x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Îşi asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (I)

Îşi asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (I)

de Ion Cristoiu    |    19 Noi 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat luni, 17 noiembrie 2008, uzinele Dacia de la Mioveni, uzinele Ford de la Craiova şi Combinatul Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea. Aceste obiective economice se anunţă a fi cele mai afectate de criza economică iminentă în România.



La finele vizitei la Mioveni, şeful statului s-a declarat de acord cu decizia Guvernului de a suspenda taxa de poluare auto pentru maşinile noi. La întrebările presei despre ce-i sfătuieşte pe români pentru a face faţă crizei, Traian Băsescu s-a dat exemplu pe el însuşi:

“O să vă spun ce o să fac eu. De mâine, vă asigur că voi circula cu o Dacie. Când mă voi duce la cumpărături, o să mă asigur că iau roşii româneşti, unt românesc, zahăr românesc. În plus, voi cumpăra doar ce îmi trebuie. În loc de 10 becuri acasă, o să las doar două”.

Aceeaşi întâlnire cu presa i-a dat şefului statului prilejul de a-şi expune câteva idei despre criză şi mai ales despre soluţionarea acesteia:

“Spre exemplu, plecăm de la o realitate: criza nu e generată de România. România culege nişte efecte colaterale ale ei. Ştim că 80% din producţia internă este exportată de România în ţările aflate în recesiune. Atunci, e normal să fim afectaţi.

În acest context, trebuie luate măsuri.

De exemplu, prin intervenţia statului în limite legale să ajutăm companiile să nu treacă la disponibilizări”.

N-au lipsit nici unele sfaturi pentru actualul Executiv. Astfel, Traian Băsescu a spus că Guvernul nu trebuie să renunţe la cota unică de impozitare. De asemenea, domnia-sa a găsit de cuviinţă să se refere şi la importanţa deosebită pe care actualul Executiv ar trebui s-o acorde întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi infrastructurii, ca mijloace de diminuare a crizei.

Din conţinutul discuţiilor avute la Mioveni, la Craiova şi la Oltchim, dar şi din declaraţiile de presă, putem extrage o concluzie.

Preşedintele a decis să se implice în cel mai dramatic eveniment al perioadei actuale: iminenţa crizei economice în România.

Momentul n-are nimic surprinzător.

Indiferent de puterile sale în rezolvarea crizei, şeful statului nu poate să nu se implice.

Atât vizitele, discuţiile, cât şi declaraţiile de presă relatate mai sus, se păstrează în hotarele prerogativelor constituţionale.

Lucrurile se schimbă în clipa cînd luăm cunoştinţă de o altă declaraţie făcută de Traian Băsescu pe parcursul acestei vizite. La finele popasului la Oltchim, preşedintele a declarat că va primi de la conducerea combinatului un document privind problemele cu care se confruntă Oltchim în faţa crizei. Evident, jurnaliştii s-au arătat interesaţi de ce nu e trimis acest document actualului Guvern sau – şi mai şi – viitorului Guvern.

Traian Băsescu a dat următorul răspuns:

“Deocamdată, viitorul Guvern nu există. Da? Când va exista, va exista, într-un caz fericit, undeva imediat după 12 decembrie. Constituţional, Parlamentul nu poate fi validat înainte de 12 decembrie, pentru că mandatul actualului Parlament este de exact patru ani, ceea ce înseamnă că, în intervalul 12-15 se poate discuta despre noul Guvern. Nu văd nici un rău în faptul că preşedintele se pregăteşte să pună problemele dificile înainte de desemnare în faţa Guvernului”.

Mai mult, dând curs unei alte întrebări, preşedintele a lămurit şi cum va proceda cu acest document. Nu va fi trimis viitorului Guvern. Va fi pus în faţa viitorilor miniştri când vor veni la domnia-sa pentru a fi învestiţi.

Dacă am fi avut doar primul răspuns, am fi crezut că Traian Băsescu îşi rezervă rolul de cutie poştală a viitorului Guvern. Dat fiind că actualul e pe ducă, iar viitorul se va instala nu mai devreme de 12 decembrie 2008, pentru ca documentul să nu se piardă îl va ţine la domnia-sa, pentru a-l da mai departe viitorului Executiv.

Al doilea răspuns ne schiţează însă o altă poziţie asumată de Traian Băsescu. Prezentând viitorului Guvern documentul Oltchim drept unul care trebuie însuşit, preşedintele ne-a lăsat să înţelegem că nu se va rezuma la simplul rol de cutie poştală. O dată primit documentul, soluţiile cerute de conducerea Oltchim vor fi însuşite şi, evident, filtrate de Traian Băsescu. Prin aceasta, domnul preşedinte ne-a dat un răspuns la o întrebare pe care ne-o puneam deja:

Care va fi implicarea sa în soluţionarea crizei?

(Va urma)

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial guvern