Incoerenta Europei “ ingroapa “ promisiunile facute Balcanilor

La un an de la anexarea Crimeei si inceputul dezastrului din estul Ucrainei, Europa nu mai este de recunoscuta, si asta datorita actiunile lipsite de viziune si indecizie .In acest context, Balcanii se afla intr-o stare de nedumerire dar si de incercari timide de a depasi umbra care se lasa pe regiune.

Este clar ca doua forte, care devin din ce in ce mai vizibile ,Rusia si Statul Islamic contesta tot mai mult ordinea facuta in graba in spatiul balcanic de Uniunea Europeana si NATO . In viziunea lui Vladimir Putin noua ordine economica mondiala este o expresie a intereselor SUA si UE si ea trebuie modificata.Rusia se concentreaza intre altele pe revenirea in Balcani iar “ emisarii” extremistilor musulmani studiaza tot mai mult zona pentru a o transforma intr-un picior de pod pentru intrarea in Europa.

Europa nu a reusit in urma rezultatelor electorale din 2014 sa implineasca prea mult speranta privind procesul integrarii regiunii . Agenda de la Salonic arata in 2003 foarte promitatoare , mai mult ,oameni Balcanilor vedeau, dupa lansare, anii actuali drept porti deschise spre bunastare si progres. Totul se dovedeste un vis.

Ce s-a intamplat de avem astazi o alta imagine ? Simplu ,promisiunile au ramas promisiuni si asta in contextul in care entuziasmul europenilor privind extinderea a scazut vertiginos iar reticenta Balcanilor privind implementarea reformelor cerute de UE a ajuns la o cota de atentie situata la nivelul cel mai jos .
Sigur, situatia nu poate fi legata numai de deringolada europeana dar si de perceptia si rezistenta elitelor locale care inca de la inceput au afisat o prudenta fata de implementarea reformelor .

Stagnarea in sfera statului de drept a fost sprijinita de frica de a pierde puterea decizionala in controlul asupra puterii judiciare si a unei administratii extinse si ineficiente. Toate acestea au lasat controlul asupra coruptiei si a sistemului de institutii la un nivel extrem de jos favorizant al actiunii elitelor etnocratice , in interes propiu .

Albania ,Serbia ,Muntenegru si Macedonia sunt state oficial candidate, ( cu exceptia Albaniei ) dar privind la procesul negocierilor preliminare de aderare constatam ca doar Serbia si Muntenegru au facut cativa pasi, in timp ce Macedonia exista intr-o pozitie de asteptare din cauza diferndumlui cu Grecia privind numele . Restul statelor balcanice ( in special Bosnia si Kosovo ) avand probleme care le tin departe de procesul integrarii europeane .

Cauza este legata si de duplicitatea factorilor politici din statele balcanice care nu spun nu integrarii europene dar atunci cand reformele vizau spatiul de neatins al statului de drept au folosit toate formele de boicot ( cazul Bosniei) .

Desigur situatia ar fi fost putin diferita daca UE isi exprima o pozitie unita fata de Balcani. Kosovo a fost recunoscut de majoritatea statelor membre si nerecunoscuta de un grup de state membre .Aceiasi situatie si fata de situatia din Bosnia si exmplele pot continua .

Oscilatiile din cadrul UE privind procesul de negociere cu Balcani, au creat o tenta de politizare care se adresa gresit unui spatiu iesit din razboi care avea nevoie de un tranzit cat mai protejat de regulile democratice ale Europei si nu de lectii.

Ideia europeana s-a dorit a fi generoasa, dar se adresa unor state in curs de formare ,unde contestatia interna si disfunctionalitatea guvernelor era la ordinea zilei . Vocatia europeana a Balcanilor era frumoasa teoretic si dificil pentru dezvoltarea practica.

Astazi se poate spune ,cu regret desigur, ca europenizarea regiunii a esuat iar proiectul initial trebuie imbunatatit cu elementele care au fost evitate la inceput constient sau nu .Asteptarile nerealiste sunt de prea mult si au creat iluzia ca UE poate sa reconstruiasca o zona profund fragmentata cu repere politice capabile sa o ghideze spre democratie si progres. Experimentele politice bazate pe negocieri occidentale nu au functionat in Balcani si asta pentru ca regiunea nu era inca pregatita .

Revizuirea interactiunii strategice dintre UE si Balcani devine necesara daca se doreste o transformare fundamentala a continentului. Europenizarea poate deveni o realitate daca asteptarile se vor baza pe folosirea unei culturi politice validate de exigentele timpului de astazi. Din pacate, Comisia Juncker si-a prezentat prioritati de politica externa cu dimensiuni care nu iau in calcul prea mult Balcanii, astfel ca integrarea asteptata ramane ,inca ,o dorinta .