x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale În cine mai poți avea încredere

În cine mai poți avea încredere

de Maria Coman    |    03 Mar 2016   •   05:05
În cine mai poți avea încredere
Sursa foto: Robert Chirileanu

Suntem astăzi în 3 martie. A trecut o lună de la momentul în care copiii din Argeş au înce-put să se îmbolnăvească. Unii dintre ei au murit, alţii sunt în continuare în spital, posibil cu afecţiuni care le vor lăsa sechele pe termen lung. Am aflat între timp că spitalele din provincie nu au teste rapide pentru depistarea Rotavirusului, un virus extrem de periculos în special pentru copiii mici. Am aflat că poate e de vină anti-bioticul. Apoi că poate sunt de vină portocalele. Apoi s-a vorbit despre laptele praf. Apoi despre brânza de la un producător local. Dar, cu toate că suntem în data de 3 martie şi a trecut o lună de la apariţia primelor cazuri, nu ştim care e cauza. Nu ştim ce a determinat de fapt moartea unor copii. În schimb, în fiecare zi, autorităţile ne spun să stăm liniştiţi. Nu se ştie de ce ar trebui să stăm liniştiţi când e evident că habar nu au despre ce e vorba. Şeful ANSVSA ne zice că nu e posibil să mai fie produse conta-minate pe piaţă, deşi nu ştie care sunt produsele care au cauzat îmbolnăvirea. Problema este, doamnelor şi domnilor, chiar asta. Că statul şi-a pierdut atât de mult autori-tatea, încât eu nu îl mai cred. Nu ştiu dacă să îl cred pe patronul firmei de lactate, care acuză că i se distruge afacerea, nici pe cel care ar trebui să aibă grijă de sănătatea publică, nici pe nimeni. Iar pentru mine asta e o problemă. Pentru că am un copil pe care îl cresc în România. Şi fac alegeri pentru el. Pe care nu le pot face în cunoştinţă de cauză.
 

×