x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Inapoi la Lenin! (I) - Biblia controlului de partid

Inapoi la Lenin! (I) - Biblia controlului de partid

de Ion Cristoiu    |    06 Aug 2006   •   00:00
Inapoi la Lenin! (I) - Biblia controlului de partid

Ii spun lui Serban Cionof, la o cafea, ca vreau sa zic ceva diseara, la emisiune, despre asaltul toapelor cu bani asupra presei. Comentariul meu la ultima lovitura de rasunet pe ceea ce unii numesc, fara a sesiza ironia, piata media: Sorin Ovidiu Vantu a achizitionat grupul de presa Catavencu.

Pe Serban Cionof il stiu de pe vremea Scinteii Tineretului. Tip destept, citit, dar lesne tentat sa-si risipeasca talentul in taifasuri de cafenea. Imi zice: ia de la Biblioteca (Biblioteca Academiei, de unde am dat o fuga pana la terasa, voind sa-mi iau si un pachet de tigari) Literatura de partid si presa de partid a lui Lenin. Da, imi amintesc. E vorba despre un faimos articol al lui Lenin prin care se demonstra sau, ma rog, voia sa se demonstreze dependenta scriitorului, a artistului, in general, de "sacul cu bani".

LA TAIFAS. Terasa e aproape pustie. Vine sa ne ia comanda o juna cu o fusta nationalizata la maximum, scunda si cu carnea pietroasa. Genul butuc. Cateva mese mai incolo, un nouveau riche ii spune la telefon managerului (asa aud eu, manager!) sa faca o plangere la politie impotriva cuiva. Probabil ca telemobilistul nostru a fost furat, escrocat sau inselat. Ceva ce poate fi parat la politie. Ma rog! Citesc Jurnalul principesei Ileana - ii zic. Cine, aia, care a trait cu Bodnaras?! Despre relatia dintre Ileana si masculul bolsevic as fi vrut sa-i spun lui Serban Cionof. Mi-a luat-o inainte. Confirmand banuiala mea ca nu numai o amicitie de idei (asa-i zice impricinata!) a fost intre cei doi. Mai vorbim despre: nevoia de stanga in Romania de azi, ura pe care ne-o starnesc toapele postdecembriste, asa cum intelectualilor dintre cele doua razboaie le starneau ura toapele Malaxa si Mociornita, despre cat de tampiti eram inainte de 1989, cand nu credeam o iota din spusele lui Vladimir Ilici Lenin. Care Vladimir Ilici ar putea fi republicat azi pe post de analist politic. Si ne despartim.

Ajuns la Biblioteca, merg glont la fisier. Slava Domnului! Lenin ocupa aproape un dulap intreg. E clasificat pe ani, pe teme, ba chiar si pe titluri de articole. Nu gasesc insa Literatura de partid si presa de partid. Intre K si M nu exista asa ceva. Dau insa peste un titlu: V. I. Lenin, Despre presa. Fac fisa. Imi vine cartea. Un volum cu scoarte tari, maronii. Pe pagina de garda din stanga, Vladimir Ilici, la birou citind Pravda. Ziarul e astfel tinut de catre consumatorul de media Lenin, incat sa putem vedea noi, urmasii din posteritate, ca lectura Pravda si nu Playboy. Pe cealalta pagina, scris cu cerneala rosie: "Proletari din toate tarile, uniti-va!". Aparut in 1960, volumul e traducerea "intocmita in colectivul de redactie al Editurii politice dupa originalul in limba rusa aparut in Editura de stat pentru literatura politica, Moscova, 1959". Caut la Cuprins. Ca sa-mi dau seama imediat de ce nu l-am gasit la fisier.

CITAT LEGENDAR. Nu e Literatura de partid si presa de partid. E celebrul articol Organizatia de partid si literatura de partid. Un articol care strabate aproape intreaga epoca a dictaturii proletariatului in Romania, deoarece a fost proclamat Biblia controlului de partid al literaturii. Citind si fisand tonele de maculatura proletcultista, ca sa scriu Propuneri pentru o posibila Istorie a literaturii romane, ma adusese la exasperare infinita repetare, in editoriale, articole critice si luari de pozitie, dintre 1947 si 1955, a celor doua strigate rupte din articolul lui Lenin: "Jos cu literatii fara partid!", "Jos cu literatii supraoameni!". Cele doua strigate, rasunatoare ca impuscaturile dinaintea ofensivei la baioneta, erau urmate de legendarul citat: "Literatura trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului, «o rotita si un surub» al unui mecanism social-democrat unic si maret, pus in miscare de intreaga avangarda constienta a intregii clase muncitoare. Munca literara trebuie sa devina o parte integranta a muncii organizate, planificate si unitare a partidului social-democrat". Ca si Marx, Engels sau chiar ca si Ceausescu (mai putin Stalin), Lenin oferea diferitelor etape si grupari din istoria comunista posibilitatea de a fi bun la toate.

LUMEA PRIN CARE TREC

Traditia linguselii

La sindrofia Clubului Roman de Presa, unde mi se da Premiul Special pentru promovarea culturii in mass-media, tin un discurs in care citez masiv din elogiile lui Arghezi la adresa lui Carol al II-lea si o tableta iscalita de Caragiale (foto) in Bobirnacul din 24 martie 1879 sub titlul ironic "Orizontul politic se limpezeste", si avand ca subiect votarea bugetului. De Arghezi am avut nevoie pentru a dovedi oportunismul intelectualitatii bastinase, gratie caruia vorba s-a indoit nu dupa gand, cum zice povata, ci dupa Stapan: Carol I, Carol al II-lea, Dej, Stalin, Ceausescu. Pentru tinerii de azi, convinsi ca doar Ceausescu a fost lingusit de scriitori - la ordin - dezmatul arghezian socheaza. Cu atat mai mult cu cat pe marele poet nu-l obliga nimeni la astfel de randuri: "Maria ta, bolim de marea lingoare. Vrem un stapin, care sa calareasca timpul si sa-l comande. Avem nevoie de un bici pe zi, peste ochi si de o bataie saptaminala, la moalele spinarii. Nu mai putem trai fara harapnic. Fie-ti, Maria ta, mila de nevoile noastre!" ("Planeta de rege", in "Bilete de papagal", 3 august 1930). Puteam sa dau drept exemplu de oportunism intelectual si pe Caragiale. Da, dar tableta sa satirica, ironizand smecheria subventiilor acordate de stat pentru incurajarea industriei nationale, ar fi fost stirba! Si ar fi fost stirbit insusi scopul citirii: de a reaminti celor din sala, persoane prea sus puse, ca nu e nimic nou sub soare. Cata vreme va fi Stat, vor fi si insi care sa-l fure.

BARFE

Roosevelt a murit!

12 aprilie 1945. In Romania noilor aliati pica stirea mortii lui Roosevelt (foto). Presa de toate culorile se intrece in a consemna evenimentul. Din Everestul de productii gazetaresti, rezista timpului doar cele binecuvantate de talent. Cum e tableta lui Geo Bogza, "Marele doliu al lumii" din Victoria, 15 aprilie 1945, stand sub semnul unui stil inimitabil. O imagine a planetei presupus lovite de disparitia marelui barbat, in care regasim ceva din grandomania geobogziana: "Inimile iubitorilor de pace si de libertate de pe toata intinderea lumii sint in doliu. Pe vastele suprafete ale Pacificului uriasele port-avioane si cuirasate care se pregatesc sa patrunda in porturile Japoniei perfide au pavilionul in berna. Ciinii polari, mari si buni, si credinciosi omului, care trag saniile pe campiile de zapada ale Peninsulei Alaska, au agatata in hamuri o legatura neagra care flutura pe linga coama sburlita. Presedintele Roosevelt a murit (…). In aceasta zi nu se mai aude nici bubuitul tunurilor de pe cimpul de lupta, nici zgomotul miilor de avioane sburind peste trupul Germaniei vinovate in agonie, nici trimbitele victoriei care se pregateau sa sune, ci, intr-o tacere incremenita, care s-a intins pe tot pamintul, intr-o tacere de catapeteasma a lumii rupta in doua, intreaga omenire isi da seama, infricosata si devenita dintr-o data solemna, cum n-a mai fost poate, in toata istoria ei, ca Presedintele, marele Presedinte Roosevelt a murit".

SECOLUL AL XX-LEA
In 1954, Curtea Suprema a SUA decide integrarea rasiala in scoli. Aplicarea hotararii este dificila, mai ales in sud. In toamna lui 1962, James Meredith, fost soldat in Air Force, in varsta de 29 de ani, se inscrie la Universitatea din Mississippi. Albii reactioneaza violent. Administratia refuza sa-l protejeze pe studentul negru. In imagine: Politisti din Mississippi, satisfacuti ca si-au facut datoria de albi!

NIMIC NU SE PIERDE
Numarul din 3 aprilie 1935 al revistei mondene, Ilustratiunea romana, isi dedica pagina de coperta unei imagini idilice. Avand explicatia, "O pana de motor...", fotografia surprinde un tanar incercand sa repare automobilul sub privirile iubitei cu care a iesit la plimbare. La vremea respectiva, de un automobil puteau beneficia doar copiii de bani gata. Asta explica, alaturi de numarul mic de masini, prezenta unei imagini banale azi pe coperta unei publicatii mondene
×
Subiecte în articol: partid istoria ca telenovela lenin presa