x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Înalta Curte a lui Băsescu

Înalta Curte a lui Băsescu

de Oana Stancu Zamfir    |    24 Apr 2015   •   08:17

Un unghi extrem de periculos se cască din declarațiile lui Băsescu Traian de zilele trecute: „Pentru mine doamna Bica, Georgescu de la ANI, Elena Udrea alături de Kovesi, Stanciu, Coldea au fost din echipa mea, în care eu am crezut și cu care am transformat instituții. Acum, trei oameni din echipa mea arestează alți trei oameni tot din echipa mea și nu îmi place deloc”. Că aceasta este echipa cu care Băsescu Traian a „modernizat” statul, am înțeles demult văzând consecințele abuzurilor acestei echipe. Că acum îl acuză pe Coldea că arestează alături de Kovesi, după spusele doamnei Udrea, din nou înțeleg.

O mărturisire a lui Băsescu Traian este însă mult mai gravă! Aceea că în echipa de trei a celor care fac arestările e și doamna Stanciu. Or, doamna Stanciu nu a fost în completele care au judecat în cazurile Georgescu, Bica, Udrea. Președintele Înaltei Curți conduce, potrivit legii strâmbe macoveiste, obligatoriu unul din cele două complete de cinci. Ce ne spune astfel Băsescu Traian? Că la Înalta Curte nu se face justiție, ci judecătorii ascultă de ordinele doamnei Stanciu... Iar doamna Stanciu de cine ascultă? Până acum de cine asculta? Că mai e unul pe acolo, mare magistrat, care își declara nașul din suflet!

Nicio reacție după aceste recente spuse ale lui Băsescu Traian nici din partea doamnei Stanciu, care își primește semnalele în tăcere și înțelege mesajul, nici din partea CSM, nici din partea Asociației Magistraților. E mai convenabil să fie considerat Băsescu Traian câinele care latră în timp ce caravana trece.

×