x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale În filmul despre Mutu, preferatul lui Adi este Banderas

În filmul despre Mutu, preferatul lui Adi este Banderas

de Florin Condurateanu    |    10 Ian 2020   •   07:30
În filmul despre Mutu, preferatul lui Adi este Banderas

Cum aleargă vremea! Adi Mutu, fotbalistul doldora de talent, a marcat zeci de goluri în campionatul Italiei, a fost cumpărat pe bani mulţi de Chelsea, marcator şi căpitan la naţionala României. Tânărul frumos, dar plin de năbădăi şi acţiuni aventuroase, iată a împlinit 41 de ani. Figură strălucitoare a fotbalului nostru, el va primi un cadou de la Federaţia Română de Fotbal, i se va comunica faptul că va deveni antrenorul naţionalei Under 21 a Ţării. Adi susţine că inspirându-se din viaţa lui s-ar putea face un film, nu l-ar putea interpreta preferaţii lui, Al Pacino şi De Niro, că sunt cam bătrâni, aşa că potriviţi ar fi Banderas sau Robert Downey jr. Mutu adaugă că filmul ar însemna doar prima parte despre viaţa lui ca jucător, ar urma partea a doua, filmul despre viaţa antrenorului Mutu, dorită a culege la fel de răsunătoare succese. Minte sprintenă, Mutu se confesează că visările lui prin ambiţie şi muncă s-au îndeplinit, a dorit să debuteze foarte tânăr, apoi să ajungă la o echipă importantă, să se transfere în străinătate, să-şi facă un nume, să fie titular de drept în naţională. Toate s-au îndeplinit. Zicea că visările lui nu erau în somn şi a doua zi dormeai pe tine, visările lui erau cu ochii deschişi şi le-a concretizat prin strădanie, fără să facă pasul înapoi. Jurnalul Naţional a fost primul ziar care a scris un material foarte amplu despre tânărul Mutu, „Jurnalul lui Adi Mutu”. Am făcut reportaj în apartamentul familiei lui din Piteşti, interviu cu Adi, abia transferat la Inter, discuţie cu mama lui, autoritară şi luptătoare pentru talentatul fiu, cu tatăl, matematician de la Centrul de Calcul al Daciei Piteşti. Adi şi-a iubit şi îşi iubeşte mult mama. La Milano, primul cadou i l-a luat mamei: un inel de 5.000 de euro. De mic copil, Adi era înnebunit după fotbal, l-a buzunărit pe bunic, şi-a ascuns banii în chiloţi şi a dat fuga să-şi cumpere o minge de cauciuc de la Librărie. L-au îmboldit ambiţia şi încrederea în sine, la primul antrenament la Inter i-a strecurat mingea printre picioare căpitanului Zanetti, simbolul Interului. L-a înfruntat pe despoticul Piţurcă la naţională, s-a războit cu Chelsea, a prezentat moda unor firme celebre, s-a iubit cu femei superbe românce şi străine. „Am învăţat de la fiecare celebru antrenor pe care l-am avut, vorbesc zilnic cu Prandelli, regizorul de glorie al Fiorentinei”. UEFA, pe site, l-a felicitat pe Mutu pentru împlinirea a 41 de ani.

 

 

 

×
Subiecte în articol: adi mutu