Independenţi cu suport SUA şi China

Cum şi-a câştigat România poziţia independentă în anii războiului rece? O monumentală lucrare apărută sub egida Fundaţiei Europene Titulescu dă răspunsul prin precizia titlului –Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie-susţinut de o veritabila biblioteca de documente.

Seria coordonată de ambasadorul Nicolae Ecobescu a continuat cu trei noi volume (5-7), consacrate celei mai fertile şi interesante perioade a diplomaţiei româneşti.

Trei decenii de relaţii româno- americane(1955-1985) sunt prezentate cu argumentele care nu pot fi combătute şi sterse din cărţile de istorie-documentele diplomatice.

Semnificativ, lansarea volumelor are loc chiar în momentul împlinirii, la 15 iunie, a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Statele Unite şi România. Documentele scoase acum de sub lacătul secretului dezvăluie că în perioada războiului rece relaţiile dintre Bucureşti şi Washington au avut un caracter special atingând la un moment dat un prag superior chiar parteneriatelor strategice actuale.

Restricţiile de comunicare şi omniprezenţa Rusiei au impus ca o serie de contacte să fie atât de secretizate încât mesajele să rămână doar în interiorul Biroului Oval, fără a mai fi transmise Departamentului de Stat şi serviciilor de securitate. Primul document, din noiembrie 1955, releva cererea lui Chivu Stoica, atunci premier, ca Statele Unite să nu mai considere România un apendice al URSS.

Americanii sondează intenţiile Bucureştiului trimiţând în vizită doi ’’fermieri’’ şi , reciproc, România, o delegaţie agricolă. Modelul diplomaţiei porumbului a fost peste decenii preluat de diplomaţia tenisului de masă, care a dezgheţat, cu ajutorul României, relaţia China –SUA.

Documentele reunite în lucrare arată că independenţa liderilor de la Bucureşti s-a manifestat având suportul solid al Statelor Unite, în Vest şi al Chinei, în Est.

Stenograma discuţiei dintre Nicolae Ceauşescu şi Pierre Sweitzer, directorul FMI, din 3 iulie 1968, merită a fi citită şi de liderii care negociază acum relaţiile cu finanţatorii. După un an, venea la Bucureşti, în vizită oficială, preşedintele Nixon.