x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În ciuda nuanţelor, Mircea Geoană a mai făcut un pas către Preşedinţie

0
Autor: Ion Cristoiu 07 Oct 2009 - 00:00

Politica lucrează cu fapte otova, de tip Sandra Brown. Şi din acest punct de vedere, al faptelor, şi nu al nuanţelor, îşi umflă muşchii un mare adevăr: Prin Congresul PSD-PC, Mircea Geoană a mai făcut un pas spre Preşedinţia României.



Inteligenţe mai pătrunzătoare decât mine au sesizat la Congresul Extraordinar al PSD-PC că:

1. Ion Iliescu l-a lăudat pe Mircea Geoană cu jumătate de gură;

2. Adrian Năstase n-a zis Geoană Da, ci Băsescu PA;

3. Feţele multora din hangarul electoral erau triste la gândul că şi-au pierdut posturile;

4. Dan Voiculescu n-a venit la Congres, deşi e preşedinte fondator al PC.

Toate aceste observaţii sunt corecte. Ele ţin însă de nuanţele infinite ale sufletului omenesc. Numai că  politica nu lucrează cu nuanţe subtile, de tip Shakespeare. Politica lucrează cu fapte otova, de tip Sandra Brown. Şi din acest punct de vedere, al faptelor, şi nu al nuanţelor, îşi umflă muşchii un mare adevăr: Prin Congresul PSD-PC, Mircea Geoană a mai făcut un pas spre Preşedinţia României. Şi, prin aceasta, spre îngroparea tuturor celor care au făcut nuanţe: de la Ion Iliescu până la Adrian Năstase. Pentru că faptele ne spun:

1. Deşi Traian Băsescu îşi va fi frecat mâinile de bucurie că, picând în capcană, Mircea Geoană va fi luat la întrebări de PSD-iştii derutaţi, la Romaero au venit, cu trenuri, autobuze şi limuzine, 15.000 de delegaţi. Care, culmea!, aşa derutaţi cum erau, au zbierat cât au putut de tare, să se audă la televizor: Geoană, preşedinte!

2. Bravii bărbaţi politici Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adversari de moarte ai liderului PSD, au susţinut totuşi candidatura lui Mircea Geoană. Cu noduri, cu nuanţe, cu clipitul din ochi, şmechereşte, dar au susţinut-o!

3. Prin Daniela Popa, Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu a votat pentru candidatura lui Mircea Geoană. În discursul final, deşi a sesizat nuanţele, Mircea Geoană n-a lăsat o clipă impresia că l-ar fi deranjat. Altuia, poate, înzestrat cu un minim orgoliu, i s-ar fi citit pe faţă conştiinţa acestor nuanţe. Ce prostănac!, vor fi exclamat cei atenţi la nuanţe, şi nu la fapte. Eu însă, ştiind că în politică faptele, şi nu nuanţele, contează, voi reproduce mai jos un eseu publicat cândva, pe vremea când Mircea Geoană nu-şi anunţase candidatura la Preşedinţie. E azi de o uluitoare actualitate.

ATENŢIE LA PROSTĂNACI!
De mai mult timp, când vine vorba despre politicieni, mă grăbesc să atrag atenţia asupra unui adevăr impus de istorie. Duşmanii cei mai periculoşi, pentru puternicii zilei mai ales, sunt aparent prostănacii. Inşii de treabă, modeşti mai tot timpul. Inşii trataţi de toată lumea cu un uşor dispreţ. Şi de fiecare dată am exemplificat prin: Stalin, luat peste picior de Trotski; Buharin, Zinoviev, chiar şi de Lenin, vedetele primului guvern bolşevic; Gheorghiu-Dej, privit de sus de Ana Pauker şi de Lucreţiu Pătrăşcanu, alintat cu formula duioasă, dar coborâtoare: Ghiţă; Nicolae Ceauşescu, căruia corifeii Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş îi ziceau, trimiţându-l după ţigări, Nicu. În memoriile lui Gheorghe Magherescu, şeful biroului 3 Operaţii, de la Cabinetul Militar al Conducătorului Statului, memorii parcurse cu creionul în mână, pentru eseul Conspiraţia generalilor împotriva Mareşalului, dau peste un document care mă obligă să adaug numelor de pe listă încă unul: Constantin Sănătescu. Despre generalul trimis de Mareşal ca om de încredere pe lângă Regele Mihai, Gheorghe Magherescu scrie că i se zicea Nea Matache şi că era "cumsecădenia-cumsecădeniilor".

"Cumsecădenia-cumsecădeniilor" beneficia de un tratament similar şi din partea Mareşalului. Tot Gheorghe Magherescu reproduce în Memoriile sale ce i-a spus Nicolae Dragomir, fostul şef de Stat Major al Armatei a IV-a, abia ieşit din puşcăriile comuniste. Şi el într-un fel complotist. Nicolae Dragomir dezvăluie o discuţie avută cu colonelul Borneanu de la SSI despre misterul misterelor la 23 august 1944: cum de n-a ştiut Mareşalul despre complotul de la Palat?! Colonelul i-ar fi spus următoarele: "Prin luna aprilie 1944 sau începutul lui mai, am fost chemat de Eugen Cristescu, care mi-a spus că domnul mareşal a auzit un zvon despre un aşa-zis complot care ar cuprinde anumite cadre ale armatei. Ne-a însărcinat pe mine şi pe agentul Mihail cu depistarea acestei mişcări. Ne-am aşezat pe lucru şi cam după vreo lună aveam suficiente date culese pentru a întocmi raportul. L-am prezentat lui Cristescu. În el arătam că în Marele Stat Major exista un focar de sabotaj întreţinut de colonelul Borcescu, şeful Secţiei I, şi secundul său, col. Gh. Zamfirescu, care sustrag efective de la unităţile ce merg pe front, camuflează altele, dau copii de situaţii Palatului care sunt trimise Inteligence-Service-ului; informează eronat pe mareşal. Cam astea. Cristescu m-a luat, m-a urcat în maşină şi am mers cu el la mareşal. Acolo m-a lăsat pe mine să raportez cele descoperite. Mareşalul a ascultat, clătinând din cap din când în când şi muşcându-şi imperceptibil buza de jos. La sfârşit m-a întrebat: «Bine, bine, dar în capul acestor oameni cine se află?». Eu i-am răspuns: «Domnul general Sănătescu, mareşalul Palatului». Mareşalul a izbucnit în râs. «Păi, dacă ăsta este capul lor, lăsaţi-l în pace... ăsta nu e în stare de ceva serios...»". Ar trebui să-mi plesnesc palmele a uimire, asemenea ţaţei Anghelina aflând că raţa dă lapte. Mareşalul vorbea aşa despre cel care-i săpa mormântul! N-o fac. Orice comentariu e de prisos!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de