x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Impozitul pentru orice

0
Autor: Ionuț Bălan 15 Dec 2010 - 20:23

În 2010, Banca Naţională a micşorat dobânda-cheie de la 8% la 6,25%, iar Guvernul a tot sperat că în acest fel se va dezmorţi creditarea. Din nefericire, nu reducerea dobânzilor era so­lu­ţia, ci scăderea taxelor. Am scris asta încă din ianuarie 2010, în primul meu editorial apărut la Jurnalul Na­ţio­nal în acest an. Vă propun să-l re­ve­deţi.

Reluarea creşterii economice de­pinde, într-adevăr, de consum şi in­ves­tiţii. Dar calea prin care să se ob­ţi­nă resuscitarea cererii nu are le­gă­tură cu scăderea dobânzilor, ci cu re­du­cerea taxelor. Ca dovadă, dobânda de politică monetară s-a micşorat de la 10,25% la 8% în 2009 fără nici un efect în planul PIB. Singurele care au profitat de pe urma reducerii do­bânzilor au fost entităţile vulnera­bi­le ale sistemului financiar, care au supravieţuit împrumutându-se din ce în ce mai ieftin de pe piaţa interbancară. Chiar dacă acest lucru n-a fost unul bun. Dobânzile ar fi trebuit să rămână sus, pentru că dacă nu forţezi închiderea activităţilor ne­ren­tabile, ci le ţii artificial în viaţă cu ajutorul politicii monetare, nu ai cum să încurajezi restul şi rişti, în final, să îngropi tot.

Aşadar, în locul scăderii do­bân­zi­lor, ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar desfiinţarea unor taxe pentru a stimula investiţiile. Ca să achi­zi­ţionezi ceva acum trebuie să fii sigur că nu te costă, fiindcă altfel nu cum­peri. Iar pe baza unor dobânzi înalte s-ar fi gestionat strâns cheltuielile. Şi, în fine, o reducere a preţului activelor, coroborată cu dobânzi mari, ar fi generat fluxuri investi­ţio­na­le. Dacă dezvoltatorii vor să-şi vân­dă casele noi n-au decât să le mic­şo­re­ze preţul şi să le ofere străinilor, pentru că printre români e greu să-şi găsească clienţi când tot mai mulţi îşi pierd locul de muncă...

Din păcate, nu o scădere a taxe­lor se pregăteşte, ci o mărire a acestora. Guvernul este incapabil să facă me­diul de afaceri prietenos. Atât înţeleg cei care conduc „milităreşte” eco­nomia românească. Accizele au fost gândite pentru produsele cu ce­rere inelastică, dar culmea este că aco­lo se va înregistra cea mai mare eva­ziune. Iar pe baza unei proiecţii fanteziste a bugetului se va pune din nou problema neîncasării veniturilor. În absenţa unor reduceri de taxe menite să resusciteze cererea, creş­te­rea economică nu se va relua, ceea ce va determina băncile să nu dea credi­te. Se va vedea, la fel ca în Statele Unite ori în zona euro că micşorarea do­bânzilor rămâne fără rezultat. Aşa că – indiferent ce declară politicienii – , în 2010, economia românească tot performanţe negative va înregistra. Dacă guvernanţii – în lipsă de idei – se gândesc să joace din nou pe mâna Programului Prima Casă pentru a susţine preţul activelor şi a încerca să mişte în sus PIB-ul, ar trebui să ştie că anul acesta multe bănci vor în­­cepe să execute garanţii, ceea ce va duce la o nouă corecţie de preţuri pe piaţa imobiliară. Asta cu preciz­a­rea că Programul Prima Casă este doar nefolositor, în schimb execu­tarea garanţiilor e determinată tot de creşterea taxelor, care condiţio­nea­ză proprietarii să cedeze imobilele băncilor în cazul în care sunt gajate, fiindcă toată lumea caută să-şi scadă cheltuielile.

Dar problema mai importantă este: din ce va restitui Ministerul Fi­nan­ţelor împrumuturile luate de la UE şi FMI dacă nu-i în măsură să atragă venituri bugetare? BNR deţine o rezervă din care are posibilitatea să-şi achite datoriile, însă Finanţele nu încasează suficienţi bani din impozite şi taxe pentru a le putea plăti. Ar fi un adevărat miracol ca statul român să scape – pe actuala secvenţă – de incapacitatea de plată. Care ar fi efectele unei asemenea situaţii? O corecţie masivă de preţuri la active şi falimente în avalanşă, care trag şi băncile după ele. Singura zonă neafectată ar rămâne aceea a autoconsumului, reiterând faptul că, în România, veşnicia s-a născut la sat. 

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de