x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Între stînga caviar şi stînga democrată

0
Autor: Adrian Severin 22 Iul 2008 - 00:00

Pretutindeni în Europa – leagănul social-democraţiei – se constată căderea centrului-stînga în preferinţele electoratului. Multă vreme s-a spus că Suedia este o democraţie cu un singur partid. Iată însă că, după ani lungi de guvernare, stînga a pierdut puterea, şi asta nu pentru că viaţa oamenilor era rea sau opoziţia conservatoare avea un program convingător

Pretutindeni în Europa – leagănul social-democraţiei – se constată căderea centrului-stînga în preferinţele electoratului. Multă vreme s-a spus că Suedia este o democraţie cu un singur partid. Iată însă că, după ani lungi de guvernare, stînga a pierdut puterea, şi asta nu pentru că viaţa oamenilor era rea sau opoziţia conservatoare avea un program convingător. În Germania, social-democraţii au rămas la putere doar într-o alianţă condusă de creştini-democraţi, iar cota lor de popularitate este în dramatică descreştere. În Austria, guvernul social-democrat este în criză. O înfrîngere zdravănă a încasat noul partid de centru-stînga italian care, încercînd să coaguleze o formulă social-democrată compusă în principal din comunişti reformaţi şi social-liberali, s-a trezit că oferă dreptei neoconservatoare aliate cu neofasciştii controlul politic absolut asupra ţării. În Olanda, ajunşi partener de mîna a doua în coaliţia dominată de dreapta, social-democraţii au căzut în sondaje pînă la pragul fără precedent de 10%. În Danemarca, Finlanda şi Grecia, socialiştii se află în opoziţie după ce, apropiindu-se de centru, au pierdut mai multe alegeri la rînd. În Franţa – la fel ca în România –, stînga democrată este capabilă să cîştige alegerile locale, dar nu pe cele prezidenţiale, şi nu ştie cum să redevină majoritară în Parlamentul naţional. În Polonia şi Cehia, stînga aproape a dispărut, în timp ce în Ungaria se pregăteşte de un dezastru electoral. Nici în Marea Britanie laburiştii nu se simt mai bine. După succesul celei de a treia căi au pierdut drastic alegerile locale şi nu există semne că se vor redresa pînă la cele parlamentare.

Dincolo de explicaţiile specifice fiecărei ţări şi fiecărui partid, dincolo de conjuncturi şi accidente există ceva comun şi legic în acest fenomen general de recul. Să spunem mai întîi că deplasarea spre centru a stîngii a fost determinată de sfidările globalizării. În raporturile dintre stat şi piaţa globală, precum şi în cele dintre muncă şi capitalul trans-naţional, factorul politic s-a văzut pus într-o poziţie de inferioritate faţă de grupurile de interese economice, operatorul public faţă de agentul privat. De asemenea, elementul demografic a contat. Într-o societate globală în măsură semnificativă îmbătrînită, asistată şi întreţinută, forţele productive trebuiau lăsate să acţioneze liber, după regulile pieţei. Astfel, demografia a învins democraţia. În consecinţă nu s-a mai pus problema ca stînga să garanteze egalitatea, ci să facă suportabilă, decentă şi civilizată inegalitatea. Aşa, stînga a ajuns social-democrată. Din păcate, însă, liderii stîngii social-democrate au profitat excesiv de deschiderea fabricii sociale. Ei au intrat mai des în liftul social şi au urcat mai sus decît cei pentru care se presupuneau că lucrează. Stînga luxului cinic, o adevărată stîngă-caviar, nu i-a oripilat doar pe săraci, ci şi pe cei care au făcut avere în decenţă. La vederea ei renasc instinctele marxiste.

Fenomeul a lovit în special ţările în care tradiţiile culturale (antropologice) erau autoritare şi egalitare, respectiv cele în care mentalităţile publice nu erau înclinate spre social-democraţie şi, deci, nu generau în mod natural social-democraţie. România este una dintre ele.

Problema acestor ţări nu este sărăcia, deşi sînt destui săraci acolo, ci distanţa uriaşă între tot mai mulţii pentru care liftul social coboară întruna şi tot mai puţinii pentru care acesta urcă. Problema stîngii lor nu este bogăţia liderilor – fie ea obţinută şi prin mijloace suspecte –, ci opulenţa şi ostentaţia cu care este afişată.

În lumea de azi, stînga-caviar poate cîştiga voturi prin mită socială şi marketing politic, dar nu poate cîştiga încrederea, inimile electoratului, fără de care se obţine guvernarea, dar nu şi puterea de a guverna. Este nevoie de o elită a stîngii care să poată propune, întrucît nu îşi afectează statutul economic, un program bazat pe principiile egalităţii, coeziunii şi justiţiei sociale, program care să includă impozitarea veniturilor mari, a activelor de lux şi a luxului afişat, care să prevadă un sistem de reglare a proporţiilor între salarii, precum şi între acestea şi pensii, asigurînd totodată corelarea creşterilor salariale cu productivitatea muncii, care să îmbine durabilitatea creşterii economice cu redistribuţia în sprijinul serviciilor publi-ce. Stînga care promite rîuri de lapte între maluri de mămăligă, care consumă caviar şi produce lacrimi de crocodil, stînga telejustiţiei şi a impunităţii nu mai are căutare decît în zona periferică a manelismului politic.

Social-democraţia nu este o profesie, ci un mod de a gîndi şi trăi. Cîtă vreme liderii social-democraţi nu vor inspira publicului acest model de viaţă ei vor rămîne cel mult nişte tigri politici de margarină făcînd inevitabilă o altă experienţă marxistă.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   stinga

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de