x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Împreună în dragoste şi-n ură

0
Autor: Maria Timuc 15 Feb 2011 - 20:46

Cu toţii ne dorim „să fim împreună cu cineva”! Să fim împreună cu un om pe care-l iubim, împreună cu prietenii, împreună cu familia, cu asociaţii, cu amicii, cu colegii de serviciu. Spunem că „suntem împreună” dacă avem comunicare pe aceeaşi lungime de undă. Dacă avem visuri comune, preocupări asemănătoare, dacă apare ceva ce ne uneşte, fie în relaţiile personale, fie în cele de lucru, de afaceri sau de orice altă natură. Dacă gân­dim, simţim şi avem activităţi „co­mu­ne”, dacă gândim în aceeaşi di­rec­ţie pe anumite segmente ale existenţei, ne regăsim pe noi înşine în al­tul şi asta devine liant al relaţiei dintre noi. Înţelegem, aşadar, că relaţiile noastre se bazează pe un sentiment comun, pe mentalităţi comune, pe emoţii comune, dar şi pe pasiuni, preferinţe, căutări, visuri comune. Când avem ceva în comun cu altul, relaţia se naşte de la sine.

Ceea ce s-ar putea să înţelegem mai puţin, un lucru de care s-ar putea să fim cu mult mai puţin conştienţi, în unele cazuri se poate să fim complet inconştienţi, este faptul că nu suntem împreună doar în sentimente frumoase. Nu suntem împreună doar în emoţii pozitive. Nu suntem împreună cu altul doar prin frumuseţe. Noi suntem împreună cu altul şi-n sentimente nedorite. Suntem împreună cu altul şi-n ură, şi-n lipsa de iertare. Suntem împreună în stres. În confuzie. În indecizie. În lipsa de responsabilitate. În suferinţă. În inconştienţă şi-n degringoladă. Toate trăirile, fie ele frumoase sau urâte, dorite sau nedorite, stresante sau relaxante ne aduc „împreună”, devin liantul relaţiei noastre.

Când suntem împreună în iubire trăim acelaşi sentiment şi ne bucurăm de reciprocitate. Când suntem împreună în ură, trăim aceeaşi stare inte­rioa­ră de rău şi starea de rău devine exact ceea ce ne ţine împreună. Ab­sen­ţa dragostei poate fi o trăire ex­trem de puternică şi captivantă, o trăi­re a cărei putere se măreşte ca prinţul din poveste, căci avem aici două entităţi care revarsă energia lipsei de dragoste în aceeaşi direcţie. Două stări de suferinţă, puse una lângă alta, se adună şi creează o suferinţă... mai mare. Două nefericiri, două neînţelegeri, două confuzii, două... îndoieli, două frici sunt ca două butoaie, ca două păsări, ca două recipiente, în care încape mai multă suferinţă.

Din nefericire, cu toţii trăim experienţa dureroasă de a fi împreună şi în suferinţă. Ne aduc împreună trăi­ril­e, gândurile şi emoţiile negative, ju­decăţile negative, ca şi activităţile din care putem extrage aceste trăiri. Fiecare dintre noi sfârşeşte prin a fi îm­preună cu altul şi în durere, şi în chin, nu doar în dragoste şi-n frumu­seţe. Poate că asta a vrut să spună Iisus atunci când ne-a transmis îndemnul „Întoarce şi celălalt obraz dacă cineva îţi dă o palmă”! Când întorci palma, accepţi o relaţie cu acela ce ţi-a dat o palmă. Te uneşti cu altul printr-o lovitură sau, mai bine spus, prin sentimentul de ură care loveşte cu ajutorul palmei. Când ai întors palma, i-ai spus „da” unei trăiri negative şi aceasta te face asemeni celui ce te-a lovit. Simţi ca el, gândeşti ca el, făptuieşti ca el şi toate acestea devin o conspiraţie prin care accepţi să fii împreună cu celălalt într-o relaţie de ură.

A fi împreună la acest nivel nu înseamnă a comunica, ci mai degrabă a nu comunica. A fi departe, a te separa, a accepta existenţa trăi­ri­lor distructive şi... a ajunge împreună cu altul prin ele. Trăirile nedorite, urâte ne ţin legaţi, ne învăluie ca nişte lan­ţuri de anumiţi oameni. Uneori avem astfel de lanţuri în familie, în case, printre cei mai apropiaţi oa­meni. Uneori ne temem cumplit să ieşim din lanţurile care ne erodează sufletele şi vieţile, căci sentimentul negativ este chiar legătura, este ceea ce ne mai ţine împreună. Dacă am re­nunţa la trăirile negative, relaţia noastră cu cealaltă persoană s-ar rupe, iar noi vrem – cine ştie din ce mo­tiv – să fim împreună.

Aşa că ac­cep­tăm să rămânem împreună în stres, în suferinţă, în judecată, în mâ­nie sau în incoerenţă, în respingere sau în durere pentru că ştim in­conş­tient că un sentiment distructiv ne ţine unul lîngă altul. Ne hrănim dintr-o energie negativă, o facem in­conş­tient şi o facem pentru că universul sub­til nu îngăduie separarea. El de­monstrează prin asta că nu suntem niciodată separaţi. Suntem întotdeauna legaţi între noi prin fire nevăzute, fie că avem relaţii urâte sau frumoase, fie că suntem legaţi prin iubire sau prin ură, fie că ne dorim unul pe altul sau ne respingem. Mergem pe un drum al existenţei, pe care nu-l înţelegem, încă, dar el ne spune că, orice am simţi, orice am face şi-am trăi, suntem împreună mereu!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de