaţii, însă cu admiraţie, nu în batjocură. Iar cînd transpira, sudoarea i se aduna ca mărgelele, pe gît şi între sîni, fapt ce însemna că era un pic uleioasă.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd avea douăzeci de ani, era o fată frumoasă, dar frumoasă, într-un fel animalic. Era înaltă, şi nu zveltă, ci vînjoasă. Avea ochi mari şi umezi. Ochi de vacă, spuneau bărbaţii, însă cu admiraţie, nu în batjocură. Iar cînd transpira, sudoarea i se aduna ca mărgelele, pe gît şi între sîni, fapt ce însemna că era un pic uleioasă.

Nu se ştie cine i-a zis Iapa Neagră. Porecla a favorizat-o. Deşi era prietenoasă şi nici pe bărbaţii scunzi nu-i făcea să se simtă prost, avea renume-le femeii calculate, care obţine ce vrea. Dacă n-ar fi scris poezii, din care se vedea imediat că are o minte mică, dedată la un romantism de cartier, ar fi trecut drept deşteaptă. La un metru şi optzeci, femeia frumoasă adoarme simţul critic al bărbatului. Ca să publice, se culca, fără să le facă probleme, cu bărbaţi însuraţi din Ministerul Culturii, care o recomandau, fără menajamente, unor poeţi – şefi pe la revistele literare: Face fata de toate. Din păcate, vrea să publice. Toate fetele asta vor, răspundea poetul-şef, şi toate fac de toate ca să-şi vadă tîmpeniile în revistă.

Poeţii-şefi erau nişte mincinoşi. Între fetele care voiau să fie poete doar cîteva erau şi drăgălaşe. De regulă, redacţiile erau colindate de domnişoare cu frustrări de toate naturile, greu accesibile, şi care, cînd erau abandonate de prietenii lor, se sinucideau. Că nu le reuşea niciodată era altă poveste. De fapt, era povestea principală, care în unele cazuri dădea un înţeles şi îndîrjirii cu care scriau poezii.

Iapa Neagră nu era genul care să-şi pună capăt zilelor pentru un bărbat. Un poet-şef obez, complexat de femei, i-a rescris vreo cincizeci de prostioare şi astfel Iapa Neagră s-a trezit cu un volum, avînd pe coperta a patra fotografia ei de la absolvirea liceului, din care te priveau doi ochi mari, cît jumătate din faţă, nu atît frumoşi, cît hipnotici. O privire care oprea timpul în loc. Iapa Neagră păşea acum ca o învingătoare. Colinda redacţiile, unde lucrau poeţii-şefi care beneficiaseră de sănătatea monumentală a cărnii ei, ştiind că secretarele o urăsc şi că prin voluntarismele sale lipsite de echivoc îi pune pe poeţii-şefi în situaţii delicate. Cînd Iapa Neagră se ivea în cadrul uşii,
falnică precum Libertatea conducînd poporul în tablourile pictorilor revoluţionari, oaspeţii poetului-şef amuţeau.

Au trecut treizeci de ani de atunci. În urmă cu nişte zile, mergînd spre Casa Scînteii, împreună cu un poet bătrîn, ne-a ieşit în cale, dominînd un grup de femei necăjite, angajate să care sacii cu ziare noaptea, frumoasa de odinioară. Slabă, vineţie, prost îmbrăcată şi cu o privire resemnată, de om care nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Domnule, dar asta nu e Capra Neagră? Sau cum naiba i se spunea, Oaia Neagră, Vaca Neagră?

Auzindu-ne, femeia a întors capul după noi, schiţînd un zîmbet obosit. Nu conta că nu mai era Iapa Neagră, frumoasa creatură de curse hipice. Conta faptul că fusese recunoscută, că bărbaţii îi mai rosteau numele. A nechezat de cîteva ori puternic, iar femeile care o însoţeau s-au pus pe rîs. E nebună, a zis poetul bătrîn. Nu-i nebună, am zis. Asta a fost porţia ei de glorie. Măcar a primit o porţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   neagra,   iapa,   iapa neagră,   iapa neagr

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de