x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Încrederea în noi înşine

0
Autor: Adrian Vasilescu 07 Sep 2009 - 00:00
Societatea românească are nevoie acum de un cod motivaţional. Pentru că, în bătălia pentru ieşirea din criză, succesul nu poate fi asigurat fără valori în care oamenii să creadă. Şi care să le motiveze spiritul de iniţiativă, nevoia de ordine şi de muncă performantă. Mai mult chiar: să-şi dorească să devină competitivi.

Nouă, românilor, în anii tranziţiei către economia de piaţă, trezirea din vis ne-a luat ceva timp şi am văzut cât a fost de dureroasă. O vreme, după trecerea graniţei de sistem din anii '80 în anii '90, mulţi au crezut că într-un an sau chiar mai puţin totul se va schimba în România. Şi că vom ieşi repede din criză, că se vor pune bazele statului de drept şi ale statului bunăstării. Entuziasmul a cuprins şi autorităţile statului, dar el s-a dovedit a nu fi fost tocmai un bun sfetnic. Euforia i-a moleşit pe mulţi. Până şi fanaticii muncii - creaţie a vechiului regim, oameni obişnuiţi să dea mult şi să primească puţin - au început să stingă motoarele. În noile condiţii, determinate de li­beralizarea gândirii, ei au reuşit să înţeleagă în bună măsură cât de mult au fost înşelaţi în trecut, dar n-au înţeles cât de mult depind de ei prezentul şi viitorul.

Sociologii au încercat în multe rânduri să numere mo­tivele rămânerii în urmă a ţării noastre: limite culturale şi tehnologice, prejudecăţi sociale, politici economice neadecvate. Plus decalajele. Astăzi, în Europa şi în lume, nu mai speră nimeni că astfel de limite mai pot fi de­pă­şite fără strategii globale. Ar fi o gravă eroare să gândim că România ar putea să facă faţă valului crizei globale, ce a venit implacabil peste noi, prelungind starea de aşteptare. Mai ales că nu avem vreo alternativă optimă.  
E drept că "schemele globalizării" au nenumărate constante şi prea puţine variabile. Mulţi intelectuali, cu deosebire, reproşează că modelele despre care discutăm acum intens, pe toate lungimile de undă, sunt excesiv de "tehnice". Multe sunt orientate unidirecţional către pro­blematici economice. De aici critica des auzită că oamenii nu trăiesc doar în cadrul lor material. Numai că fără rezolvarea problemelor economice, multe dintre ele spinoase, nu ne vom putea bucura pe deplin de celelalte valori.

România va avea o şansă de ieşire din criză numai dacă va adera pe deplin la "schemele" impuse de globalizare. Acceptând însă şi un exces de ordine. Fapt normal într-o lume în mişcare. Pentru că unde-i mişcare e nevoie şi de ordine. Până şi în văzduh. Avioanele nu zboară alandala, ci li se trasează culoare după reguli stricte. Continuu vor culoare de zbor. Trenurile au şi ele culoare de circulaţie: liniile ferate. Automobilele nu aleargă la întâmplare, peste câmp, ci pe reţele de drumuri, de la cele obişnuite până la autostrăzi moderne. Iar pe astfel de drumuri circulaţia nu se desfăşoară la voia întâmplării, ci este amănunţit  reglementată. Nici detaliile cele mai mici nu sunt scăpate din vedere. Pentru că acolo unde nu-i ordine se ajunge la haos.

În plus, ne interesează ordinea europeană. Ca să ajungem din urmă ţările care, în trenul Uniunii Europene, călătoresc cu clasa a doua, ca să nu mai vorbim despre cele din clasa întâi, avem nevoie şi de o ordine continentală: economică, financiară, legislativă, instituţională. Ca să obţinem nu doar un ritm al creşterii economice necesar pentru ieşirea din criză, ci şi un PIB cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime  competitivitate, profit, orientare spre piaţă. Altfel, vom continua să adăugăm PIB fără să adăugăm şi bunăstare.

PIB fără bunăstare! Există o explicaţie? Bineînţeles. Ani în şir, în acest timp cu economie în creştere, de după 2000, la populaţie, în bănci şi în economie s-au adunat adeseori bani mulţi. Dar neacoperiţi cu muncă eficientă. Unde s-a ajuns? Cererea a copleşit oferta şi piaţa s-a dereglat. Asta şi pentru că, mult timp, concurenţa - câinele de pază al pieţelor - a fost legată de gard cu un lanţ scurt. Atât de scurt, încât monopolurile şi companiile nerentabile au putut să-i râdă în nas, fiind convinse că-şi pot face jocurile cum vor ele. Pe pieţele interne, desigur. Pentru că pe marile pieţe externe, dominate de avantajul competitiv, "socoteala de acasă" nu s-a mai potrivit.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de