Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sectorul bancar este, din păcate, un rai, dar doar pentru bănci. Plângerile clienţilor – că dobânzile la creditele contractate sunt crescute fără ca ei să fie anunţaţi, că faţă de condiţiile stabilite prin contractele de credit sunt adăugate unilateral de bănci comisioane şi alte taxe care măresc povara rambursărilor – nu fac decât să dovedească în ce stare s-a ajuns. Şi este vorba doar de cei care se încumetă să facă plângeri. Pentru că majoritatea, deşi suportând aceleaşi nefericiri, consideră că este mai bine să tacă, pentru că tot degeaba se plâng. N-are de fapt cine să-i ajute pe clienţi!
Sectorul bancar este, din păcate, un rai, dar doar pentru bănci. Plângerile clienţilor – că dobânzile la creditele contractate sunt crescute fără ca ei să fie anunţaţi, că faţă de condiţiile stabilite prin contractele de credit sunt adăugate unilateral de bănci comisioane şi alte taxe care măresc povara rambursărilor – nu fac decât să dovedească în ce stare s-a ajuns. Şi este vorba doar de cei care se încumetă să facă plângeri. Pentru că majoritatea, deşi suportând aceleaşi nefericiri, consideră că este mai bine să tacă, pentru că tot degeaba se plâng. N-are de fapt cine să-i ajute pe clienţi!
Pentru a mima că se preocupă, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului se laudă că a investigat şi a dat amenzi şi, de asemenea, că iniţiază şi va negocia cu băncile un fel de cod de conduită şi de bune practici, care va elimina neplăcerile ajutându-i pe clienţi. Să fim serioşi, nimic efectiv nu se va putea "rezolva" printr-un cod de bune maniere, care oricum nu este obligatoriu şi punitiv şi, mai ales, nu poate, în mod obiectiv, ataca adevăratele cauze ale problemelor, rezumându-se a trata diferite efecte exterioare sau colaterale.
Că băncile schimbă, după bunul lor plac, condiţiile de creditare, că adaugă la rambursări comisioane negociate sau că atât de adesea nici nu se mai învrednicesc a-l anunţa pe client de schimbări nu constituie nicidecum esenţa problemei. Aceasta o reprezintă costul ruinător pentru client la care împrumută banii şi care, evident, nu poate face obiectul unui cod de conduită. În România împrumuţi 5.000 de euro, trebuie să plăteşti la rambursare vreo 8.000 de euro! În caz că iei bani pentru vreo casă, unde intervine termenul lung – eşti împrumutat, să zicem, cu 200.000 de euro – trebuie să plăteşti la rambursare vreo 400.000 de euro. Am luat deliberat exemple cu moneda reper, care au relevanţă în sine, pentru că în lei s-ar putea contesta cifrele cu cine ştie ce explicaţii secundare. Pe vremuri, creditul la asemenea cifre era numit cămătărie.
Iată un alt aspect care, de asemenea, nu va avea şanse să facă obiect de reglementare într-un eventual cod de conduită. În caz de creştere a dobânzilor pe piaţă, băncile, având frâiele în mână, pretind rambursări automat mai mari la creditele în derulare (în baza clauzei de dobânzi variabile impusă la acordarea creditului), dar nici nu se gândesc să remunereze mai bine şi depozitele pe rol, chiar dacă, de ochii lumii cel puţin, măresc dobânzile pentru depozitele nou înfinţate.
Un fel de cămătrie modernă, cu acte în regulă – acesta este creditul în România. Potenţialii clienţi – firme sau oameni obişnuiţi –, neavând altă opţiune, sunt obligaţi să apeleze la bănci şi, pentru că în sistemul bancar nu există practic concurenţă, sunt impuse clienţilor condiţii înjositoare, ruinătoare, cămătăreşti. Care asigură liniştit profituri tuturor băncilor. Nici o bancă nu are dificultăţi, toate duduie de profit. Ca vechii cămătari! Sursa acestor profituri uriaşe şi neuzuale este faptul că băncile locale, practic toate străine, aduc ban din afară pentru a fi valorificat în România şi, ca atare, nu manifestă vreun cine ştie ce interes pentru disponibilităţile de pe piaţa românească. Drept consecinţă, practică dobânzi derizorii la depozite şi în schimb, având monopol la creditare, pot reclama dobânzi exorbitante la credite sau comisioane înspăimântătoare. Deh, ţară bananieră!
