Inceput crepuscular

Dincolo de viziunea lui Darie Novaceanu, aparent tragica, dar intrezaritor optimista, intalnim o alta, eminamente pesimista, potrivit careia poporul nostru s-a zamislit dintr-o infrangere disperata si o victorie nefolositoare, care au pus capat razboiului daco-roman.

In cartea "Noaptea, pe drumurile Italiei", aparuta la Editura "Tineretului" in anul 1968, Darie Novaceanu (un om de cultura uitat prea curand si pe nedrept) noteaza ca "Tragic, de un tragism pentru care noi astazi nu mai avem masura, destinul dacilor cuceriti de Traian n-a fost, in esenta sa, alterat. Cu riscul de a fi contestat de toti marii cunoscatori ai istoriei nescrise voi continua sa cred ca a existat, dincolo de conflictul belic purtat de Traian, o predispozitie a neamului dac de a fuziona cu latinitatea.

Cea mai de valoare dovada pe care as putea s-o invoc este insasi perenitatea latinitatii pe teritoriul dac, peste toate vicisitudinile morale si materiale, istorice si politice. Faptul ca ea n-a disparut, ci, dimpotriva, s-a statornicit si imbogatit; ca n-a fost, prin urmare, o «copiere», nici o «impunere» si, mai ales, nici o «asimilare», comoda si pasagera; ca n-a fost inabusirea unui crepuscul, in conditiile societatii de atunci, a unui neam (cel dac), de catre crepusculul altuia (cel roman), ci contopirea, prin adaugire (si nu prin renuntare) a doua rasarituri. O fuzionare magnetica a luminii".

Astfel descrie publicistul plecat din Gorjul lui Brancusi nemurirea latina in spatiul dacic, inlauntrul caruia "contopirea celor doua rasarituri" a enclavizat viitoarea civilizatie neslava. Din pacate, din acest "dublu rasarit" nu s-au nascut decat mici manastiri ridicate in pripa, in rastimpul dintre navalirile barbarilor migratori, majoritatea porniti, culmea!, tocmai din... Rasarit. (Obiceiul s-a pastrat indiferent de regimurile politice, asa ca noii "voievozi" ctitoresc de zor biserici, convinsi ca, pentru a ajuge la Dumnezeu, e nevoie de intermediari in sutana. Ma incapatanez sa traiesc cu convingerea ca si aici si aiurea credinta ramane o "afacere" privata a individului si nu o socoteala electorala cu iz de anafura!) Marunte manastiri si cetati, pitice nazuinte si caractere impuse si de ostilitatea geografiei. Caci si geografia asta neprietenoasa ne-a privat de inaltimile spiritului roman, mai mereu invecinat cu neatingerile vazduhului (cand nu s-a prabusit in mocirla orgiilor de-o inimaginabila depravare) si nu cu domoalele obcine; cu pragmatismul tehnic si nu cu sedentarismul pastoral; cu progresul temerar si nu cu melancolismul mucegaios.

Dincolo de viziunea lui Darie Novaceanu, aparent tragica, dar intrezaritor optimista, intalnim o alta, eminamente pesimista, potrivit careia poporul nostru s-a zamislit dintr-o infrangere disperata si o victorie nefolositoare, care au pus capat razboiului daco-roman. Ideea apartine venerabilului Octavian Paler si parca inclin sa-i dau dreptate, mai ales ca realitatea nu ma contrazice defel. In toti acesti ani, de privire si simtire lucida a istoriei de zi cu zi, am constatat cu tristete ca pipernicitele noastre izbanzi nu ne ajuta la nimic, ca si esecurile, de altfel. Trecem pe langa ele cu aceeasi irosire zeflemitoare de energie si apoi o luam de la capat, imbolditi de o dezgustatoare si regretabila amnezie. Cum ar spune Traian Ungureanu: "Neavand memorie si regrete, modele si deficite, pornim harnic si nepasator spre erori pe care le-am mai facut. Ce s-a dovedit o data gresit, s-a dovedit degeaba, caci nu ne atinge, iar ce se va dovedi gresit nu conteaza, pentru ca-i va atinge pe altii". Memorie scurta si intrigi meschine, iata semnele inceputului nostru etno-genetic crepuscular...