x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În genunchi spre şcoală

0
Autor: Florin Condurateanu 18 Ian 2015 - 20:27
Ţi se strânge sufletul auzind cum se chinuie nişte copii de la ţară pentru a nu lipsi de la şcoală! Undeva, într-o comună, dar nu pierdută în pustietate, torentele inundaţiei au rupt cea mai mare parte dintr-un pod. A rămas din el doar o stinghie, un lemn îngust, restul a fost cărat de viitură. Copiii dintr-o parte a comunei nu pot ajunge la şcoală decât trecând peste acest pod “ invalid”. Fii aceştia de ţărani au în ei simţul datoriei, cumsăcădenia celor de la ţară au moştenit-o şi nu s-au lepădat de ea. Elevii şi mai mari şi mai mici se târăsc pe scândura rămasă din pod, merg în genunchi pentru a nu cădea în apa râului, îşi ţin echilibru adesea îmbrăţişând buşteanul ce mai leagă un mal de altul. Puilor de ţărani le e ruşine să absenteze de la ore. Ar trebui să plece capul acei răi şi urâţi care au o satisfacţie mizerabilă în a batjocori poporul român, care bat toacă de parastas din orice treabă în neregulă. Şi şcoala este un cap de acuzare comod, apar multe neîmpliniri în actualul sistem de învăţământ, dar nu tot învăţământul are culoarea înmormântării. Şcoala românească nu înseamnă doar unele licee de fiţe, de pe bulevarde cu cafenele de beizadele, de progenituri de afacerişti întunecaţi, care au făcut averi din matrapazlâcuri şi-şi afişează ţopârlăneşte bogăţia şi prin odraslele lor pe culoarele şcolilor din oraş. Undeva, în buricul centrului, în faţa unui liceu de fandosiţi sunt parcate asemenea limuzine scumpe de te crezi în cel mai recent salon de automobilism. Iar când sună de recreaţie, e parada modei cu eleve purtând fuste cât batistele, cu adolescenţi fumând tutun regal, iar dispreţul lor faţă de învăţătură este prilej de fală. Să nu-i uităm pe copiii sfioşi dintr-o comună moldoveană, care străbăteau 8 kilometri pe jos în vremea nămeţilor fiindcă li se stricase microbuzul de pe vremea bunicii. Mergeau cu zăpada până spre genunchi ca să nu lipsească de la şcoală, iar când ajungeau în clasă, cu picioarele amorţite de ger, îi masau profesorii să le încălzeacă obrajii şi spatele. Şcoala românească nu înseamnă doar câteva şcoli de mahala, unde derbedeii ce-şi zic elevi dau cu pumnul în colegi de vine Smurdul, iar la examene copiază fără ruşine. Şcoala românească înseamnă şi Ionuţ Budişteanu, liceanul genial din Râmnicu Vâlcea ,care pentru invenţia lui de maşină ce evită singură obstacolele a primit de la americani marele premiu pentru invenţii, echivalentul Oscarului pentru creativitate la tineri. Ionuţ nici nu vrea să audă să plece din România, el cere doar ceva bani de bun simţ pentru laboratorul din liceu unde să-şi continue munca de cercetare.

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de