x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În România, munca e otrăvitoare

0
Autor: Adrian Păunescu 08 Mar 2010 - 00:00
În România, munca e otrăvitoare Cristian Marcu/


Câtă dreptate are preşedintele Băsescu, cerând cu ho­tă­râre, zilele trecute, să se termine cu cheltuielile astea nebuneşti, pe salarii, pe alocaţii, pe pensii, ca să nu ajungem în situaţia de a umbla după un nou împrumut internaţional. Cineva trebuia să iasă în faţa oamenilor şi să le atragă atenţia că, deşi sunt atât de săraci, trebuie să fie şi mai săraci, nu doar trăind sub pragul sărăciei, ci îngropându-se cu entuziasm sub nivelul viermilor de sub pragul sărăciei. Scăpările verbale ale miniştrilor Vlădescu şi Şeitan sunt recuperate cu vitejie de preşedintele Băsescu, care nu ratează nici un prilej în a oferi poporului care l-a ales speranţa unei vieţi din ce în ce mai rele. În fond, e o logică remarcabilă în această formulă, "speranţa unei vieţi din ce în ce mai rele", din moment ce încunoştinţaţi că mâine va fi mai rău ca azi, poimâine mai rău ca mâine şi, de la o zi la alta, tot mai rău, cetăţenii vor fi să trăiască mai cu dăruire fiecare zi, mai bună, în orice caz, decât următoarea.

Devine din ce în ce mai clar pentru noi toţi că spurcata idee a autorului acestor rânduri, potrivit căreia noi suntem un popor nerentabil, se adevereşte pe zi ce trece. Noi am ajuns timpurile când nimic din ceea ce facem nu mai e rentabil. Paradox de înaltă vibraţie negativă: e mai rentabil să nu facem nimic. Disimulaţii filosofi ai muncii, din fruntea şi din călcâiul Guvernului, au şi introdus această reglementare, incredibilă în comparaţie cu toate reglementările de până acum ale domeniului muncii: cine munceşte, nu mănâncă, iar cine nu munceşte, are dreptul să o ducă mai bine. Sunt riguros reglementate facilităţile la care au dreptul cetăţenii angajaţi în nişte activităţi productive de continuitate: măcar o săptămână pe lună ei acceptă să nu muncească. Mai anţărţ, socialismul lui Ceauşescu obliga pe toţi cetăţenii să mun­ceas­că şi să ia salarii în consecinţă. Capitalismul lui Băsescu elimină cu îndrăzneală creatoare această obligaţie sclavagistă. Bătându-se cu tărie de caracter pentru ca oamenii să nu aibă din ce trăi, liderii feudalismului carpato-danubiano-bă­ră­gano-pontic nu ezită să sacralizeze nerentabilitatea poporului român, obligându-l să nu muncească.

Să ne amintim profund - dizgraţioasa imagine a ur­mă­ri­rii de miliţie a tinerilor care vagabondau fără rost pe străzi, în baruri, în restaurante, pe stadioane ca să-i oblige să meargă la muncă. Nu e mai bine acum? Nu e mai generoasă societatea care dă celor tineri dreptul inalienabil de a deveni hoţi, târfe, criminali? Să ne punem întrebarea simplă: ce simt părinţii când copiii lor sunt pur şi simplu azvârliţi în câmpul muncii, li se oferă unităţi locative cu chirie, sunt recrutaţi pentru facul­tăţi şi riscă să devină oameni în toată firea? Cum se simt acei părinţi când îşi văd copiii sau aud despre ei că umplu cluburile, barurile, boxele de acuzaţi, puşcăriile româneşti şi străine? A îndrăznit cineva, în timpurile recente, să interzică liberul acces al şomerilor din România la micile şi marile penitenciare europene?

Totul pleacă de la fetişizarea muncii, de parcă n-ar exista şi alte soluţii, cum ar fi hoţia, şmecheria, înşelătoria şi altele. S-a pus prea mult preţ pe această nenorocită slăbiciune a oamenilor, care este munca, s-a ajuns până acolo încât până şi bunăstarea se întemeia pe muncă. Oamenii vedeau cu ochii lor că banditul îndemânatic se îmbogăţeşte mai repede şi mai substanţial decât muncitorul supercalificat. Şi nu e vorba numai de muncitor. Se compară salariul unui medic cu ceea ce ar putea obţine el, dacă şi-ar şantaja bolnavii? Omenirea a trecut prin experienţe dureroase, de hărnicie şi vitejie, în epoci întunecate, în care omul ajunsese să fie umilit prin muncă, el, la rândul lui, oferindu-le copiilor lui educaţie în aceeaşi direcţie a muncii serioase. Când se uită acum în jurul lui, omul observă tot felul de mari inutilităţi, pe care, nefiind dominat de o conştiinţă înaltă şi limpede, el le-a tot construit de parcă i-ar fi folosit, personal, la ceva, să facă Marele Zid Chinezesc, Piramidele, Primul Zbor în Cosmos, Drumul pe Lună, Supersonicele, Comunicaţiile radio.

Există opinii diferite în problema interzicerii drogurilor uşoare, unii lideri politici  şi-au exprimat solidaritatea cu consumatorii acestor droguri. Există opinii pro şi contra. În chestiunea muncii, însă, o nenorocită de prejudecată din era sclavagistă rămâne valabilă şi astăzi: cică nimic nu se face fără muncă! De fapt, există minunate exemple de rentabil dispreţ faţă de muncă. Suntem un popor nerentabil. Şi mai şi consumăm mult. În fiecare zi, pe acest pământ de la Dunăre, Mare, Boc şi Carpaţi, pot fi văzuţi oameni care-şi cumpără pâine, unii dintre ei chiar carne, brânză, legume şi fructe. Cât o să mai dureze această laşitate de a ne fi foame? Conducerea României ştie ce face refuzând să pună cine ştie ce preţ pe oribila, rudimentara, inutila muncă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de