Îmbuibarea care ascunde frumusețea sufletului

”Când discipolii au venit să-l întrebe pe Isus cum să îi alunge pe demoni, el le-a răspuns; prin rugăciune și prin post. Nu există alte mijloace. Dacă nu postim niciodată, toate entitățile inferioare din noi se întăresc și devin atât de puternice încât sfârșesc prin a ne nimici. Postul nu are numai o influență bună asupra sănătății. Atunci când inițiații doresc să ajute sau să salveze pe cineva aflat în dificultate, ei postesc pentru a trimite forțele spirituale care se acumulează în ei în timpul acestor privațiuni. De aceea Inițiații postesc deseori pentru a-și ajuta prietenii și pe cei apropiați”, a spus Omraam Michael Aivanhov (”Noul Pământ” – Ed. Porsveta).
Mulți oameni nu concep să țină vreodată post, ba găsesc că postul e pentru oamenii primitivi și pentru ”babe” sau , mai nou, pentru damele care găsesc în post o bună ocazie să-și întrețină silueta. Motivația ”postului” are greutatea ei, dar motivația pe care i-o dăm conștiinței noastre să ne oprim de la post ar putea fi investigată, căci cunoașterea ei ne-ar putea ajuta să înțelegem valoarea spirituală a postului, dincolo de beneficiile medicale. Mai întâi, aflăm că ”demonii locuiesc în noi”(asta ne-a spus chiar Mântuitorul) și se hrănesc și cu lăcomia noastră, cu dorințele și cu poftele nestăpânite, dar și cu gândurile, și cu sentimentele negative, de care putem scăpa prin rugăciune și prin post. Așadar, postul este un ajutor pe care ni-l dăm nouă înșine, în primul rând, dar – cum ne spune inițiatul – îi putem ajuta și pe alții aflați în dificultate, căci ”forțele spirituale care se acumulează în timp ce postim sunt trimise către cei care au nevoie de ajutor”. Prin post devenim o forță luminoasă pentru prieteni și pentru toți oamenii apropiați nouă, iată ce idee frumoasă și încă una care ne poate da o motivație puternică pentru a accepta că postul chiar contează și este o armă de vindecare a sufletului și a trupului nostru, dar și o armă de vindecare a celor pe care-i iubim sau a celor pe care ne dorim să-i ajutăm.

Sâmbătă am fost la un parastas (acum mesele sunt numai de post, căci suntem în vremea Postului Paștelui) și am nimerit la masă lângă o doamnă care se plângea; ”eu nu pot să țin post; dacă nu am carne, nu exist”! În acest ”nu pot” ne împiedicăm de câte ori ”nu vrem” să schimbăm ceva. ”Nu vreau” e ascuns de cele mai multe în spatele lui ”nu pot” și e așa pentru că nu avem în conștiință dimensiunea și implicațiile acestei neputiințe. Dacă ar fi vorba doar de o neputiință individuală, pe care o regăsim pe ici, pe colo, probabil că atmosfera colectivă spirituală, atmosfera din care se hrănește un popor întreg, dacă nu cumva chiar o lume, ar fi pură, mințile oamenilor ar fi mai luminoase și am viețui cu toții într-o lume frumoasă”. ”Nu știu cum de am reușit să facem un mare festival al cărnurilor chiar în Postul Pașteluiu”, se miră un domn (îl admir în mod special pentru discursul său teologic, evident luminos, în aparițiile tv, atât de întunecate uneori) care m-a sunat exact când scriam acest articol! Eu aș spune că-i o oglindire a ”neputiinței” colective de a ține post în acest măreț festival internațional al mâncărurilor și semnul că chiar nu avem viziunea motivației spirituale a postului, că n-o înțelegem și, poate, nici nu vrem s-o știm. Îmbuimbarea hrănește ”demonii”, ne-a spus Isus! Demonii lăcomiei, ai dorințelor trupești, demonii plăcerii, demonii care ne țin prizonieri în conștiința trupului, demonii care ne țin legați de natura noastră inferioară. Din pricina acestor legături lumina sufletului e ca soarele ascuns în spatele norilor; mâncarea ne împiedică viguros să ne cunoaștem lumina interioară, să trăim certitudinea divinului din noi și să avem conștiința puterii sufletului nostru de a se revărsa vindecător asupra celor dragi, a celor iubiți, a lumii înconjurătoare. Iată că și îmbuibarea ne rănește sufletul și ne întunecă mintea, cum rănește și întunecă lumea din jurul nostru. Vedem dar că postul e ”o putere” care, adăugată rugăciunii, hrănește natura noastră superioară, iar aceasta, la rândul ei, vindecă, ajută și luminează lumea. Să postim pentru copiii noștri, pentru prietenii noștri, pentru cei iubiți, pentru cei neajutorați; iată o motivație care ne poate ajuta ”să putem” ceea ce mulți dintre noi doar ”nu vrem” și nu vrem pentru că ”nu știm” câtă frumusețe se ascunde în spatele neputiinței noastre. E însăși frumusețea sufletului ascunsă în spatele poftelor trupului!