x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inainte de prima emisiune

0
Autor: Marius Tucă 28 Feb 2004 - 00:00

Stateam la poarta televiziunii si parlamentam cu portarii ca sa ma lase sa intru in studio. Apropo! Decorul era ceva aproape infiorator. Cu doua fotolii mari care te strangeau si te imbratisau atat de tare cand te asezai in ele incat abia mai puteai vorbi, lumina era una de taverna, astfel incat telespectatorii sa nu vada prea bine cine se afla pe micul ecran fiind nevoiti sa ghiceasca.

Emisiunea, plecand de la semiintunericul care era in studio putea sa se numeasca foarte bine: "Ghici cine e la televizor?". Cu toate astea, decorul era "misto" fata de ceea ce imi propusese initial un nene inalt: o masa ca la prezidiile comuniste de pe vremuri, acoperita, se putea altfel, cu o panza rosie si doua scaune. Nici mai mult, nici mai putin.

Si cum stateam eu in fata Antenei 1, mi-am adus aminte cum la primul numar al "Jurnalului National" nu venisera tipografii sa-l tipareasca din simplul motiv ca operatiunea se intampla duminica seara si ei nu lucrasera pana atunci niciodata intr-o astfel de zi. Cu greu au fost adusi de acasa, crezand pana-n ultima clipa ca e vorba de o gluma. Si-n timp ce rememoram toate aceste intamplari ciudate, incredibile din viata mea m-am gandit o clipa sa plec. Sa nu mai incerc sa patrund in studio, sa renunt sa mai fac televiziune. Nu stiu nici astazi ce m-a tinut pe loc. Ceva m-a tinut. Ceva pe care nu pot sa-l explic si cu atat mai putin sa-l inteleg. Cert este ca in cele din urma am fost lasat sa intru. Si, din nefericire, a trebuit - nu se poate altfel - sa fiu machiat. A fost ceva absolut infiorator. In primul rand, dupa machiaj am iesit cu un ochi mai mic si cu o fata de azbest, acoperita cu o crusta de pudre, fonduri de ten si alte nimicuri. Stratul de pe fata mea era atat de gros incat un muschi daca ar fi vrut sa tresara n-ar fi putut. Nu puteam sa rad, sa ma incrunt, eram tot o masca imobila. Abia puteam sa vorbesc in varful buzelor, mai mult suierand cuvintele pe un fel de teava a buzelor. Am incercat de cateva ori sa deschid mai mult, pardon, mai mare gura, si am crezut ca-mi crapa capul, fata s.a.m.d. Dar despre prima emisiune in saptamana urmatoare!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de