x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ieşirea din vizuină

Ieşirea din vizuină

de Sorin Roşca Stănescu    |    20 Noi 2012   •   12:51

O vreme, Traian Basescu, transformat in guvernator al Romaniei, a stat ascuns. Palatul Cotroceni s-a transformat intr-o vizuina. Sau, daca tinem cont de armatele sale secrete, intr-un buncar. Apoi, a inceput campania electorala. Asa ca cetateanul cu insusiri de pradator a iesit. Muscand in dreapta si in stanga. Pentru a incerca sa-si stranga la un loc ramasitele epavei. Din nefericire pentru romani si pentru Romania, campul de lupta pe care l-a ales este dinamitat. Aceasta, probabil, ultima batalie importanta a lui Traian Basescu poate costa Romania zeci de miliarde de euro.
   
Este de acum un truism. Cea mai importanta institutie a unei democratii e Parlamentul. Chiar daca, pe buna dreptate sau in mod nedrept, clasa politica nu se mai bucura de prea multa credibilitate in randul cetatenilor. Si, in consecinta, nici parlamentarii. Dar suntem la capatul unui ciclu de 4 ani. Noul parlament va fi ales de toti cetatenii care se vor prezenta la vot. Asa ca resurse pentru sporirea increderii in legislativ exista. Slava Domnului! In schimb, Traian Basescu isi consuma actul final. El nu mai are cum sa urce. Din nou, slava Domnului! Asa ca USL a ales bine. Muta terenul luptei in Parlament. Pastrand aceeasi tema. A fondurilor europene.
   
La initiativa doamnei Angela Markel, partenerul acesteia din partida popularilor europeni, Jose Manuel Barroso, incearca sa bage pe gatul Consiliului UE si apoi a Parlamentului UE o decizie care ne poate costa enorm. Reducerea dramatica a fondurilor destinate dezvoltarii unor state. Romania este vizata. Romania poate pierde zeci de miliarde de euro in anii urmatori. O buna parte dintre acesti bani ar urma sa rezolve o problema cardinala. Cea a modernizarii agriculturii si a ridicarii gradului de competitivitate a acestui important sector. Vorbim acum nu numai de produsele agroalimentare de care ar putea beneficia viitoarele generatii de romani, ci si de posibilitatea unor exporturi masive de sute de mii de locuri de munca retribuite mai bine si, pana la urma, de stabilitate economica si prosperitatea la care visam de cateva decenii.
   
Traian Basescu a luat pozitie de drepti si s-a aliniat inainte inca de a incepe negocierile la Bruxelles in fata proiectului initiat de Germania, sustinut de Franta si avansat de Barroso. Daca aceste fonduri vor fi taiate, avantajate vor fi celelalte state europene cu agricultura dezvoltata sau cu potential agricol. Iar Romania, al doilea posibil producator european, ar avea numai de pierdut. Asadar, Traian Basescu lucreaza pe fata contra Romaniei. In conditiile in care Curtea Constitutionala a decis, chiar impotriva prevederilor Legii fundamentale, ca cel care reprezinta Romania, in negocierile de la Bruxelles, este nu primul ministru, ci guvernatorul. Traian Basescu este cel care ne poate sau nu tari intr-o mocirla dinainte programata. Solutia de a nu fi lasat sa plece la Bruxelles, fara un mandat parlamentar, este corecta.
   
Daca Traian Basescu nu va tine cont de manadatul pe care Parlamentul, o institutie care, desi a scazut in credibilitate, are in spate totusi mai mult de jumatate din voturile tuturor romanilor, atunci se va face vinovat de tradare nationala. Iar viitorul parlament, cel din prima parte a lunii decembrie, il poate demite. Daca USL va detine 70 la suta din mandate.

Sursa: CorectNews

×