x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În centru, la o plimbare

0
Autor: Tudor Octavian 28 Iul 2008 - 00:00

La douăzeci de ani spuneam "Ne vedem diseară, în Centru", "Mă duc să mă plimb în Centru" sau "Am o treabă în Centru", şi nimeni nu avea nevoie de precizări. Oraşul avea un singur centru, iar lucrurile pe care le puteai face în Centru, deşi puţine la număr, nu-şi epuizau niciodată interesul.



La douăzeci de ani spuneam "Ne vedem diseară, în Centru", "Mă duc să mă plimb în Centru" sau "Am o treabă în Centru", şi nimeni nu avea nevoie de precizări. Oraşul avea un singur centru, iar lucrurile pe care le puteai face în Centru, deşi puţine la număr, nu-şi epuizau niciodată interesul. De fapt, în Centru, afară de faptul că toată lumea dădea buzna pe Strada Republicii şi o bătea în sus şi în jos de mai multe ori, nu aveai la ce să te aştepţi. Aşteptam, e adevărat, ceva, dar nimănui nu-i era foarte clar ce. Mergeam seară de seară în Centru, de dragul aşteptării. Ne întîlneam cîţiva prieteni, mereu aceiaşi, ca să aşteptăm cîteva ceasuri împreună. Frenezia tînără din noi făcea din aşteptare o activitate în sine mai mult decît încurajatoare.

În cei doi ani în care m-am dus în fiecare seară în Centru, nu m-am plictisit niciodată aşteptînd nimic. Poate şi pentru că sutele de băieţi şi fete, care ieşeau seară de seară în Centru, dădeau aşteptării generale un plus de febrilitate faţă de restul zilei. Ce puteai să faci toată ziua într-un tîrg, decît să aştepţi? Totuşi, una era să nu se întîmple nimic de unul singur acasă şi alta să nu se întîmple nimic în oraş, cu mulţimile.

Nici pe Strada Republicii nu se întîmpla nimic, dar un spor de forfotă pe un trotuar, o îngrămădeală la intersecţia cu o străduţă lăturalnică ori întîlnirea gălăgioasă a două grupuri era destul ca să îmi imaginez că altora li se întîmplă. Pe Strada Republicii, numărul tinerilor care rîdeau în gura mare sau se manifestau exagerat, ca şi cum tocmai li se întîmplase ceva nemaipomenit, care meritase aşteptarea, era întotdeauna mai mare ca al tinerilor care se plimbau tăcuţi şi cu o expresie îndîrjită, de oameni care-şi făceau pur şi simplu datoria de tînăr, aceea de a ieşi seară de seară în Centru. Mai avem puţin, spuneau mutrele preocupate ale acestora, şi o să devenim nişte cetăţeni aşezaţi la casele lor. Încă doi sau trei ani de plimbare degeaba în Centru şi, gata, nu mai avem ce căuta pe acolo. Pierdere de vreme! Dar ce să-i faci, dacă altfel nu se poate?

Din cînd în cînd, grupurile pierdeau cîte un membru. Seară de seară vorbeam despre plecări. Nimeni nu intenţiona să rămînă toată viaţa în tîrg, dar cînd cineva chiar pleca, resimţeam faptul ca pe o trădare. Iar a mai plecat unul!

Bucureştiul m-a dezamăgit de la început, pentru că, deşi avea Centru, acesta nu te îmbia la plimbări. Se formau, într-adevăr, nişte coloane de la Universitate în jos, pînă la Cişmigiu, dar erau pline de militari, de servitoare şi de golani, care simţeau că vii din provincie şi te agresau. În Bucureşti mi-am pierdut aşteptarea. Am ştiut mereu ce urmează, însă a trebuit să cutreier mai multe oraşe ale Europei ca să mă pot bucura din nou de plimbare. Astăzi, la cum e Bucureştiul peste tot, în Centru şi la mahalale, numai un excentric sau un temerar poate să spună: "Ne vedem diseară, în Centru".
Citeşte mai multe despre:   editorial,   seară,   centru

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de