x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Încotro mergem, cum mergem

0
Autor: Adrian Vasilescu 15 Iun 2009 - 00:00

Companiile lovite de criză privesc spre stat, sperând într-un ajutor de la buget. E soluţia cea mai puţin inspirată. Căci principalele motoare ce ar putea să pună economia în mişcare sunt libera iniţiativă şi efortul inteligent. Cum însă aceste motoare au fost puse numai parţial în funcţiune, societatea româ­nească a continuat – şi în condiţiile crizei – să consume mai mult decât produce, de aici rezultând grave deficite.



Ele se reflectă îndeosebi în buget, pentru că dezechilibrul extern s-a restrâns după ce a intrat într-un puternic proces de ajustare. Dacă vrem, aşadar, să călărim valul crizei va fi nevoie să facem din calul nostru, dacă nu un pur sânge veritabil, măcar un competitor de valoare medie. Cum? N-avem de ce să sperăm că s-ar putea întâmpla ca în poveste: să-i dăm să mănânce o tavă de jar, care să-l transforme într-un mândru alergător de cursă lungă. Pentru că nu-i va fi de ajuns o singură tavă. E nevoie de multe tăvi cu jăratec. În acest sens, bine ar fi dacă măcar acum, în al 12-lea ceas, sub şocul crizei, am înţelege că eficienţa economică devine o nevoie cardinală. Ne dă însă dureri de cap dezorganizarea din economie. Exemplele sunt destule: se extrapolează risipa, continuă să fie estompată motivaţia muncii. Locul României din coada Europei, în topul competitivităţii economice, e şi el un produs al viciului dezorganizării. Consecinţele sunt dintre cele mai grave. Întâi şi întâi, producţia industrială a început să sângereze. Eforturile de creşteri cantitative, încetinite şi ele, sunt acum anihilate de restrângeri în sferele productivităţii muncii şi  competitivităţii. Cum am ajuns noi aici? Din '90 până acum, cu puţine excepţii, toate strategiile de restructurare, de la acti­vităţile productive până la cele privind redistribuirea resurselor, au fost concepute de cele mai multe ori cu ochii pe un orologiu rămas în urmă.

Principala vină e a clasei politice. Dar societatea românească nu e mai puţin vinovată. An de an, din '90 încoace, societatea civilă a cheltuit prea mult timp cu politica, neglijând economia. Iar când, rareori, şi-a întors faţa către economie, am văzut-o preocupată mai puţin de perspectivă şi mai mult de probleme curente. Aşa se face că, nici măcar astăzi, marile mize ale economiei româneşti nu sunt nici productivitatea, nici competitivitatea şi nici eficienţa. România face eforturi de reluare a creşterii economice mizând pe dezvoltarea conjunctu­rală, pe suprastrădania de a produce mai mult cu mai mulţi bani şi cu un consum mai mare de capital fix.

O cheie a problemei se află, desigur, în companiile de stat. Câte mai sunt. Nefiind antrenate să înoate în ape curgătoare, ele îşi doresc să meargă înainte aşa cum au fost obişnuite: fără concurenţă, fără rigori contractuale şi fără cerinţa de a lua în seamă semnalele pieţelor. Neputinţa celor mai multe dintre companiile statului de a realiza produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă sau la export, a fost ani mulţi şi continuă să fie privită de întreaga noastră societate cu o îngăduinţă rar întâlnită. Fapt ce le-a permis să-şi vadă în linişte de ale lor, păstrând scheme manageriale hipertrofiate, făcând cifre de afaceri din inflaţie şi dând impresia  că reformele mai pot fi amânate... Iniţiativa societăţii civile pentru un "parlament curat" a fost binevenită. Pe când însă şi o bătălie pentru un profit curat? Fiindcă profitul făcut din inflaţie e curat... murdar. România suportă acum un deficit semnificativ de eficienţă tehnică. Având două mari surse: uzura morală şi uzura fizică a unei importante părţi din capitalul fix. Dar mult mai grav este deficitul de eficienţă economică. De la care ni se trag toate celelalte deficite, inclusiv cel tehnologic. Deficitul de eficienţă economică ni se trage de la faptul că n-am învăţat să organizăm munca. Numeroase companii româneşti, chiar şi dintre cele cu capital privat, în loc să-şi organizeze bine munca şi să câştige din eficienţă economică, s-au lăsat în voia obişnuinţei, a întâmplării. Şi dacă ajung în pragul de a contabiliza pierderi, urcă preţurile. Efectul? Ori de câte ori, în economia reală, apar mai mulţi bani... ei suflă în pânzele inflaţiei. Din acest motiv, afacerile sănătoase nu se înmulţesc. Ceea ce se înmulţeşte este incapacitatea de a asigura o ofertă de bunuri şi servicii de care oamenii au nevoie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de