Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Finalul de campionat nu ne abandonează în plictis. Fotbalul aproxima-tiv etalat de pacienţii primei divizii lasă mult loc întâmplării, este împănat cu surprize de toată frumuseţea. Îndârjirea combatantelor devine chiar hazoasă atunci când este contrapusă comicăriilor care fac rezultatul unor meciuri. Dacă ai suficient umor şi egală detaşare faţă de pariurile competiţiei, dacă ai renunţat la pretenţia de a căuta virtuţile unui fotbal de calitate în repertoriul unor repetenţi, e loc de amuzament cât cuprinde.
CFR Cluj a rămas în visarea antrenamentului din meciul cu Unirea Alba-Iulia şi a furat-o original de la As-tra. Pe joc, pe bune şi fără drept de apel la vreo pricină. Decesul caprei clujenilor în bătătura lui Magiun, deces consemnat în debutul etapei, a motorizat ambiţiile vecinilor de clasament. Prima echipă care a dat testul căţărării pe val a fost Steaua. O victorie a secunzilor clasamentului pe terenul lanternei s-ar fi aşezat cuminte în monotonia logică. Dar de unde atâta monotonie şi de unde atâta logică la o echipă încropită din bac-şişurile tarabei de jucători? Steaua nu a reuşit nici din întâmplare să forţeze calapodul valoric al lotului de care dispune şi, în consecinţă, n-a profitat de poticnirea clujenilor, rămânând în distanţa respectuoasă a celor şase puncte care o separă de CFR. Astfel am mai avut încă o dovadă a corectei evaluări făcute de Victor Piţurcă, cel care a spus că nu poate prelua o echipă cu un lot incapabil să răspundă pretenţiilor sale de performanţă.
Eşecul Stelei pare să fi folosit ca avertisment celorlalte competitoare din plasa liderului. Timişoara a păcălit meciul cu Oţelul printr-un start lansat, printr-un start de 2-0. Apoi şi-a intrat în obişnuinţă şi a permis adversarului să puncteze pentru salvarea onoarei sale de echipă care se odihneşte, fără emoţii, în aşteptarea finalului de sezon. Vasluiul a salutat cu sacii-n căruţă pe Ceahlăul, trupă aflată în drumul său hotărât spre matineu. Etapa a fost însă a Urziceniului. Unirea s-a făcut de locul doi. Nu ştiu cât de mare este meritul echipei, care este contribuţia antre-norului la acest succes sau cât de sinucigaşă a fost prestaţia lui Colţescu. Dar ştiu că Mihai Stoica şi-a asumat, cu toată responsabilitatea şi cu toată modestia de care este el capabil, încă o victorie împotriva lui Dinu Gheorghe. Şi trebuie să recunoaştem că nu avem dreptul să ignorăm rivalitatea unor astfel de conducători, uneori chiar mai veselă decât fotbalul care le furajează orgoliile.
Rapid şi Dinamo au făcut strigarea finalului de etapă. Meciul a avut de toate. Şi fotbal, şi circ. Şi reuşite care au potenţat valabil spectacolul, şi cascadorii de toată jena. Şi rivalităţi care ard frumos, şi cafteală de maidan. A avut şi-un arbitru. Care a dat în gropi fără a urmări un sens anume. Dar toate la un loc mi-au plăcut. Trist este însă că Rapid şi Dinamo au consumat toată patima de care sunt capabile doar în disputa pentru ultimul loc de cupă europeană.
