Indatorarea externa pe termen scurt

Economia reala nu are un singur sens, oricat de intelepti ar fi guvernantii si banca centrala. Dar fluctuatii majore pot fi evitate, ca si o "aterizare fortata", o recesiune severa.

Indatorarea externa pe termen scurt a ajuns la 13,2 miliarde euro in 2006, de la 6,4 miliarde in 2005 si 3,2 miliarde in 2004 (datoria externa totala a ajuns la aproape 40 miliarde euro in 2006, aproape s-a dublat fata de 2004). Sectorul privat a dat tonul indatorarii deficitele bugetare fiind mici in timp ce contul curent a cunoscut deficite in crestere constanta. Deficitul de cont curent a atins anul trecut 10,5% din PIB.

Si in conditiile unei economii de piata unde sectorul privat este majoritar, unde exista disciplina bugetara respectabila si unde, este de presupus, bancile beneficiaza de guvernanta corporatista de calitate apar excese. Acestea pot conduce la suprareactii in fluxuri financiare, ce induc ajustari dureroase pentru firme, pentru economie.

Cresterea indatorarii externe pe termen scurt este si un raspuns al firmelor la masurile BNR de restrictionare a creditului in valuta. Avem aici o fateta a liberalizarii contului de capital, care reduce mult din puterea bancii centrale de a limita expansiunea cererii interne.

In 2006, investitiile straine directe (ISD) au trecut de 9 miliarde euro acoperind peste 90% din deficitul de cont curent. S-a afirmat ca ISD anuleaza din nelinistea privind finantarea unor deficite externe in crestere. Dar cand privatizari mari (cazul BCR) intra in calcul ISD-ul agregat relevant se reduce considerabil. Nu mai vorbesc ca fondurile din privatizare nu au intrat inca in piata fiind pastrate in conturi speciale. In fapt, alte capitaluri (pe termen scurt, sau creatoare de datorie) au contribuit sensibil la finantarea deficitului de cont curent.

Un alt argument "linistitor" invocat ar fi ca avand un leu convertibil si un curs flotant o devalorizare a leului ar asigura in cele din urma limitarea deficitelor externe. Aceasta asertiune neglijeaza marimea costurilor de ajustare. Suprareactiile sunt cu atat mai ample cu cat piata valutara este mai putin sub influenta fluxurilor comerciale; ele pot cauza stricaciuni mari. O suprareactie este cand deficitele comerciale cresc excesiv, pe fondul unei supraaprecieri a monedei autohtone, a creditarii euforice. O suprareactie este si cand iesiri de capital inseamna cu o fuga de capital. Presiunea pe moneda autohtona ar aduce in proeminenta riscul valutar la nivel de firma si la nivel de sector bancar; devalorizarea monedei authotone ar cauza puseuri inflationiste.

Unii afirma ca avem datorie externa totala mica (de 40% din PIB) si ca mai este pana sa fim ingrijorati. Se omite ca in deceniul trecut nu nivelul datoriei externe (ca pondere in PIB) ne-a adus aproape de incetarea platilor ci o problema de lichiditate. Romania are acum moneda convertibila si rezerve valutare ce depasesc 6 luni de import; rating-ul tarii este destul de bun. Dar liberalizarea contului de capital si viteza de crestere a indatorarii externe pe termen scurt creeaza premise pentru o depreciere majora a cursului daca, de la un anume nivel al deficitului de cont curent si pe fondul scaderii ponderii ISD in finantare sa, sentimentul pietelor s-ar schimba in sens negativ. Volumul relativ scazut al exportului (ca si dependenta sa masiva de import) nu ar ajuta o necesara ajustare a dezechilibrului extern. Mai trebuie adaugat in ecuatie si un posibil efect de contagiune pentru economiile emergente din zona (asa cum s-a vazut in mai-iunie anul trecut).

Ce avem de facut in Romania? Bugetul public nu trebuie sa amplifice, in mod inutil, deficitele externe; trebuie sa se procedeze la un control mai bun al cheltuielilor, care sa stimuleze oferta interna. BNR face bine ca avertizeaza asupra riscurilor implicate de cresterea rapida a deficitelor externe. Limitarea cresterii salariilor (din perspectiva competitivitatii) devine o mare problema din cauza penuriei de forta de munca. Firmele autohtone trebuie sa capete obsesia cresterii competitivitatii si sa fie precaute la indatorare, mai ales pe termen scurt. Bancile comerciale trebuie sa fie in alerta in privinta sporirii creditului catre sectorul privat. Goana dupa profituri mari poate deveni un "esec de coordonare".

Economia reala nu are un singur sens, oricat de intelepti ar fi guvernantii si banca centrala. Dar fluctuatii majore pot fi evitate, ca si o "aterizare fortata", o recesiune severa.