Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce s-a intămplat insă in ultimii ani? Guvernanţii actuali tratează fenomenul emigraţiei masive mai degrabă in termeni folclorico-electorali. Pănă şi acolo, departe, comunităţile romăneşti sunt văzute mai mult ca masă de manevră, bună de adus voturi intr-un moment sau altul. Altfel spus, ţara de baştină nu asigură rigoare şi siguranţă pentru cei plecaţi, ci exportă spre ei scandalul permanent, ce ţine loc de viaţă publică la Bucureşti.
Mi-am propus astăzi să fac unele comentarii in legătură cu tensiunea fără precedent la care au ajuns relaţiile romăno-italiene. Mă refer la relaţiile interstatale, dar, in special, la relaţiile dintre popoarele noastre, zonă mult mai delicat de gestionat. De la inceput se impun - cred - două precizări.
Noi asistăm, in aceşti ani, la un fenomen social de amploare, care merită tratat in consecinţă. S-a născut in ultimii ani un mare val de emigraţie economică din Romănia, probabil cel mai mare din istoria noastră. Spre deosebire de valurile anterioare (emigraţia ardelenilor in America sau emigraţia politico-economică din timpul comunismului), acesta e deosebit nu numai din punct de vedere cantitativ. Nu mai avem de a face cu oameni care pleacă unde văd cu ochii, rupănd, dintr-un motiv sau altul, oricare legătură cu ţara de obărşie. Ei rămăn cetăţeni romăni, cu toate consecinţele de rigoare, iar Romănia intreţine relaţii speciale cu ţările de destinaţie. Tocmai aceste relaţii au făcut posibil fenomenul. De aici şi concluzia: statul romăn are obligaţii aparte faţă de aceşti "emigranţi", faţă de statele unde merg ei şi faţă de fenomenele conexe care se nasc in Romănia.
De asemenea, merită spus că exista deja o primă experienţă in acest domeniu. La finalul lui 2000, Romănia, spre deosebire de Bulgaria, nu reuşise să beneficieze de ridicarea vizelor in spaţiul Schengen. Nu comentez din ce motiv, pentru că ştiţi cauza. Pentru că această dorinţă să devină totuşi realitate, au trebuit luate multe măsuri şi au trebuit monitorizate atent multe fenomene cu potenţial negativ. Atenţia a trebuit manifestată nu numai pănă la 1 ianuarie 2002 - cănd s-au eliminat vizele , dar şi după aceea. Dar tot atunci a inceput, cu paşi mici, valul de emigare despre care vorbeam şi care s-a amplificat, consistent, după aderarea la UE. Cu toate problemele apărute, experienţa de atunci a fost de succes şi merită continuată.
Ce s-a intămplat insă in ultimii ani? Guvernanţii actuali tratează fenomenul emigraţiei masive mai degrabă in termeni folclorico-electorali. Pănă şi acolo, departe, comunităţile romăneşti sunt văzute mai mult ca masă de manevră, bună de adus voturi intr-un moment sau altul. Altfel spus, ţara de baştină nu asigură rigoare şi siguranţă pentru cei plecaţi, ci exportă spre ei scandalul permanent, ce ţine loc de viaţă publică la Bucureşti.
Experienţa de la inceputul anilor 2000, despre care vorbeam, nu a fost folosită nicicum. Guvernul se intrece chiar şi astăzi in declaraţtii hilare, dacă nu tragice, prin raportare la moment. De multă vreme trebuiau iniţiate colaborări atente cu poliţiile ţărilor de destinaţie. După 2003 am inceput o colaborare strănsă cu ministerele justiţiei şi de interne din Italia. Şi atunci aveau loc incălcări ale legii, dar nu s-a ajuns niciodată la isteria publică de acum. Guvernul redescoperă nevoia de a trimite ofiţeri de poliţie de legătură doar după scandalul recent. In plus, vrea să-i calmeze pe italieni cu campanii despre "mari romăni", deşi nu Brăncuşi e cel de care se tem locuitorii Romei.
Ne revoltă acum declaraţiile belicoase ale primarului din Cetatea Eternă. Fără indoială, omul exploatează un moment politic aparte pentru propriul interes politic. Dar nu trebuie să uităm că primarul Romei trebuie să aibă grijă in primul rănd de concitadinii săi. Dar de romăni cine are grijă? Marea dezvoltare economică despre care se vorbeşte atăt de mult la noi are doi piloni: imobiliarele şi exportul de forţă de muncă. Dacă graniţele europene incep să se inchidă, insăşi dezvoltarea noastră va avea de suferit.
Ca să fim trataţi serios trebuie să avem grijă de propria noastră imagine, inclusiv la cel mai inalt nivel politic. Preşedintele Romăniei a luat poziţie la Bucureşti in "problema italiană", şi asta mi se pare firesc. Dar cine il aude la Roma? Şi cum? Cu ceva timp in urmă, Traian Băsescu il acuză pe actualul premier italian că face trafic cu copii romăni, şi pe fostul premier italian că "linge ingheţată" impreună cu subsemnatul. Stabilirea unei comunicări personale la nivel inalt este utilă mai ales pentru situaţii de criză, cum este cea de acum. Microfonul conferinţelor de presă de la Cotroceni nu este conectat la telefoanele oficialilor italieni. Ce părere o avea clasa politică italiană despre şeful statului romăn, dincolo de politeţea rece a limbajului şi uzajului diplomatic? Il consideră, oare, un "mare romăn", apt să facă diferenţa?
Noi asistăm, in aceşti ani, la un fenomen social de amploare, care merită tratat in consecinţă. S-a născut in ultimii ani un mare val de emigraţie economică din Romănia, probabil cel mai mare din istoria noastră. Spre deosebire de valurile anterioare (emigraţia ardelenilor in America sau emigraţia politico-economică din timpul comunismului), acesta e deosebit nu numai din punct de vedere cantitativ. Nu mai avem de a face cu oameni care pleacă unde văd cu ochii, rupănd, dintr-un motiv sau altul, oricare legătură cu ţara de obărşie. Ei rămăn cetăţeni romăni, cu toate consecinţele de rigoare, iar Romănia intreţine relaţii speciale cu ţările de destinaţie. Tocmai aceste relaţii au făcut posibil fenomenul. De aici şi concluzia: statul romăn are obligaţii aparte faţă de aceşti "emigranţi", faţă de statele unde merg ei şi faţă de fenomenele conexe care se nasc in Romănia.
De asemenea, merită spus că exista deja o primă experienţă in acest domeniu. La finalul lui 2000, Romănia, spre deosebire de Bulgaria, nu reuşise să beneficieze de ridicarea vizelor in spaţiul Schengen. Nu comentez din ce motiv, pentru că ştiţi cauza. Pentru că această dorinţă să devină totuşi realitate, au trebuit luate multe măsuri şi au trebuit monitorizate atent multe fenomene cu potenţial negativ. Atenţia a trebuit manifestată nu numai pănă la 1 ianuarie 2002 - cănd s-au eliminat vizele , dar şi după aceea. Dar tot atunci a inceput, cu paşi mici, valul de emigare despre care vorbeam şi care s-a amplificat, consistent, după aderarea la UE. Cu toate problemele apărute, experienţa de atunci a fost de succes şi merită continuată.
Ce s-a intămplat insă in ultimii ani? Guvernanţii actuali tratează fenomenul emigraţiei masive mai degrabă in termeni folclorico-electorali. Pănă şi acolo, departe, comunităţile romăneşti sunt văzute mai mult ca masă de manevră, bună de adus voturi intr-un moment sau altul. Altfel spus, ţara de baştină nu asigură rigoare şi siguranţă pentru cei plecaţi, ci exportă spre ei scandalul permanent, ce ţine loc de viaţă publică la Bucureşti.
Experienţa de la inceputul anilor 2000, despre care vorbeam, nu a fost folosită nicicum. Guvernul se intrece chiar şi astăzi in declaraţtii hilare, dacă nu tragice, prin raportare la moment. De multă vreme trebuiau iniţiate colaborări atente cu poliţiile ţărilor de destinaţie. După 2003 am inceput o colaborare strănsă cu ministerele justiţiei şi de interne din Italia. Şi atunci aveau loc incălcări ale legii, dar nu s-a ajuns niciodată la isteria publică de acum. Guvernul redescoperă nevoia de a trimite ofiţeri de poliţie de legătură doar după scandalul recent. In plus, vrea să-i calmeze pe italieni cu campanii despre "mari romăni", deşi nu Brăncuşi e cel de care se tem locuitorii Romei.
Ne revoltă acum declaraţiile belicoase ale primarului din Cetatea Eternă. Fără indoială, omul exploatează un moment politic aparte pentru propriul interes politic. Dar nu trebuie să uităm că primarul Romei trebuie să aibă grijă in primul rănd de concitadinii săi. Dar de romăni cine are grijă? Marea dezvoltare economică despre care se vorbeşte atăt de mult la noi are doi piloni: imobiliarele şi exportul de forţă de muncă. Dacă graniţele europene incep să se inchidă, insăşi dezvoltarea noastră va avea de suferit.
Ca să fim trataţi serios trebuie să avem grijă de propria noastră imagine, inclusiv la cel mai inalt nivel politic. Preşedintele Romăniei a luat poziţie la Bucureşti in "problema italiană", şi asta mi se pare firesc. Dar cine il aude la Roma? Şi cum? Cu ceva timp in urmă, Traian Băsescu il acuză pe actualul premier italian că face trafic cu copii romăni, şi pe fostul premier italian că "linge ingheţată" impreună cu subsemnatul. Stabilirea unei comunicări personale la nivel inalt este utilă mai ales pentru situaţii de criză, cum este cea de acum. Microfonul conferinţelor de presă de la Cotroceni nu este conectat la telefoanele oficialilor italieni. Ce părere o avea clasa politică italiană despre şeful statului romăn, dincolo de politeţea rece a limbajului şi uzajului diplomatic? Il consideră, oare, un "mare romăn", apt să facă diferenţa?
