x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Imoral, inuman, inadmisibil

Imoral, inuman, inadmisibil

de Ana-Maria Păunescu    |    24 Iun 2012   •   15:37

Daca se poate trage o concluzie pozitiva din toata drama pe care o traieste Adrian Nastase, singura cu adevarat valabila este aceea referitoare la calitatea medicilor nostri, la extraordinara echipa de la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, care si-a pus la treaba tot talentul si toata vointa ca sa mai salveze o viata, ca sa mai reconstruiasca un destin, chiar si sub presiunea carelor de televiziune, aflate insistent la usa camerei de garda, in cautarea permanenta de exclusivitati, mereu cu aparatele foto pornite, ca sa prinda imagini de generic.

Si, totusi, intr-o atat de mare nebunie ne-am trezit, incat aud halucinant ca exista persoane care indraznesc sa se indoiasca de calitatile profesorului Bradisteanu si de legitimitatea diagnosticului pe care acesta i l-a pus lui Adrian Nastase. De ce? Pentru ca si domnul doctor a fost in PSD si chiar a fost cercetat in probleme de coruptie. Sigur ca nu se precizeaza ca a fost achitat si ca acuzatiile prezentate nu-i mai apasa de multa vreme renumele. Sigur ca nu se precizeaza nici ca vorbim despre un mare cardiolog, unul dintre cei mai mari pe care ii mai are tara noastra. Mi-e foarte clar ca pana si cei mai buni medici au, uneori, in fata, cazuri care ii depasesc. Nu apar medicina, ca pe un domeniu ideal, pentru ca stiu cat de des se moare in spitale. Insa a insinua ca, in cazul de fata, in nefericita tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase, exista opinii medicale falsificate mi se pare de-a dreptul imoral, inuman, inadmisibil.

Pana la urma, urmand acest fir al absurdului, continuand pe linia aceasta a rautatii fara limite, ar trebui sa-i punem pe marii medici de la Floreasca sa isi dea demisia, doar pentru ca unei doamne grabite si superficiale i se pare ca e ceva in neregula. Cardiologul Bardisteanu, daca tot profeseaza in tara si face transplanturi de inima, ar putea sa nu mai salveze vieti si sa se retraga, sa trimita eventual decizia la sediul unui anumit partid nervos, ca sa nu mai existe comentarii si indoieli. Daruitul Mircea Beuran, care isi traieste, practic, cele mai multe ore in spital, incercand sa puna la punct o sectie de chirurgie decenta si competenta, nu ar trebui sa astepte sa i se fabrice si lui antecedente imorale, ci ar trebui sa demisioneze si sa lase etajul doi al Spitalului Floreasca sa se prabuseasca.

Doctorul Lascar, pe care inca nu l-a atacat nimeni, ar putea, fireste, sa-si urmeze colegii, in semn de solidaritate, ca nu cumva sa existe riscul ca spitalul sa poata fi salvat de profesionisti. La fel si ceilalti mari medici de la Floreasca si din Romania, care s-ar putea trezi, intr-o dupa-amiaza, atacati la televizor de niste oameni care nu mai au nici un fel de constiinta. E incredibil ce se-ntampla!

Intre timp, vad se discuta un eventual transfer al lui Adrian Nastase la Spitalul Penitenciarului Rahova. Declaratiile aceleiasi doamne care-l ataca pe doctorul Bradisteanu vizau si o asemenea decizie. In ce lume traim? Cat de rai am ajuns? Cum si cand se va termina acest comert trist cu viata si cu moarte?

×
Subiecte în articol: editorial