Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când a scris că “Aici, nimic nu este incompatibil”, Mihail Sebastian habar n-avea că, peste ani, sceptrul domnesc va fi simbolul tovărăşesc al unui preşedinte comunist. Şi nici că “odiosul” capitalism de tranziţie românească va fi pus în operă de chiar contestatarii roşii, scoborâţi din osul proletar al lui Ştefan Gheorghiu. Cât despre împreunarea dintre pedelişti şi pesedişti în Parteneriatul ciolănesc, imaginaţia, altfel bogată, a scriitorului, mort prematur, păleşte. Istoria noastră recentă, ca şi cea îndepărtată, este plină de asemenea “incompatibilităţi”, semn că “la Porţile Orientului totul e posibil”. Această simultaneitate contra naturii sau a bunului-simţ este matricea în care ne-a turnat, mereu provizoriu, istoria cea schimbătoare a regiunii.
Lipsa de durabilitate a regulilor şi diversitatea samavolnicească a cotropitorului ne-au modelat la repezeală, fără să ne finiseze normele de viaţă colectivă ori individuală. Obligaţi să rezistăm oricum, ni l-am făcut frate pe dracu’ în încercarea de a trece puntea. Şi, se ştie, punţile n-au fost puţine, iar câteodată împieliţatul ne-a aruncat în învolburarea apelor tulburi sau ne-a dus în direcţii greşite. “Frăţia” asta ne-a costat îndestul, căci ne-am ales cu apucături nu tocmai cuşere şi am uitat să mai căutăm nuanţele, distincţiile între lucruri. Am ignorat tâmp că dracul lucrează cu realităţi alterate, falsificate şi confuze, cu nelimpezimi. Păi, incompatibil era să nu ne tocmim domnitorii la Sublima Poartă, cu tributuri grele şi ruşinoase de femei, copii şi trădători. Incompatibil era să nu-l lăsăm de izbelişte pe aliatul de început în răzbelele mondiale. Incompatibil era să nu-l cântăm vasaliceşte pe invadatorul mahmur şi nespălat de la Răsărit, către care mai şi făceam mătănii şi danii în grâne, petrol şi cloţe de aur.
Incompatibil era şi să nu le permitem veneticilor de aiurea să se declare instituţii de stat român şi să ne vândă la bucată. Incompatibil era, de asemenea, să nu ne ucidem guvernanţii şi să-i dosim în gropile comune ale nedemnităţii naţionale. Incompatibil era şi să nu-i întemniţăm pe intelectualii naţiei la canal sau la Gherla ori să-i forţăm să devină lichele pe arginţii compromiţători ai stăpânirii. Incompatibil era să nu-l întoarcem din periplul pascal pe abia întorsul rege al umilinţei surghiunului dictat în rafalele mitralierelor de import. Incompatibil era să nu le permitem călăilor să ţină slujbe de pomenire propriilor victime.
Incompatibil era să nu-i păsuim în amvonul ortodox al credinţei pe trimişii Satanei, împărtăşiţi la ofiţerii soboarelor serviciilor secrete. Incompatibilă a fost şi tăcerea în clipele de restrişte, de abuz statal şi instituţional, îndurarea laşă a conspiraţiei ticăloşilor aciuaţi pe aici de secole. Incompatibilă e şi acum înclinaţia noastră subalternă de executare mecanică şi dezonorantă a ucazurilor iscălite de cancelarii Europei părelnic unite.
Dar ce e compatibil în Republica Incompatibilă Română? Preşedintele ţării îşi trage flota, dispărută bermudic, pe marea suspendată a justiţiei, predecesorul său, convertit la globalizare, rătăceşte prin oceanul prescripţiei răspunderii penale pentru răzmeriţa lămpaşelor mironcozmice, un fost premier e caz de studiu penal în rapoartele de integrare târâş-grăpiş, altul e înconjurat de şerpii veninoşi scoşi, de mirosul octanic, din insula recent dezrusificată. Câţiva miniştri sunt tocaţi ca spioni şi amestecaţi în caltaboşii corupţiei de neam, iar destui demnitari au nu mape profesionale, ci caziere judiciare. Politicienii trec de la un partid la altul cu firescul “vestalelor” reciclate de tiriştii pofticioşi ai centurilor de promiscuitate, plaftormele formaţiunilor de stânga sunt scrise cu “mâna dreaptă” şi viceversa, “boborul” votează pe şoşoni şi sticle de basamac, amorţiţi de prezentul troglodit, produsul brut al occidentalilor, înstrăinaţi de muncile de jos, este umflat de “căpşunarii” estici, în timp ce odraslele lor, abandonate în cătunele mioritice, traversează deşertul deposedării de sine, măcinaţi de dorul părinţilor emigraţi... Chiar aşa, ce e compatibil în vatra asta de suferinţă şi blestem, de nepăsare şi neseriozitate? De neterminare cronicizată? Poate doar incompatibilitatea perenă...
