Încercaţi cu cianură!

Anemice măsuri de reformă. Să desfiinţezi 67 de spitale într-o săptămână şi să n-o mierlească decât doi inşi e aproape insultător. Ori acest popor dovedeşte o nesimţită rezistenţă la orice modernizare, ori puterea nu este destul de fermă, destul de virilă (aşa cum ieşea vorba că ar fi, mai ales în zona cotrocenistă), destul de aplecată şi decisă asupra subiectului schimbării României. Păi ce să faci cu o ţară moştenită de regimul Băsescu în pijamalele epocii de piatră decât s-o aduci la zi? S-o îmbraci ca pe EBA, s-o poşetezi ca pe madam Cocoş. Poţi defila în lumea de azi, mai ales că am fost îngăduiţi în saloanele cu oglinzi veneţiene ale UE, cu paporniţă şi în gumari? Credeţi că întâmplător îm­păr­ţea doamna Udrea pantofi cu toc înalt nespălatelor alea de ţărănci care, în prostia lor s-au lăsat pradă viitu­ri­lor?

Nefardatelor alea care pe de­de­subt purtau cu siguranţă budigăi? Nu şi nu. Era un mesaj al modernizării pa­triei, dictat fireşte din Deal. Primul pas este acela de a scăpa de primiti­vis­mul din noi. Şi cum primitivismul nu poate fi operat, dotările chirurgicale nefiind nici pe departe cele de la Viena, s-a trecut la operarea indivi­du­lui cu totul. Scăpând de români, sc­ă­păm ţara de blestemul înapoierii. O măsură palidă, anunţând totuşi re­for­mele epocale de azi, a fost încerca­tă de regimul comunist, când se trăia cu „adidaşi” de porc şi „tacâmuri” de Crevedia. Atunci a apărut şi reactua­li­za­tul banc din zilele noastre „dar cu cianură n-aţi încercat?”. Nu, Ceauşescu n-a mai apucat să încerce cu cianură. A pasat răspunderea is­to­ri­că celui care doarme în patul lui, bea în vilele lui, îşi răsfaţă Elena, tă­vă­li­tă prin toate vistieriile, cu cele mai înalte demnităţi din stat, se scaldă în piscinele lui unde, cu o mână înoa­tă şi cu cealaltă îşi vâră un băţ în urechea cu telefon, bea, benchetuieşte, râ­de, înjură. Cianura a reajuns soluţia ul­ti­mă a reformei. Păi ce altceva să mai încerce puterea reformistă de azi? A tăiat lefuri. Rezultat – ioc! A ju­mu­lit pensiile. Ciuciu! Slabă recoltă de morţi. Un ofiţer pensionar a dat col­ţul scriindu-i o petiţie preşedinte­lui, ca ofiţerii aceia ruşi care mureau, îm­­puşcaţi în ceafă din ordinul lui Sta­lin, iar ultimele lor cuvinte erau „Tră­ias­că Stalin!”. Să te lauzi doar cu cele câ­teva sute de pensionari care „ies lu­nar din sistem”, vorba lui Boc? Să ra­portezi, la şedinţele guvernamentale de analiză, câte un mort, doi pe zi în sate? Slab, dezarmant de slab! Cum să implementezi reforma în niş­te corpuri din ce în ce mai scheleti­ce, dar extrem de rezistente la spiritul no­vator care este, în chiar punctul lui revoluţionar, moartea? Po­po­rul – aceasta este ideea epocală – trebuie re­format prin deces. Elitele, spi­ri­tele aca­demice gen Băsescu şi prăsila pe care a oprit-o pentru a pune bazele noului popor (Riţi, Piţi, Miţi, Nuţa, Ancuţa, Păsăricuţa, Roberticuţa) vor fi nucleul genetic al României de mâine. Chiar şi sterpe, unele dintre ele, mâine musai vor împuia toate. E o misie istorică.

Citesc îndreptăţitele laude ale acestei reforme. Activişti de partid dansanţi, dar şi spirite cioclopedice găsesc îndreptăţită şi curajoasă măsura desfiinţării spitalelor. Analişti cu priviri pătrunzătoare, de parcă ar vedea, prin unghiul izmenelor lui Băsescu, viitorul desenat viu pe pe­re­tele ceresc, ceartă prostia unuia ca mi­ne care deplânge de pildă des­fi­in­ţa­rea spitalului din Urlaţi. Auzi, spital în Urlaţi! Acolo a fost internat bu­ni­cul, acolo s-a operat de apendicită frate-meu, care făcuse chiar perito­ni­tă şi a fost salvat, acolo... Sentimenta­lis­me ieftine, mă ceartă spi­ri­te­le docte. Aceleaşi spirite au lăudat alun­ga­rea doctorilor din ţară, pustii­rea dis­pe­n­sarelor comunale, alunga­rea doctoriilor din spitalele încă neînchise (unde te internezi doar dacă ai pas­­tilele şi cearşaful de acasă), scum­pi­­rea benzinei până la aducerea po­po­­rului cu picioarele pe pământ ca sin­­gur mijloc accesibil de deplasare, creş­­terea la 24 la sută a teveaului, con­­fiscarea laptelui praf destinat su­ga­­r­­ilor care trebuie opriţi să crească. De ce să nu-i omorâm de mici şi să fie ne­­voie de alte asumări de răspunde­re mortuară ale guvernului? Chiar aşa!

Să nu uit! În Urlaţi, chiar pe strada spitalului (fostului spital) au răsărit alte trei firme de sicrie şi înmormân­tări. Cine spunea că s-au închis trei mii de magazine alimentare de cartier doar în acest an, că sute de mii de sereleuri au dat faliment, că benzina a ajuns mai scumpă ca în America, că ni se sinucid capitaliştii? Iată un avânt fără egal al comerţului cu cruci şi coroane, justificând succesul ieşirii din criză, din recesiune şi din toate nenorocirile. Iată dovada că se poate. Suntem pe drumul cel bun. Contabilii puterii numără din ce în ce mai multe decese şi sunt şanse ca în cel mai scurt timp ieşirea definitivă din criză să fie consemnată. Scurt şi la obiect: operaţie reuşită, poporul mort!