x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ignoranţa capului de locuitor care sunt

5
Autor: Lucian Avramescu 28 Apr 2014 - 15:04
De ceva vreme mă chinuie o vinovăţie – ignoranţa mea umflă cheltuielile statului şi-l obligă la eforturi suprabugetare. Ignoranţa mea îmbrânceşte statul să se împrumute cu câteva milioane zilnic şi să-i dea îndărăt înzecit. De unde am tras această nenorocită concluzie? Uitându-mă, din ce în ce mai rar, mărturisesc, la televizor, dar nu atât de rar încât să nu pricep evidenţa că prostiei mele îi sunt adresate toate îndreptările şi toate muncile. Iată, de dimineaţă vorbea un politician de rang mijlociu despre fiscalitate şi calităţile de la care absentez de a fi un om corect. Politicianul, cu mustaţă, se apleca spre microfon de parcă ar fi vrut să-l înghită cu şnur cu tot. Fireşte, el se certa cu ingoranţa mea pe care încerca, cu o figură din care nu absenta dezgustul, s-o îndrepte. Zadarnic! Tot aşa vorbeşte la televizor domnul Băsescu, cheltuind ore bune să-mi bage în cap cam cum trebuie să arate, de pildă, un nou preşedinte. Un preşedinte care nu mai poate fi el, deci perfecţiunea nu mai poate fi nădăjduită şi egalată, dar oricum mai nimerit decât l-ar dibui nebuloasa din capul meu. Şi dă-i şi desenează cu gestul şi vorba, aplecându-se când pe spate, ca pentru o respiraţie de revigorare, când în faţă, de ai crede că intră cu totul peste biata moderatoare, oricum năduşită de emoţie, portretul prezidenţial al viitorului. Cât efort şi cu ce răsplată? Eu rămân tot beteag în priceperi politice, chitit, cum zice olteanul, pe votul meu care-i, fireşte, aiurea. Dacă nu i s-ar împotrivi ignoranţa mea, nu-i aşa că domnul Băsescu şi-ar cheltui vremea cu alte finalităţi şi sporuri, nu s-ar mai opinti atât să mă convingă, de pildă, că domnul procuror Morar ar fi măsura ideală în care să încapă, cu uniformă cu tot, preşedintele de ţară? Într-o seară, având împotrivă tot ignoranţa mea încăpăţânată de cap de locuitor, mi-a îndesat în creier crochiul făcut din micşunele al doamnei Udrea, suplă politic, virginală, neatinsă de măgăriile celor versaţi, taman nimerită pentru a fi vârful de baionetă al generaţiei care tocmai se naşte spre a feri de inundaţii vrăşmaşe patria. E tot ce-a dat mai bun politica ultimilor ani, zice preşedintele, şi sunt aproape sigur că la mine se uita pieziş. Câtă sudoare pe bietul om pentru a potoli încăpăţânata mea ignoranţă!

Un alt vârf al puterii, domnul Ponta, transpiră şi el zilnic să îmblânzescă nestăvilita mea ignoranţă. O ia mai cu binişorul. Vorbeşte aproape părinteşte, cu toate că mai nimerit ca vârstă aş fi eu să-i fiu lui tată şi nu el mie, despre binele naţional care creşte, creşte întruna, ca ploile şi ca viitura. Binele e pe masa guvernamentală, pe care mi-o imaginez plină de colive cu fistic şi sarailii. Somnul premierului e muncit de grija de a-mi băga mie bunăstarea în domiciliu, cum ai îndesa cu deştul carnea tocată în maţ. Fireşte că ignoranţa mea stă contra. Simţindu-mă şi el, dibuindu-mă neîncrezător şi, fireşte, ignorant, m-a lămurit mai ieri şi în chestiunea cu gazele de şist. Vreme de o veşnicie, care va ţine cinci ani, nimeni nu se va atinge – nici la vedere, nici pe şest – de ticăloasele gaze. Furat de apa elocinţei, până la urmă spune că rău fac de mă împotrivesc, fiindcă doar aşa scap de jugul gazelor ruseşti iar americanii îmi aprind aragazul gratis, pe o ţeavă care va răsări de sub lăptucile grădinii mele, intrând pe fereastră, în bucătărie. Nu-mi zice ”ruşine să-ţi fie că nu pricepi”, dar eu pricep că pe dedesubtul vorbelor cu sonor cam ăsta-i textul. Muncă în neştire, muncă chinuită, viaţă amară a politicienilor care sapă la temeliile ignoranţei mele s-o îndrepte sau s-o amelioreze. Ca orice ignoranţă, şi a mea se ţine tare şi nu se lasă dată de-a berbeleacul.

P.S.
Şi ăia din opoziţie luptă. Cu ce? Tot cu ignoranţa mea, dar pe ei nu mai am timp să-i ascult. La ce bun când de scăfârlia mea de simplu locuitor se ocupă ditamai profesorii politici, corifeii puterii absolute, neslăbindu-mă o clipă, doar, doar oi pricepe ceva? Un aparat statal întreg asudă din zori şi până după miezul nopţii să mă repare şi tare mi-e teamă că oricât de silitor m-aş înfăţişa, nu voi sorbi nimic din apa cinstitei lor învăţături. Rămân ignorant, iar statul va sta într-una, cu sapa vorbei pe spinarea mea, ca la o praşilă de proşti, să mă prepare şi convingă.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de