Întîlnirea cu frigul din sufletul unor români

Am stat o săptămînă, după cîţiva ani de absenţă a vacanţelor, în Creta. Mediterana, cu mările ei anexe, cu clăbucul valurilor ei verzi-albastre, m-a odihnit întotdeauna şi m-a spălat de funinginea neliniştilor, fie că m-am aflat pe ţărmul egeic al Peloponesului, pe plajele turceşti ale Antalyei, aproape de Roma, la Ostia sau la Tel Aviv. O singură zi m-am rupt de plajă pentru a vedea casa memorială Kazantzakis, într-un sătuc spre inima Cretei şi, unic prin simplitate şi modestie, mormîntul scriitorului, suit pe un deal din Heraklion.

Am stat o săptămînă, după cîţiva ani de absenţă a vacanţelor, în Creta. Mediterana, cu mările ei anexe, cu clăbucul valurilor ei verzi-albastre, m-a odihnit întotdeauna şi m-a spălat de funinginea neliniştilor, fie că m-am aflat pe ţărmul egeic al Peloponesului, pe plajele turceşti ale Antalyei, aproape de Roma, la Ostia sau la Tel Aviv. O singură zi m-am rupt de plajă pentru a vedea casa memorială Kazantzakis, într-un sătuc spre inima Cretei şi, unic prin simplitate şi modestie, mormîntul scriitorului, suit pe un deal din Heraklion.

Taximetristul, luat la întîmplare de pe stradă, s-a nimerit nu doar corect, ci şi bine mobilat cu date şi informaţii absente din şabloanele papagaliceşti ale ghizilor. Pe drum, am oprit şi la rămăşiţele cetăţii minoice Knossos, vorbind în limbajul pietrei şi figurilor umane, vopsite cu graţie, despre o civilizaţie puternică, de acum aproape patru mii de ani. N-aş spune că inima mea a bătut cu mai multă emoţie la mormintele regilor antici decît la mormîntul tatălui nemuritorului Zorba. M-am gîndit chiar că un mare scriitor poate aduce neamului său tot atîta glorie cît o istorie glorioasă.

Mormîntul lui Katzantzakis şochează. Cîteva pietre neşlefuite, rupte din stîncile Cretei, închipuie o lespede. În faţă, pe o piatră verticală, în greacă, sînt scrijelite cîteva cuvinte pe care mi le-a tălmăcit şoferul: "Nu sper nimic Nu simt nimic. Sînt liber". Textul lui Kazantzakis nu este semnat. De altfel, oricît l-am căutat, numele lui nu este trecut nicăieri. În faţă, două lemne petrecute în crucea Mîntuitorului. Nici o încrustaţie, nici un briz-biz. La noi, un afacerist şi-a amenajat cavoul din cele mai scumpe materiale, cu odăi aurite şi aer condiţionat.
Nu ştiu dacă nu şi-a montat cumva şi televizor, pentru a urmări, de pe lumea cealaltă, meciurile de fotbal.

Am coborît în Bucureşti dintr-un avion plin ochi la patru dimineaţa, pe Aeroportul Băneasa. Trecerea de la 35 de grade Celsius la 5 grade n-a fost cea mai şocantă întîlnire cu frigul de acasă. Frigul a luat mai întîi chipul agresiv al şoferilor de taxi care ne aşteptau ca pe o pradă.

Dacă te miroseau străin, îţi cereau invariabil o sută de euro pînă în centru.
Ca român, erai taxat doar cu un milion de lei vechi. Cei mai mulţi călători, după o noapte de oboseală, plăteau fără să crîcnească. Maşinile şoferilor purtau, fireşte, mărci de firmă. De ce un milion pînă la doi paşi de aici?, îndrăznesc eu. Îmi răspund în cor trei gealaţi: unul blond, doi creoli: că dacă nu-mi convine să fac paşi. Am făcut pînă am nimerit unul dispus să lase la cinci sute de mii. Pe drum, a trebuit să-i înghit o poliloghie care combina înjurături la adresa patronilor, politicienilor (le-ar tăia personal gîtul tuturor) cu consideraţii semidocte despre existenţă. În insul proptit în volan încăpeau deopotrivă haznaua mitocăniei şi o imensă mîndrie de sine.

Întîlnirea cu frigul s-a petrecut şi în drum spre Sîngeru. Un prieten îmi povesteşte întîmplarea tragică petrecută la Valea Călugărească. Un părinte care s-a pomenit avut i-a cumpărat fiului, licean, un Jaguar. Puştiul de 18 ani nu poseda ceea ce se cheamă carnet. Părintele a ţinut limuzina petrecută cu o fundă în curte, pînă cînd odrasla a obţinut permisul. În prima lui călătorie, dorind să impresioneze juna cu care se afla în bolid, a încercat 200 km/h şi a sfîrşit într-un copac.

Din maşină şi din cei doi n-a rămas nimic. Fragmente din trupurile lor au fost culese cu greu de pe cîmp. E o întîmplare tristă, care vorbeşte însă şi ea despre o filosofie de viaţă opusă celei lăsate testament de scriitorul grec. Îngîmfare primitivă sau modestie?

E frig. În oameni şi în ziduri. Norii anunţă un început de lapoviţă. Vremea e ca un scheunat de pui de vulpe părăsiţi în burta vizuinei.

Primul eveniment politic auzit e despre o întîmplare de la Ţebea cu Traian Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor. N-am înţeles exact ce s-a petrecut. Un fel de Hă-hă-hă al preşedintelui lîngă mormîntul lui Avram Iancu.

Unii au înţeles că Băsescu se dezice de Vadim, cel care l-a numit mafiot, puşcăriaş, bandit. Apropo, de ce nu s-o fi supărat preşedintele? Poate că, mai ştii, Vadim a avut dreptate! Oricum, cu alegătorii PRM a cîştigat primul mandat. Se vede treaba că are nevoie din nou de sprijinul lui Vadim. Sînt semne că-l va avea. Azi, cînd scriu aceste rînduri, încep şcolile. Copii zgribuliţi merg spre întîlnirea, uneori în premieră, cu învăţătoarea şi învăţătura buchiilor. Emoţia chipurilor lor înfrigurate e singura care alungă frigul din noi.