Idei politice, colecţia iarnă-primăvară 2009

E interesant de observat un fenomen care se amplifică pe scena noastră publică. Mă refer la adaptarea şi modificarea permanentă a ideilor în funcţie de conjuncturi.

Oameni care susţineau cu tărie un punct de vedere, de care părea să depindă însăşi viaţa lor, renunţă galeş la el dacă peisajul politic şi oportunităţile oferite se modifică.

Exemplul clasic rămâne probabil cel al domnului Boc. Ca profesor de drept constituţional, domnia sa are o opinie în legătură cu desemnarea premierului de către preşedinte în vreme ce, ca om politic, are o opinie opusă. Motivul e simplu: între momentul în care şi-a scris discursul şi cel în care şi-a schimbat opinia, Traian Băsescu a devenit preşedinte.

Zilele trecute, am descoperit că această pasiune pentru ideile în mişcare e împartăşită şi la cel mai înalt nivel în stat.

Pe tot parcursul ultimilor ani, Traian Băsescu s-a declarat un susţinător ferm al descentralizării, proces în care şeful statului vedea o sursă de soluţii pentru dezvoltare şi debirocratizare. În principiu, împărtăşesc acest punct de vedere. Dar acum câteva zile, domnia sa a prezentat naţiunii proiectul său de modificare a Constituţiei care e bazat tocmai pe ideea unei centralizări excesive şi chiar anacronice.

Însăşi ideea principală a proiectului, propus de comisia de la Cotroceni, doreşte centralizarea deciziei politice în mâinile unei singure persoane. Evident, preşedintele. Aşa ar dispărea în bună măsură formula adoptată de absolut toate statele europene cu excepţia, fundamentată pe considerente istorice, a Franţei, conform căreia instituţiile principale ale statului funcţionează într-un regim de echilibru ce asigură inclusiv un control reciproc.

Mai mult decât atât, Traian Băsescu ne spune acum că îşi doreşte şi modificarea organizării administrativ teritoriale a României. Sunt prea multe judeţe, zice domnia sa. Asta s-ar întâmpla din cauza statului comunist poliţienesc care dorea să-şi controleze îndeaproape cetăţenii. Să facem mai puţine. Să-i eliberăm pe români de sub teroarea judeţului.

În felul ăsta un cetăţean dintr-o comună, de pildă, va fi nevoit să facă şi două sute de kilometri ca să ajungă la tribunalul de care aparţine, la spitalul de unde îşi ia reţetele medicale, sau pentru a obţine o semnatură sau o ştampilă. Îndepărtarea capitalei administrative de localităţi va transforma viaţa multor oameni în coşmar. Cum poate susţine aşa ceva un adept al descentralizării?

Răspunsul e simplu şi trist. Ca de obicei, principiile sunt bune şi obligatorii dar doar pentru alţii. Puterea absolută e rea şi corupătoare. Asta dacă nu ar urma să o deţină cel în cauză, evident. Descentralizarea e ceva pozitiv, un exemplu numai bun de arătat Guvernului Tăriceanu. Dar centralizarea administraţiei locale, ca parte a unui stat mai simplu şi mai uşor de condus dintr-un singur loc, merită propusă dacă în fruntea acestui stat simplificat ar urma să ajungi tot tu, cel care face propunerea.