x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înapoi la Marele Cârmaci

0
Autor: Miruna Munteanu 29 Dec 2009 - 00:00

După 20 de ani de tranziţie, parcă ne întoarcem de unde am plecat. Dacă în decembrie 1989 românii devastau furioşi sediile Securităţii, azi acceptă blazaţi că telefoanele lor pot fi ascultate arbitrar. Dosarele (secrete sau penale) au devenit din nou instrument de şantaj.



În urmă cu 20 de ani, am văzut pe viu sfârşitul unei dictaturi. Mă tem că astăzi suntem martori la începutul alteia. Şi nici măcar nu mai putem da vina pe tancurile sovietice...

Asistăm la instaurarea unui regim autoritar, care mimează jocul democratic, distorsionându-i fără scrupule regulile. Preşedintele-premier guvernează la vedere. Vorbeşte despre "modernizarea statului", dar sintagma pare tot mai mult un eufemism pentru politizarea şi aservirea instituţiilor lui. Administraţia publică a fost deja pusă sub controlul partidului prezidenţial. Ni se spune că e normal şi benefic pentru ţară. Fiindcă prin vocea lui Băsescu grăieşte, direct, poporul suveran! Mai sunt, apoi, şi duşmanii poporului, depistaţi cu predilecţie în Parlament, în presă sau prin sindicate. Există însă şi pentru ei o şansă de reabilitare: să-şi facă repede mea culpa şi să sară docil în barca puterii. Dacă nu, măcar să facă "opoziţie constructivă", după consacratul principiu "Ciocu' mic!".

Oportunismul a ajuns să fie prezentat drept virtute, traseismul drept semn de maturitate politică. Consecvenţa e ridiculizată ca o dovadă de prostie ("numai boul e consecvent" - explica, deunăzi, Iosif Boda). O coloană vertebrală dreaptă a devenit un imens handicap. Este apreciată şi recompensată slugărnicia. Cine critică puterea e ticălos, cine o laudă e patriot onest.

După 20 de ani de tranziţie, parcă ne întoarcem de unde am plecat. Dacă în decembrie 1989 românii devastau furioşi sediile Securităţii, azi acceptă blazaţi că telefoanele lor pot fi ascultate arbitrar. Dosarele (secrete sau penale) au devenit din nou instrument de şantaj. Pe faţă, ca să fie învăţătură de minte oricui îndrăzneşte să cârtească împotriva gloriosului regim portocaliu.

Nimeni nu e intangibil. Ce nu reuşesc serviciile rezolvă maşina propagandistică. Criticii care nu pot fi reduşi la tăcere trebuie să fie măcar discreditaţi.

Un exemplu edificator: ediţia de duminică a prestigiosului cotidian britanic Sunday Times a publicat un articol caustic la adresa Elenei Udrea, ministrul care va gestiona aproape 4 miliarde de euro din fonduri comunitare. Preluat de presa românească, articolul a provocat reacţii halucinante pe forumurile online.

Am citit mesaje de revoltă că "străinii îşi bagă coada în treburile interne ale României", dar şi că se lasă manipulaţi de mogulii dâmboviţeni din lene şi incompetenţă. Cititori indignaţi au avertizat că materialul a fost plătit în regim de publicitate, dar şi că Sunday Times e "un tabloid ordinar". Unii au remarcat că autorul nu are nume englezesc şi au dedus imediat că e un venetic demn de tot dispreţul. Contrazicând, astfel, o altă opinie menită să-i repare reputaţia Elenei Udrea: "englezii sunt toţi nişte cretinoizi".

Spontane sau redactate în laboratoarele PD-L, aceste comentarii se înscriu perfect în  strategia de comunicare a noului partid-stat. Reţeta nu e inventată de Traian Băsescu. A fost folosită de aproape toate regimurile totalitare.

Dacă este şi astăzi eficientă, vina nu e doar a preşedintelui. După cum nu e vina lui că parlamentarii, primarii sau liderii de opinie se lasă cumpăraţi. Sau că cetăţeanul simplu este atât de lesne de amăgit şi de intimidat. Dacă după numai 20 de ani am uitat unde duce concentarea puterii în mâinile unui singur om, vina e noastră. Ne merităm soarta. Democraţia nu moare când apare vreun politician cu fantezii autoritariste, ci când e sufocată de proşti, de laşi şi de lichele.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de