x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iesirea din cosmar

0
25 Apr 2005 - 00:00

Ar trebui sa ne retragem trupele din Irak ca urmare a ultimatumului dat de teroristii care-i detin pe cei trei ziaristi romani? Aceasta intrebare nu se poate pune la rece si nu poate fi discutata cu calm.

Aproape orice poti spune in situatia de fata se reduce la un tipat de frustrare si de agonie, pentru ca nu traim in acest moment o drama (ca un impas politic ce s-ar putea negocia), ci o tragedie. Intr-o tragedie nu exista cai de a evita nenorocirea. Orice raspuns ai da, el se dovedeste aberant si inacceptabil. Este motivul pentru care oamenii renunta sa abordeze intrebarea frontal, preferand s-o desfaca in partile ei componente: e bine sa avem trupe in Irak? E bine sa cedezi unui santaj politic? E mai pretioasa viata unui cetatean decit politica de stat (sau decat orice altceva)? Aceste intrebari insa au legaturi foarte indepartate intre ele si practic nici o legatura cu nevoia de a lua o decizie rapida in situatia concreta din teren.

De fapt, situatia concreta e inanalizabila, caci se reduce la propria ei enuntare. Ce se intreprinde concret nu mai sunt nici macar negocieri (fiind vorba de un ultimatum), ci chestiuni de logistica: pastrarea contactului cu rapitorii, localizarea lor in teren, proceduri curente, cit se poate de practice in astfel de situatii. Nimeni nu-si mai pune problema vreunei legitimitati morale, politice sau de alta natura. Cum ii scoatem vii de acolo? Iata tot ce conteaza.

In astfel de imprejurari se arata (sau se nasc, daca nu existasera deja) idealistii, umanistii, pacifistii neconditionati. Ei cer statelor sa se retraga din orice conflicte in numele unei ideologii a iubirii. Orice razboi e rau, prin urmare el nu trebuie purtat. Nici un pret nu e prea mare pentru evitarea lui. Cei ce gindesc astfel, pacifistii britanici ce refuzau razboiul contra lui Hitler, beatnicii americani care cereau retragerea trupelor din Vietnam, adversarii tot mai numerosi ai prezentei americane in Afganistan si Irak se aduna si demonstreaza pentru valori ce li se par certe si indiscutabile, in afara judecarii lor intr-un context de politica reala. Istoria a aratat ca toti acesti oameni manati de sentimente nobile au gresit intotdeauna, de fapt i-au ajutat nepretuit pe Hitler, pe comunistii vietnamezi sau pe teroristii arabi. Ce-nseamna, in situatia ziaristilor rapiti, sa urmezi retorica nonviolenta si antirazboinica (mixata cu un antiamericanism de data recenta in Romania)? Nici un fel de garantie ca ostaticii vor fi eliberati, in schimb o confirmare a eficientei rapirilor de persoane, un semn cert de slabiciune a unei natiuni moderne in fata unor grupuri ce dispretuiesc viata umana (caci sa nu uitam: nu statul nostru, ci teroristii pun viata ziaristilor nostri in primejdie), o moarte simbolica pentru noi toti.

Statul are datoria sa negocieze rabdator viata cetatenilor sai aflati in pericol, chiar si in conditii inacceptabile politic. Sa examineze atent chiar si santajele cele mai murdare. Sa faca absolut tot ce-i sta-n puteri pentru salvarea celor amenintati. Dar nu chiar cu orice pret. Privind putin mai departe de lungul nasului, chiar si cetateanul cel mai impaciuitorist poate vedea ca unele targuri au consecinte atat de catastrofale, incat ele pur si simplu nu se pot face. Teroristii pot cere in definitiv orice. Ei sunt in afara oricarei legitimitati si a oricarui joc politic. Statele care cedeaza o data vor ceda intotdeauna, ceea ce, intr-o lume interconectata, in care pur si simplu nu poti fi neutru, e o catastrofa inacceptabila. Discutia legitimitatii prezentei trupelor internationale in Irak e o cu totul alta problema, care nu poate fi analizata cu sabia deasupra capului.

Cum sa spui toate acestea parintilor, sotilor si prietenilor celor rapiti e insa cu totul altceva. Cum sa explici populatiei, care reactioneaza emotional, ca ai permis sa fie omorati trei conationali - si asta e cu totul altceva. Nu exista iesire, e o tragedie si pentru ziaristi, si pentru negociatori, si pentru noi toti, romanii. Istoria e adesea "un cosmar din care nu ma pot trezi", cum scria Joyce. Nu pot decat sa sper din tot sufletul ca ziua de azi, la expirarea ultimatumului, sa aduca nu jale, ci usurare si bucurie in inimile tuturor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de