Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De aici la incercarea de a mai afla ce se colecţionează şi mai ales ce se expune prin muzee nu mai era decăt un pas. Am ajuns astfel la adresa electronică a unui muzeu de cătuşe, incepănd cu cele banale (fixate pe incheietura măinii), urmănd cu cele destinate picioarelor, insoţite sau nu de tradiţionala ghiulea şi terminănd cu nişte cătuşe care se imbracă pe degetul mare al măinilor.
De aici la incercarea de a mai afla ce se colecţionează şi mai ales ce se expune prin muzee nu mai era decăt un pas. Am ajuns astfel la adresa electronică a unui muzeu de cătuşe, incepănd cu cele banale (fixate pe incheietura măinii), urmănd cu cele destinate picioarelor, insoţite sau nu de tradiţionala ghiulea şi terminănd cu nişte cătuşe care se imbracă pe degetul mare al măinilor.
Pare de necrezut, dar există un mic muzeu al scamelor care se adună in buric. Unul dintre exponate provine chiar de la proprietarul destul de puţin inspiratului muzeu şi conţine mostre recoltate intre 1984 şi luna august a acestui an. Nimic surprinzător, există un muzeu al scaunelor de closet şi al hărtiei igienice de-a lungul vremurilor.
Ceva mai original promite să fie un muzeu al brevetelor de invenţie, evident al celor obscure şi puţin profitabile. Merită să amintim pantoful cu un şiret de rezervă ascuns in toc sau dopul pentru copcile făcute pentru pescuitul de iarnă. La fel, aparatul pentru realizarea unui nod impecabil la cravată şi fără indoială ingheţata servită intr-un cornet motorizat, mereu impinsă spre gura consumatorului pofticios.
Mărturisesc că am fost plăcut impresionat şi de un detector al prezenţei lui Moş Crăciun, uşor de instalat in ciorapul de rigoare, dar şi de pălăria destinată exclusiv fumătorilor, capabilă să filtreze, să purifice şi chiar să parfumeze aerul expirat. Pălăria cu pricina mi se pare excelentă, dar apare cam tărziu, in perioada in care semnele cu "Fumatul interzis" devin din ce in ce mai răspăndite.
Proaspetele interdicţii ar putea explica o apariţie pe lista muzeelor lumii, un muzeu al fumătorului. In arondismentul al 11-lea al Parisului, nu departe de faimosul cimitir Pere-Lachaise, in care şi-au găsit odihna Balzac şi Maria Callas, Bizet şi Champollion, Delacroix şi Gericault, Edith Piaf şi Marcel Proust, Jim Morrison şi Oscar Wilde, o firmă modestă ne anunţă că am ajuns la noul muzeu.
Vom găsi aici, intr-o foarte agreabilă dezordine, pipe de opiu din Asia de Sud-Est, narghilele egiptene, unelte de curăţat pipa datănd din secolul al XVII-lea, reviste, fotografii, afişe, reclame, toate dominate de binecunoscutul semn cu ţigara tăiată de o linie roşie. Nici aici nu ai voie să fumezi, aşa cum nu se fumează pe o frescă de mari dimensiuni care decorează sala principală a muzeului. Asta la Paris, oraş căndva plin de fumători de Gauloise şi de Gitane, cu scrumiere violent colorate pe mesele bistrourilor.
Căndva. Pe moment, aproape trei sferturi dintre parizieni sunt de acord cu interzicerea fumatului in localurile publice şi cu amenzile substanţiale pentru cei care au de gănd să incalce această prohibiţie. Era nevoie, fără indoială, de un muzeu al fumătoruluiâ¦
Dar un muzeu cu adevărat important şi care reprezintă o datorie morală a europenilor, mai exact a elveţienilor, faţă de trecutul lor nu prea indepărtat, este cel a cărui construcţie incă nu a inceput. Va fi un muzeu dedicat vrăjitoarelor, in special uneia dintre ele, Anna Goeldi, executată in 1782 in minusculul canton Glarus din Elveţia.
Nu, nu este vorba despre o eroare, anul era chiar 1782, mult după vremurile intunecate ale Evului Mediu, in plină epocă a iluminismului. Şi totuşi la Glarus s-a petrecut povestea despre care au scris de curănd multe ziare din lume, despre care s-a vorbit la radio, la televiziune, pe net.
O fată tănără şi pare-se frumoasă a ajuns să lucreze ca menajeră la familia magistratului Jakob Tschudi. O vreme lucrurile au mers bine. Dar copiii magistratului au inceput să găsească ace in lapte, in păine, in măncare, iar Anna a fost concediată, arestată, torturată şi condamnată la moarte prin decapitare pentru vrăjitorie. Sentinţa a fost executată in piaţa din Glarus.
Peste 225 de ani, un istoric local, Walter Hauser, incinge spiritele localnicilor, susţinănd că biata fată fusese sedusă de stăpănul casei şi ucisă pentru a acoperi adulterul. Un deputat, Fritz Schiesser, promite să şteargă pata de pe chipul justiţiei elveţiene.
A fost ultima execuţie pentru vrăjitorie de pe continentul european. Să sperăm că ultima. Vrăjitoare or mai fi, dar legile au evoluat intre timp.
