În economie, viaţa bate adeseori manualele

Consiliul de Administratie al BNR a ho­tarat sa nu miste rata dobanzii de po­­litica monetara. Sapte argumente sus­tin mentinerea la 6,25% a do­banzii-cheie.

Primul argument. E un semn de incredere ca dezinflatia va fi conso­lidata in semestrul al doilea din anul curent. Daca zgomotul inflationist va continua, fara indoiala ca importatorii vor vedea o oportunitate pentru ei si se vor repezi sa contracteze mar­furi mai ieftine din Uniunea Eu­ropeana. Cine viseaza ca isi mai poate acoperi erorile de management cu explozii de preturi, in conditiile in care in zona euro inflatia (anuala!) se mentine intre 2% si 3%, inseamna ca n-a inteles nimic din lectiile amare din acest timp de criza.

Al doilea argument. Banca Na­tio­nala n-a mizat niciodata, in batalia cu inflatia, doar pe cartea dobanzii de politica monetara. A optat, de fiecare data, pentru o conduita prudenta, contrabalansand reducerea dobanzii cu alte cateva carti, intre care gestio­na­rea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar. Pe aceasta din urma carte joaca si acum.

Al treilea argument, care arata limpede cum viata bate manualele. Dupa ce, in conditiile unei recesiuni prelungite, Banca Nationala a taiat treptat din dobanda de politica mo­ne­tara, coborand-o pana la 6,25% pe an, leul n-a dat semne de depreciere. Dimpotriva, au dominat tendintele de apreciere. Probabil ca – dupa ce lumea va iesi din criza – noile tratate nu vor mai face regula din faptul ca sca­derea dobanzilor duce la de­pre­cierea monedelor pe pietele valutare.

Al patrulea argument. Daca Banca Nationala ar fi urcat dobanda de politica monetara, bancile comerciale ar fi continuat sa arunce catre economia reala priviri dure, oferin­du-le si de aici inainte companiilor din economie credite scumpe.

Al cincilea argument. Daca do­ban­­da-cheie ar fi fost redusa, s-ar fi des­­chis drum pentru corectii excesi­ve. Deja s-au scumpit gazele. Probabil ca, in aceasta parte a doua din 2011, sta­tul va continua sa corecteze pre­­turile pe care le administreaza. Dar nu inseamna ca trebuie sa le co­rec­teze... de dragul corectiilor. Si nici pen­tru a acoperi munca rau organiza­ta.

Al saselea argument. Banca Na­tio­nala, prin aceasta decizie, a tran­smis un mesaj bancilor comerciale. Acela ca vremea cresterii dobanzilor a trecut si ca, in sfarsit, calea este nu­mai una: trecerea treptata la costuri re­zonabile in cazul creditelor. La ni­ve­lul mediului de afaceri, s-a format insa un grup de presiune (restrans, dar vocal) care sustine, in dezbateri pu­blice, ca Banca Nationala ar fi luat prea tarziu startul in cursa reducerii dobanzilor. Voi reaminti ca o celebra di­­lema (cu numele de cod "To­so­v­sky") este inca actuala. Intrebare cardinala: dobanzile incotro? Daca ele scad prea repede, inflatia nu intarzie sa-si arate coltii. Daca sunt ridicate prea mult descurajeaza creditarea. Dintr-o astfel de capcana e greu de iesit. BNR a luat insa taurul de coarne si, incepand din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobanda de politica monetara la 6,25%. O masura ce vine, in primul rand, in sprijinul economiei reale. Daca ar fi adus si mai jos do­banda-cheie ar fi venit, de fapt, in spri­jinul inflatiei. Al saptelea argument. Important este faptul ca sunt bani in banci. Lei, in primul rand. Ni­ve­lul lichiditatii se mentine la un nivel adec­vat. Banca Nationala, cu foarte pu­tine exceptii, nu s-a repezit sa-si pu­na in functiune pompele de ab­sorb­tie si sa traga banii nefolositi. As­tep­tand ca bancile sa reia creditarea.