În ţara lor românii nu sunt ascultaţi

Pe o piatră funerară din vremea marelui faraon Tutmosis al III-lea, cuceritorul Babilonului, pe la anul 1440 î.Hr., deci cu 3.500 de ani în urmă, se află scrise recomandările sale către mai-marii administraţiei regatului: "Veghează ca totul să se facă după lege şi totul să se îndeplinească de manieră corectă... Primeşte-l cu respect atât pe cel pe care-l cunoşti, cât şi pe cel pe care nu-l cunoşti...

Nu trata cu nepăsare un petent fără să iei în considerare vorbele sale... Nu respinge ceea ce spune ca şi cum ar fi ceva deja spus şi închide discuţia cu acesta numai după ce l-ai făcut să asculte motivul pentru care închei discuţia cu el". Prin urmare, acum 35 de secole, egiptenii erau ascultaţi. Azi, în democraţia noastră atât de greu cucerită, ajunsă la ratingul de ţară "BB" (preşedinte - prim-ministru), românii nu sunt ascultaţi. Eram sâmbătă la Bran, lângă intrarea în castel, unde două femei în vârstă vindeau mere (de trei soiuri) din livada lor.

M-au interpelat energic şi mi-au cerut să spun "unde o-ţi şti dvs. mai bine" că "am ajuns noi cu munca şi produsele noastre de toată batjocura... nimeni nu se mai interesează ce se produce în ţară la noi.... totul se importă... Nu ar fi mai bun un suc de mere curat, în loc de otrăvurile acelea aduse din străinătate?". Iată, m-am conformat îndemnului lor.

Recentul protest al fermierilor europeni (francezi, germani, englezi etc., dar şi croaţi) este ascultat la ei acasă şi în întreaga Europă.

Jalea şi protestul producătorilor români, în ţara lor, îi lasă reci pe guvernanţi. Chiar şi mass-media româneşti i-au cam neglijat. La noi continuă nestânjenită favorizarea importatorilor de alimente şi a marilor suprafeţe comerciale în dauna şi dispreţul românilor care se încăpăţânează să creadă că pot trăi cumsecade din munca şi roadele pământului lor. Precum viaţa însăşi pentru ei aşa ar fi normal să fie. "Aşa cum nu se-nstrăinează niciodată pământul... de cei care-l lucrează", ne amintea Nichita Stănescu.

Proclamarea politicii de înfiinţare de mari ferme agricole şi reţele de servicii şi distribuţie agroalimentare a fost una dintre marile minciuni ale tranziţiei. Am auzit mai pe toţi politicienii cât de tare îi doare pe ei starea proastă din agricultură şi soarta ţăranilor. "Minciună cu coarne", cum zicea Dimitrie Cantemir. Spre exemplu, România nu are probleme cu depăşirea cotelor de producţie agricolă şi comercializare în Uniunea Europeană, pentru că produce mai puţin decât importă. În acelaşi timp, mare parte a producţiei ţărăneşti este în zadar. Că nu e stimulată e greşit, dar că nu e nici preluată e criminal. Dar pentru politica actuală din România asta nu contează. Căci nu contează necazurile acestor ţărani şi nici doleanţele lor, oricât de modeste ar fi. Va conta votul lor?

Răbdarea este din nou virtutea românilor cea mai greu pusă la încercare. Suntem ca într-un conflict care nu se mai termină dintre consecinţele unei politici iresponsabile şi protecţia obligatorie a intereselor cetăţenilor. Jocurile politice sunt cel mai adesea jocuri între părţi pe cât de interesate, pe atât de dezinteresate. Sună cam strâmb, dar e vorba despre interesul lor pentru ei înşişi şi, în acelaşi timp, dezinteresul tot al lor pentru ceilalţi.

Experienţa acestor ultimi ani ne arată că orice acţiune a Guvernului care pretinde să ajute sau să soluţioneze o nevoie socială presantă realizată fără transparenţă se duce fie în cheltuirea necinstită a banilor publici, fie în agravarea situaţiilor sociale şi cel mai adesea în ambele. Orice gestiune netransparentă ascunde ceva din interes şi este vulnerabilă la manipulare cu rea intenţie. Ca naţie suntem destul de buni să dăm piept cu acele neaşteptate şi atât de aşteptate cotituri istorice. Nu ne lipsesc dovezile dorinţei şi promisiunilor, ci ale puterii şi reuşitei.